Anamaria Haidar sau persoana din spatele îndrăgitului Italian Vintage Shop din București se descrie ca fiind o persoană solară și colecționară înrăită de vintage. Mi-a povestit cu o candoare care m-a captivat despre Italia, despre pasiunea pentru obiecte vechi de tot felul și despre înclinarea către frumos și fin.
JS: Bună, Ana-Maria. Spune-mi, în primul rând, de ce italian vintage?
Denumirea de Italian vintage se datorează faptului că am plecat în Italia la vârsta de douăzeci de ani și am locuit în Florența timp de șapte ani. Acolo am studiat cultura și stilismul modei și așa a luat naștere și pasiunea pentru vintage. În Florența vezi peste tot lucruri vechi, poate chiar antice, și toată lumea iubește vechiturile. Am lucrat ca vitrinieră într-un magazin din centrul orașului și îmi aduc aminte că deja de pe atunci începuse trend-ul de a te îmbrăca de la vintage shop-uri și second hand-uri. La ei de fapt se numesc di tutto di più.
Tot în Florența existau și diverse depozite de vechituri. Ce este interesant e că mergând la aceste depozite am întâlnit stiliști de la Prada și de la alte case de modă renumite veniți să caute în baloturi de genți rame metalice de genți pentru a le servi drept inspirație. Am fost întrebată la un moment dat dacă sunt și eu de la Prada și, spunând că nu, un domn de acolo mi-a povestit acest demers.
Dacă stau să mă gândesc acum la Italia îmi vine în minte o cină cu mese perfect aranjate, cu fețe de masă din bumbac apretat, cu lumânări, cu vin servit la temperatura perfectă în paharele lor clasice și cu crostini toscani ca antreu, toate oferite cu atât de multă dăruire. Acolo m-am educat în ale bunei serviri, din toate punctele de vedere, și mă bucur enorm că am avut această oportunitate.
„Dacă stau să mă gândesc acum la Italia îmi vine în minte o cină cu mese perfect aranjate, cu fețe de masă din bumbac apretat, cu lumânări, cu vin servit la temperatura perfectă în paharele lor clasice și cu crostini toscani ca antreu, toate oferite cu atât de multă dăruire.”
JS: Cum a luat naștere această poveste?
Povestea a luat naștere când m-am întors din Italia. Pe atunci eu nu aveam mai nimic, doar câteva piese de designer. Am dat un interviu la Victoria 46 pentru a mă ocupa de vitrine, însă în cele din urmă nu mi s-a părut un loc potrivit pentru mine. Tot în acea perioadă am aflat de V for Vintage, cel mai mare târg de vintage din România.
Eu pe atunci eram doar un iubitor de vintage, în niciun caz colecționar, și totuși mă gândeam că mi-ar plăcea și mie atât de mult să particip, ceea ce am reușit să fac în cadrul următorului eveniment. Îmi doream asta atât de mult încât vindeam propriile mele haine aduse din Italia.
Într-o vară am avut un magazin vintage în Vama Veche, însă acesta nu a avut succes fiind cumva prea scump pentru specificul locului. A trebuit să aducem lucruri noi pe care să le vindem acolo pentru a putea să susținem magazinul pe perioada celor trei luni.
Povestea showroom-ului Italian Vintage a pornit în urmă cu doi ani. Nimeni până atunci nu se mai gândise să facă un astfel de showroom de vintage, să așeze într-o casă veche mese de seară pe care să întindă porțelanuri, iar mie această idee mi-a venit atât de natural.
Oamenii în pandemie au început să se îngrijească mai mult de ceea ce se afla în casele lor, fiind dintr-odată blocați acasă. Așadar, ceea ce vindeam eu în acea perioadă (tacâmuri, servicii de masă, cești pentru cafea, fețe de masă din bumbac brodat) au fost de mare interes. Am vândut foarte bine tot ce aveam.
„Nimeni până atunci nu se mai gândise să facă un astfel de showroom de vintage, să așeze într-o casă veche mese de seară pe care să întindă porțelanuri, iar mie această idee mi-a venit atât de natural.”
Cu câteva luni înainte să înceapă pandemia am luat primul nostru showroom, cel din strada Căpitan Mircea Vasilescu din București, într-o casă absolut superbă din 1902.
Casa era împărțită în două, cu o intrare prin față și una prin spate, adică exact ceea de aveam eu nevoie pentru a avea și locuința și showroom-ul sub același acoperiș. Eu am stat cu familia mea la mansardă, într-un spațiu foarte mic, însă a meritat pe deplin pentru că pot spune că acolo mi-am trăit visul. În weekend-uri invitam lume acolo pentru a servi aperitive în curte, obicei deprins desigur din Italia.
„Eu am stat cu familia mea la mansardă, într-un spațiu foarte mic, însă a meritat pe deplin pentru că pot spune că acolo mi-am trăit visul.”
JS: Mi-ar plăcea să clarificăm, pentru că termenul este adesea folosit în mod eronat: ce înseamnă conceptul vintage?
În primul rând trebuie să clarificăm ce înseamnă second hand: tot ceea ce este mai recent de anii ’90. Și cum descoperim dacă o piesă este veche sau nouă – la haine ne dăm seama de exemplu după cusături, care în cazul articolelor vintage erau de cele mai multe ori însăilate de mână, sau după fermoar care pe vremuri era desigur metalic. Eticheta ne spune de asemenea foarte multe, o etichetă din plastic denotă o piesă optzecistă sau nouăzecistă.
La obiecte ne ajută foarte mult ceea ce este scris pe spatele lor – de obicei la porțelan identificăm anul după ștanțe. Noi avem un dicționar pe care îl folosim ca să aflăm informații despre obiectele care ajung la noi, pentru că de foarte multe ori persoanele care le dețin înainte nu știu exact aceste informații. Trebuie să aflăm dacă obiectele sunt autentice sau dacă sunt reproduceri, trebuie să știm din ce materiale sunt făcute și așa mai departe. Bineînțeles, colecționarilor autentici care fac asta de ani și ani le este ușor să recunoască aceste lucru, însă eu m-am apucat de doar doi ani și a trebuit să iau lucrurile ușor-ușor.
Cu vârsta am început să migrez către antichități, însă nu pot declara că mă ocup de această zonă. Am avut de-a lungul timpului piese, de exemplu bijuterii cu perle din anii ’20, care nu sunt chiar de licitații, dar nu sunt nici vintage-ul cu care este țara noastră obișnuită.
La noi s-a mers foarte mult pe ceea ce se cere, iar dacă creatoarele de conținut au purtat de exemplu cercei cu clips din anii ’80 s-a mers foarte mult în zona aceasta. Eu am simțit despre vintage-ul din România că este definit de influențe, iar atunci când faci o afacere din asta trebuie să te ghidezi după ceea ce se vinde.
JS: De curând s-a închis ultimul showroom, cel din strada Spătarului. Ce te-a împins să iei această decizie?
Cauza pentru care am închis magazinul fizic este faptul că nu am reușit să angajăm pe cineva care să ne ajute. Sora mea a rămas însărcinată, eu la rândul meu am un copil, așa că ne era imposibil să ne mai ocupăm singure de această afacere.
Este greu să primești pe cineva „în casa ta”- pentru că aceste showroom-uri erau acasă pentru mine – și să îl înveți în câteva luni lucruri care până la urmă țin de pasiune. Italian Vintage a fost de la bun început o afacere de familie, așa că am preferat să închidem decât să fim nevoite să ne încălcăm principiile.
Be First to Comment