Press "Enter" to skip to content

O discuție cu Aida Economu despre (ano)timpurile care ne locuiesc, bărbați cărunți și candelărese

Aida Economu, actriță, născută la mare, nostalgică cu normă întreagă, simte cu o octavă mai sus, are o pasiune pentru lucrurile vechi, pentru cărți și pentru frumos. Când vorbești cu ea, se simte ca și cum ai citi un poem, doar că ceva mai frumos, căci Aida este un poem cu trup de femeie.

JS: Cum arată o zi din viața Aidei Economu și care îi sunt cele mai dragi ritualuri ? 

O să încerc să-ți răspund spunându-ți  care sunt cele două lucruri care mi-au influențat radical viața. Primul ar fi că am descoperit destul de devreme că în mine trăiește un leneș și al doilea este faptul că răbdarea mea nativă este egală cu zero.

„Plutește deasupra mea o lume care în ciuda faptului că nu e materială, e mai prezentă decât traficul, oamenii care trec pe lângă mine sau gălăgia dintre noi.”

Ritualuri n-am, dar în lupta mea cu „leneșul” am aplicat în cotidian un soi de disciplină, să-i zicem rutină – sunt lucruri banale, nimic spectaculos, dar care mă țin activă. Am reușit să-mi „educ” răbdarea, astfel încât azi pot trece drept cel mai răbdător om de pe pământ. Pot trece, asta nu înseamnă că și sunt – a nu se confunda exteriorul cu interiorul. Și între aceste două constante, „leneșul” și lipsa răbdării, se desfășoară existența mea.

Și pentru un răspuns mai concret, în ultimele luni zilele mele s-au învârtit în jurul repetițiilor de la teatru pentru un spectacol care are premiera chiar luna aceasta. Aceste repetiții au fost Km 0 pentru mine și toată energia mea s-a învârtit în jurul acestui spectacol. 

Altfel, din când în când, în ciuda leneșului, îmi dau voie mie, Aidei, să-mi fie lene, lucru care mi se pare extrem de sănătos în doze mici și rare. 

© Alex Galmeanu

JS: Suntem la sfârșitul toamnei și mă întreb: dacă ai putea fi un anotimp, ce anotimp ai fi? 

Eu sunt născută toamna târziu și cred că lucrul ăsta se vede în trăsăturile mele exterioare și interioare. Atât (ano)timpul în care m-am născut, cât și locul în care m-am năcut (la mare) și-au pus amprenta asupra mea. Melancolică, nostalgică, imprevizibilă, ciufută, romantică…Cred că sunt portretul robot al acestui anotimp, inutil să încerc să mă distribui în vreo primăvară sau altceva. 

JS: Pari un personaj din romanele lui Camil Petrescu. Te-ai imaginat vreodată ca „jucând” într-o carte de-ale lui? Sau cum te-ai imagina ca personaj al unui roman (deja existent sau nu)?

Nu mă „distribui” niciodată pe mine în ceea ce lecturez, deși mi se conturează în minte figurile personajelor. Lecturile sunt pentru mine alte lumi la care sunt doar martor.

Altfel, dacă s-ar face o adaptare cinematografică sau o dramatizare a romanului Patul lui Procust, recunosc că aș vrea s-o joc pe Doamna T. … Și știu și cine mi-aș dori să-l joace pe Fred Vasilescu.

JS: Ai simțit vreodată că mai exiști și altundeva, nu doar aici?

Mi-am ales meseria de actriță pentru că îmi place să spun povești. Scriu din același motiv. „Trăiesc/Exist” în toate aceste povești pe care le spun într-un fel sau altul…

Cred în vieți trecute și sper în vieți viitoare. Gellu Naum se referea tare frumos la plecarea noastră de aici: „Dispariția mea nu e decât o vizită în cea mai mare grabă”. 

Plutește deasupra mea o lume care în ciuda faptului că nu e materială, e mai prezentă decât traficul, oamenii care trec pe lângă mine sau gălăgia dintre noi. Și de când mi-am îndreptat antenele spre această lume am parte de sincronicități, de „dialoguri” care mă împlinesc mai tare decât lucrurile concrete, cele pământene.

© Alex Galmeanu

JS: Sunt o mare iubitioare a textelor tale. Într-unul dintre ele spuneai că ți-ar plăcea să creezi o societate boemă secretă a Bucureștiului. Cum ar arăta ea prin ochii tăi? 

Păi, cam ca în textul la care faci referire:

Mi-ar plăcea să creez o societate boemă secretă a Bucureștiului, cu oameni care nu se gândesc la calorii când mănâncă o vafă cu trei cupe de înghețată, cu cei care își cumpară roșiile de la piață și le miros înainte să le vâre în paporniță și care sunt în stare sa își cheltuiască ultimii bani pe un album vechi și rar găsit întâmplător la un vânzător ambulant. Se pot alătura și cei care își cumpără flori singuri și băutorii de cafea la ibric.

Și ăsta e doar un sinopsis.

JS: Dacă noiembrie ar fi un bărbat, cum ar fi el și ce gânduri ai avea să-i împărtășești?

Aș vrea să fie cărunt și sincer, să-mi ude dafinul și mușcatele când plec cu săptămânile de-acasă, să nu mă sune, să-mi scrie, să știe numele candelăreselor din Bellu și poveștile lor și să iubească pisicile. N-aș vrea să-i împărtășesc nimic, l-aș lăsa să mă descopere, să mă acopere, să-mi facă portrete în care să nu mă recunosc și omletă cu mărar. – Aida Econonu, actriță

© Alex Galmeanu

Pe Aida o puteți vedea pe scena teatrului, pe străzile din București, dar și pe Instagram.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mission News Theme by Compete Themes.