#textedelavoi: Poeziile Andreei Scridon sau suma unei vieți între două continente

Andreea Iulia Scridon este o scriitoare și traducătoare româno-americană. Născută în România, a emigrat împreună cu părinții în Statele Unite în copilărie și a crescut în Florida. A studiat Literatură comparată la King’s College London și Scriere creativă la Universitatea Oxford. Volumul ei de debut, Confesiunile unei dromomane, urmează să fie publicat de Editura Universitară. Are două cărți de poezie în pregătire cu edituri în Statele Unite și Marea Britanie.

#1 Carapace

Ce zgrunțuros a devenit prezentul, 
ce încet îți sună bastonul pe scară, 
ce deprimant e să te văd adormind 
în fața televizorului,
ce inutile au devenit lucrurile care îți aduceau 
cândva plăcere: ciocolata, plimbările,
și din iubirile tale, 
numai carapacele au rămas:
la lumina albastră a ecranului, 
din fâșiile lor ai înnodat, 
cu mâinile tremurând, 
serafimi.

#2 Șalimar

Ancăi

Pe marele covor persan 
înșirăm sticlele de parfum, 
despătuream colecția de batiste cu grijă, 
tăceam privind clopoțele în ață albastră și marginile dantelate. 
Flacoanele de chihlimbar luceau ca poțiuni de dragoste. 

Anca
îmi lega șirețele 
pantofiorilor mici
în holul întunecat și îngust. 
După-masa mă uitam la Heidi,
și când se lăsa seara, 
ea aprindea lampa Tiffany de pe secretaire, 
eu ricoșam de pe canapeaua de catifea, 
oftam, ducându-mă către locul de unde venea lumina
portocalie și pufoasă, 
loc moale, loc sigur. 

Era atât de viața mea
încât era greu și să o pomenesc, 
greu, chiar, 
să mi-o amintesc, 
chiar și atunci.