Astăzi îți prezint un microjurnal de dragoste pe care Gabriela l-a scris special pentru Jurnalul de sâmbătă:
„
Mi-a oferit un mac. L-a smuls de pe plajă, iar eu îl voi presa în cărți. Îmi amintesc că mi-a sărutat încheietura mâinii. A fost extrem de romantic și de dulce. Îi povesteam despre singura relație amoroasă din viața mea. Despre faptul că iubitul meu trecut îmi săruta mâna. A vrut să-mi demonstreze că ar face orice gest romantic, grețos pentru el, doar pentru a-mi smulge un zâmbet. Iar atunci mi-a făcut un compliment înduioșător. A spus: „nu am mai întâlnit vreo fată ca tine până acum, așa romantică, idealistă, ești diferită de tot ce am cunoscut eu”. Stăteam pe o bancă între maci când mi-a mărturisit asta. În spatele nostru erau niște trepte de piatră care ne conduceau pe bulevardul din centrul orașului. În față, la zeci de metri depărtare, era marea care dansa în bătaia vântului și își încălzea valurile, luminate de soarele arzător. Încă simt pe piele soarele ăla fierbinte, parcă văd prin vis contextul idilic. Apă, vegetație, nisip și iubire la un loc. Mediu eminescian.
Ne-am plimbat pe bulevarde, ne-au udat picăturile de ploaie pe străzi cu mozaic și ne-a uscat soarele de vară pe plajă. Mai apoi, promenada solitară pe trotuare colorate a fost revigorantă. Purtam salopeta mea preferată, corai, iar pe dedesubt aveam costumul de baie fucsia. Încă era umed pe jos, de la ploaia abundentă de dimineață.
Am stat pe plajă și am mâncat struguri. Era o zi plăcută de duminică. Am aflat ulterior că e cea mai lungă zi din an. Am adunat scoici, ne-am întins unul altuia cremă solară pe piele. Ne-am purtat ca un cuplu iubitor. Am intrat în mare ținându-ne de mână. Marea a făcut cunoștință cu iubirea noastră nespusă. A întors-o pe toate părțile, ne-a udat și pe noi cu valurile ei, ne-a furat aromele trupești și a făcut o singură aromă. Ne-a luat ceva până să ne obișnuim cu răceala mării. Ni s-a făcut pielea de găină și am râs unul la altul ca doi copii profani. A înotat mult el. Prea departe. Și mă speriasem.
În noaptea de sâmbătă ne-am plimbat pe plajă. Am lăsat scoicile să îmi rănească tălpile doar de dragul momentului. Valurile scurte și reci, nocturne mi-au gâdilat picioarele acoperite de nisip. Îl convertesc spre romantism cât de mult pot.Ne-am ținut chiar și de mână. Eram acel cuplu din Invitația la vals. Eu, copila romantică și naivă, care plânge dacă un cuvânt de-ale lui sună prea brutal. El, masculul alfa, intelectualul care izbește pe oricine cu realitatea. Ador așa tare poveștile pe care le creez după ieșirile cu el. Totul e primitiv în realitate. În acea noapte, pe plajă, am avut prima ceartă.
Apoi ne-am așezat pe un șezlong și am privit cerul înfrigurați. Erau multe stele în noaptea aceea. M-a sărutat de câteva ori pe frunte și m-am topit. Eram ca în Kafka pe malul mării. Noi eram pictura celebră după care suspina bibliotecara. Încă suntem un cuplu atât de frumos și poetic încât îmi vine să ne asemăn tot timpul cu personaje din cărți. Era liniștitor să stau cu capul pe inima lui și să ascult cum valurile se sparg ușor la mal.
”
„Sunt autoarea romanului Când viața se inspiră din vise. Pentru că visez de când mă știu. Capturez vise și visuri și le ofer o viață mai frumoasă între paginile cărților mele. Cât despre poveștile de iubire, eu le numesc entități care mă alină, le găsesc mereu o altă însemnătate și le scriu.” -Gabriela Vasile
Copertă: Blue Horizon (1959), Jose Joya
Be First to Comment