Săptămâna aceasta rămânem în zona prozei scurte. Vă invit cu drag să citiți satira în care Mihnea Arion a conturat portretul unui simplu… Paznic de evenimente.
„
Primăvară-vară… soarele bate puternic în parcarea încinsă, măr mir că nu crapă asfaltul de cât de cald e… în fața mea se profilează un domn pe la vreo cincizeci și ceva de ani.
Îl privesc. Domnul mă măsoară la rândul lui. Parcă l-am mai văzut eu undeva… Nu mă refer neapărat la el, cât la tipologia sa.
Se vede de departe că este o persoană ageră. Capul mic, destul de chel, probabil că adăpostește o inteligență ce depășește cu mult media. Părul, probabil cândva brun, abia se mai ițește pe ici, pe colo… pesemne de la cât s-a stresat gândindu-se la cine știe ce problemă de ordin mondial…
Hainele îi sunt, firește, practice. Mai degrabă pune accent pe funcționalitate, decât pe orice altceva. E de așteptat, până la urmă. Doar e paznic.
Nu pot să nu-i observ nasul colorat puternic în roșu. Semn că a stat foarte mult în soare… sau să fie altul motivul? Vinișoarele par să aibă o nuanță suspectă…
În ochii săi mici și tulburi, înfundați în cap, se citește cine știe ce adevăr nerostit al neamului omenesc.
Probabil ceva de genul „Cât dracu’ mai trebuie să stau la muncă azi?”.
N-am ce să comentez. E dreptul lui. Cu toții cred că am încercat măcar o dată acest sentiment. Ferice dacă o fi scăpat vreunul!
În orice caz, trebuie să insist asupra capacităților intelectuale ale domnului din fața mea, căci sunt complet convins că numai ele au putut să-l recomande într-un asemenea post. Nu de alta, dar pântecele impunător pare a fi un impediment serios pentru o astfel de profesie. Sau mă înșel din nou?
Văzându-mă cu un teanc de cărți în brațe, nu poate să nu scoată o înțelepciune pe gură.
– Ce dracu’ faci bă cu cărțile astea… nimeni nu mai citește cărți, de ce dracu’ să citești cărți?
Mă uit perplex la el. Nu-mi dau seama exact cum să abordez problema. Parc-aș fi în fața Sfinxului.
– … că n-ai ce să faci cu ele… nu știi că totul e pe Internet acuma?
Sunt intrigat de felul reverențios-admirativ pe care-l are când vorbește de această găselniță a umanității. Internetul!
Oare ce reprezintă pentru el Internetul?
– … uită-te și tu la tine… ce ești tu, popă…?
Într-adevăr, capul ras și barba, împreună cu tricoul și blugii mă recomandă pe loc drept un reprezentant al clerului.
– … că ești un fraier, că tu stai aici și pierzi vremea… du-te și tu p-afară la de ăștia… că franțujii, spaniolii, englejii, ăștia te plătesc bine… nu aici… fi-miu spală vase la ei și face bani gârlă…
Cu o nesocotință vecină cu hubris-ul eroilor greci, încerc să îi combat părerile despre lectură cu argumente logice. Cum se întâmplă deseori în situații de genul acesta, discuția ajunge, inevitabil, la răposatul tovarăș Nicolae Ceaușescu.
– … oricum, era mai bine cu Ceaușescu… că m-a luat de la țară, m-a adus aici, mi-a dat un apartament, mi-a dat servici… iar tu stai ca prostul…
Gata, asta e, l-am identificat! Într-adevăr, fizicul și impresionantele sale capacități intelectuale îl recomandă pe loc drept un reprezentant al Legii de pe vremurile Epocii de Aur! Deplâng Miliția – ce vajnic apărător al dreptății ar fi avut!
– … ție n-o să-ți dea nimeni apartament… mai bine era cu Ceaușescu…
Ecce homo.
Mi-am spus să-l imortalizez într-un mic text. Să-l zugrăvesc, să-l schițez prin niște cuvinte tipărite. Poate că pare ciudat. Aproape o insultă pentru cineva cu astfel de păreri despre cărți.
Ei bine, o să vă spun adevărul: am făcut-o fiindcă domnul era paznic la un târg de carte…
La un târg de carte…
”
„Într-o societate grăbită, care nu are niciodată timp, în care toată lumea vorbește peste toată lumea, ajung iar și iar la aceeași concluzie: scrisul și cititul rămân un refugiu sigur, dacă nu chiar un protest împotriva nebuniei deghizate în normalitate. Când scriu, mereu încerc, sub o formă sau alta, să surprind realitatea așa cum o văd: uneori tristă, alteori amuzantă, deseori încâlcită și nu în ultimul rând surprinzătoare, dacă nu chiar de-a dreptul paradoxală până la absurd. Toate acestea le vedem și le trăim zi de zi, dar merită să ne gândim în liniște la ce înseamnă ele.” – Mihnea Arion
Be First to Comment