Margareta Pâslaru este pentru mine un izvor al inspirației și o prezență care poartă cu ea o anume familiaritate, construită din povești spuse de bunica și de părinți, din conversații purtate în casă, din numele și vocea ei auzite cu mult înainte să ajung să le descopăr eu însămi.
Încă din copilărie, Margareta a fost înconjurată de artele frumoase. Atelierul bunicului său, sculptorul Ion Dimitriu-Bârlad, a fost pentru ea un univers fermecat, care păstrează amintirea primilor ani de viață și amprenta pașilor săi de copil. În jurul ei, arta se regăsea sub forme diferite: bunica picta și cânta la pian, bunicul sculpta, mama cânta la operă, iar mătușa dansa.
Ne-am născut sensibili, respirând artă, trăind prin artă, câștigându-ne existența de pe urma ei.
Margareta Pâslaru, Eu și Timpul. Viață, vocație, viziune
Baletul, sub îndrumarea maestrei Floria Capsali, s-a împletit cu lecțiile de pian, harpă și limba franceză. Deși copilăria a însemnat mult studiu și poate mai puțin joc, îmi place să cred că arta, mai ales muzica, i-a devenit un refugiu, un loc în care să-și poată găsi liniștea printre gândurile și momentele grele ale acelor ani.
Muzica, un bilet către inimă
În muzica ușoară a anilor ’60 și ’70, Margareta și-a descoperit încă de la început propria voce, propriul ritm și propriul fel de a fi în fața publicului. Vocea sa unică, gravă, cu un timbru inconfundabil, i-a adus succesul și admirația a mii de români. Pe lângă muzica ușoară, Margareta s-a apropiat și de muzica populară, la sugestia Mariei Tănase, care a remarcat-o la repetițiile pentru piesa de teatru Opera de trei parale.
La doar 15 ani, în 1958, Margareta Pâslaru avea să debuteze pe scena Casei de Cultură Grivița Roșie, după ce saxofonistul Dorin Tzuker a îndemnat-o să participe la audiția artiștilor amatori. Acompaniată de Paul Ghentzer, a avut un succes care i-a adus rapid noi spectacole și primele apariții la televizor, fiind observată de Ileana Pop. Un an mai târziu George Grigoriu îi încredința Chemarea mării, piesă înregistrată la Radio și devenită primul său mare șlagăr.
În anii care au urmat, Margareta Pâslaru avea să devină una dintre figurile emblematice ale muzicii ușoare românești, fiind răsplătită cu numeroase premii. La prima ediție a Festivalului de la Mamaia a interpretat melodia Cum e oare?, compusă de Florin Bogardo, pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor.
Printre recunoașterile importante ale perioadei s-au numărat și mențiunea la prima ediție a Cerbului de Aur, Discul de Aur, acordat de Consiliul de Stat pentru Cultură și Artă și Electrecord pentru vânzările constante din perioada 1961 – 1968, precum și Trofeul M.I.D.E.M., primit la Cannes în 1969.
Cântam arzând cu acea pasiune devoratoare, răspunzând chemării și întorcând în aceeași măsură dragostea publicului.
Margareta Pâslaru, Eu și Timpul. Viață, vocație, viziune
Succesul ca interpretă nu a împiedicat-o pe Margareta Pâslaru să compună muzică. Creațiile sale erau însă greu acceptate sau chiar respinse de comisiile vremii, așa cum s-a întâmplat și în cazul piesei Mai bine soarta lui Sisif, compusă de ea pe versurile lui Ion Horea, poezie care fusese deja publicată. Această întâmplare este doar un exemplu al limitelor impuse și al controlului exercitat în acea perioadă, cu care Margareta Pâslaru s-a confruntat în calitate de artistă.
Activitatea sa de compozitoare a ajuns și în lumea animației. La propunerea lui Nell Cobar, creatorul seriei Mihaela, a compus muzica pentru două episoade: Bravo, Mihaela și Mihaela are probleme.
După o perioadă de prezență discretă, revine în anul 2000 cu albumul 40 De Ani De La Primul Disc, drepturile de autor încasate din vânzarea albumului fiind donate către Crucea Roșie Română. În 2006 lansează Margareta Forever, album cu 26 dintre cele mai îndrăgite melodii ale sale. Anul 2023 aduce un nou moment aniversar în cariera sa: lansarea albumului Timpul nu moare – 65 de ani în Showbiz.
Teatru și Film
Margareta Pâslaru a pășit pe scenă încă de la vârsta de 4-5 ani, alături de mama sa, interpretând rolul copilului în opera Madama Butterfly.
Deși nu a putut să fie studentă la Teatru, așa cum i-ar fi plăcut, și s-a înscris la Drept, destinul profesional nu a dezamăgit-o. Telefonul care avea să-i deschidă poarta către un nou vis și o nouă profesie a sunat: directorul Teatrului Municipal Lucia Sturdza Bulandra a chemat-o la o audiție. Era vorba despre rolul Polly Peachum din Opera de trei parale de Bertolt Brecht.
Regizorul, Liviu Ciulei i-a oferit rolul, iar Margareta și-a retras dosarul de la Drept și s-a dedicat repetițiilor. Spectacolul a fost un real succes și s-a jucat de nenumărate ori.
Prezența Margaretei Pâslaru nu rămânea doar în atenția publicului român, filmele sale fiind cunoscute și peste hotare. O echipă de televiziune din Germania avea să o numească Brigitte Bardot a României. Debutul său cinematografic a venit odată cu filmul Tunelul, în care interpretează rolul Iuliei, o femeie fatală.
Am prea mult farmec!
Această replică este una dintre preferatele mele când vine vorba de filmele românești. Ea apare în Un film cu o fată fermecătoare, regizat de Lucian Bratu și este rostită de Margareta Pâslaru care o interpretează pe Ruxandra Vancu, o tânără absolventă de liceu care visează să devină actriță. Filmul a fost retras din cinematografe după doar trei zile de la premieră, însă s-a bucurat de succes în celelalte țări socialiste.
Rolul Margaretei este într-adevăr foarte greu. Această fată fermecătoare poartă în spate tot filmul, nu numai titlul. Trebuie să trezească rând pe rând simpatie, antipatie, repulsie chiar. Să fie drăgălașă, dezarmantă, enervantă. – Lucian Bratu
Margareta Pâslaru, Eu și Timpul. Viață, vocație, viziune
În final, nu pot să nu reamintesc de filmul Veronica, în care Margareta Pâslaru interpretează trei personaje distincte: educatoarea, Zâna și Împărăteasa Furnicilor. Acest proiect este poate unul dintre cele mai frumoase exemple ale talentului și versatilității sale.
Margareta Forever
Margareta Pâslaru este legată de un univers care mi-a fost transmis mai degrabă decât trăit. Margareta Pâslaru este o poveste care nu este a generației mele, dar care îmi vorbește astăzi.
Sursă imagine copertă: Studiourile Buftea – Facebook
Sursă de informare: volumul autobiografic Margareta Pâslaru, Eu și Timpul. Viață, vocație, viziune, editura Curtea Veche.
Comments are closed.