,,Existența, cred eu, nu se compune din evenimente mari. Acestea vin și punctează o viață, creând un calendar subiectiv. Viața, după mine, este o înșiruire de zile anonime, de fapt mărunte. Din rezultanta lor poți conchide dacă ai fost fericit sau nu.”
― Rodica Ojog-Braşoveanu, Anchetă în infern
Rodica Ojog-Brașoveanu, cunoscută ca „Agatha Christie a României”, a avut, fără doar și poate, un parcurs impresionant în cariera ei de scriitoare, marcat însă de multe evenimente tumultuoase, unele dintre ele corespunzătoare perioadei neoportune în care a activat. Valentin Nicolau, editorul cărților sale, spune că aceasta ar fi avut un destin internațional în alte împrejurări istorice și culturale.
Chiar și așa, prin intermediul personajelor, răsturnărilor de situație și al umorului dus la superlativ din creațiile sale, doamna Ojog-Brașoveanu a lăsat în urma ei o moștenire prețioasă, care și-a croit drum în gândul cititorilor săi.
Aceasta își găsea satisfacția în lucrurile mici din viața cotidiană, care dădeau naștere unei sclipiri în inima ei nostalgică. A iubit literatura în toate formele ei, găsindu-și în anii tinereții refugiul în biblioteca de dimensiuni urieșești din castelul primului ei soț. Citea cu interes titlurile diverse din aceasta și studia mitologia greacă și pe cea romană.
Cu toate acestea, nu s-a putut mulțumi cu aceste plăceri. Rolul de soție casnică, care stătea liniștită în palatul din Timișoara al partenerului ei, nu era cel pe care și-l dorea pentru viața sa. Îi plăcea să se cultive, să studieze, astfel că atunci când această nevoie nu îi era îndeplinită, simțea o umilință profundă.
Anterior șederii sale la Timișoara, în anul 1956, fusese exmatriculată de la Facultatea de Drept a Universității din București și arestată sub acuzația de solidarizare cu susținătorii revoltei populare anticomuniste din Budapesta. Căsătoria cu Bebe Gașbar, ai cărui părinți dețineau castelul menționat mai sus, vine astfel ca o cale de salvare pentru Rodica. Aceasta decide că are nevoie de un an pentru a-și pune gândurile în ordine, menționându-i primului ei soț că va sta în căminul acestuia cu condiția de a-și relua studiile la un moment dat.
Acel „moment dat” vine însă după o perioadă mai scurtă decât spera domnul Bebe. După multe încercări, Ministerul Învățământului acceptă ca Rodica să se reîntoarcă la studiile ei dacă va lucra un an în producție și va fi fruntașă. Fără să se gândească de două ori, ea acceptă entuziasmată oferta propusă și își încheie relația cu Gașbar, care percepea munca în producție drept o adevărată înjosire. Din aceste împrejurări apare celebra replică a doamnei „Prefer o mansardă pe Calea Victoriei, decât un castel în Timișoara”.
După perioada de reabilitare parcursă cu succes, Rodica urmează Facultatea de Științe Juridice din Iași, pe care o finalizează în 1967, axându-se pe drept civil, limba franceză, criminalistică și medicină legală, subiecte care o vor ajuta mai târziu în redactarea romanelor polițiste. Tot în acest interval, se căsătorește cu Cosma Brașoveanu, prietenul fratelui său, care, spre deosebire de Bebe, o sprijină cu entuziasm în demersurile ei profesionale.
Astfel, în 1969, Rodica debutează cu un scenariu de televiziune, Crima din Cișmigiu, iar în 1971 lansează primul său roman polițist, Moartea semnează indescifrabil, scris la insistențele soțului său.
Sursele ei de inspirație iau la fel de multe valențe precum profunzimea și ingeniozitatea firului narativ din operele sale. O avem pe Melania Lupu, protagonista al cărei nume este purtat de cea mai consacrată serie a autoarei, conturată după portretul Adei din filmul Aeroportul. Ideea unei bătrânici joviale, dar cu un simț al observației ascuțit și un spirit de gangster părea premiza perfectă pentru un personaj memorabil. Și într-adevăr a fost.
Nu toate sursele ei erau desprinse în forme convenționale ale artei. De multe ori, doamna Ojog-Brașoveanu se inspira din interacțiunile pe care le avea în viața cotidiană cu oamenii din jurul ei.
Când mergea cu transportul în comun, stârnea sau alimenta discuții, iar când frecventa un restaurant, era atentă la gesturile chelnerilor sau ale celorlalți clienți.
Așteptarea interminabilă la cozile din perioada comunistă era, pentru ea, punctul culminant al zilei, fiind exaltată de câte ori era martoră a unui conflict care putea genera idei pentru un posibil fir narativ.
În astfel de momente mici, aparent neînsemnate, se ascundea de fapt un potențial imens, iar capacitatea ei de a-l observa și a-l metamorfoza în creații literare era o artă în sine. Aici apare farmecul doamnei Brașoveanu, care dă naștere unui univers ficțional în care fiecare personaj are o latură cu care cititorul poate relaționa.
Aceasta spune că avea o afinitate în special pentru „lumea bișnițarilor, a îmbogățiților peste noapte, lumea mai de culise a prostituției, a caselor clandestine de toleranță și a vieții omului mărunt.”
Bineînțeles, nu putea să nu pornească conceptul anumitor personaje și de la figuri marcante din viața ei, precum ar fi profesoara sa de matematică din liceu, materie care i-a provocat coșmaruri o lungă perioadă de vreme. Totuși, în urma acestor amintiri timpurii neplăcute, a apărut personajul Minerva Tutovan din seria cu același nume.
,,Nu plec de la subiect către personaje, ci de la personaje la subiect. Când dau startul unei cărți, mă gândesc despre ce fel de personaje mi-ar plăcea să scriu.”
În ceea ce privește subiectele abordate, cu excepția unuia sau două, nu erau desprinse din dosarele de la tribunal cu care intrase în contact cât timp profesase ca avocat. Acestea erau prea plictisitoare în viziunea acesteia, asemenea cazurilor patologice. ,,Interesant este duelul la nivelul inteligenţelor” a declarat autoarea în cartea publicată de nepoata sa, A fost Agatha Christie a României.
După o perioadă înfloritoare pentru romanele polițiste, în perioada 1975-1976, acest gen literar intră în cenzură din cauza regimului comunist.
Astfel, Rodica Ojog-Brașoveanu alege să scrie un roman istoric și ia epoca lui Constantin Brâncoveanu drept muză, datorită stabilității caracteristice perioadei și fascinației sale pentru Cancelaria Neagră, fabrica de spioni administrată de Constantin Cantacuzino.
Până în anul 1999, conform declarațiilor sale, publică 35 de romane, preponderent polițiste, câteva istorice și unul științifico-fantastic.
Se stinge din viață la vârsta de 63 de ani, în 2002, nu din cauza unei crime intrigante precum cele din romanele sale, ci de pe urma afecțiunilor grave la inimă și plămâni cu care fusese diagnosticată.
Pe lângă A fost Agatha Christie a României, în 2025 apare și o altă biografie, Rodica Ojog-Brașoveanu. 320 de pisici în cimitirul Bellu, de la care am pornit pentru realizarea materialului curent, împreună cu alte interviuri și articole. Rodica Ojog-Brașoveanu. 320 de pisici în cimitirul Bellu este semnată de Lilia Calancea, autoare din Republica Moldova, fermecată de povestea Rodicăi, singura despre care și-ar fi dorit să scrie.
Într-un interviu, Lilia spune că i-a recitit cărțile cu creionul în mână, i-a urmărit interviurile și a urmărit informațiile cuprinse în biografia publicată de nepoata scriitoarei, Mădălina Ojog-Pascu. Pe măsură ce se documenta mai mult, admirația Liliei se întețea.
Pentru mine, povestea Rodicăi Ojog-Brașoveanu este o dovadă a principiului că se poate, indiferent de împrejurimile care de multe ori nu sunt cele mai favorabile.
Ea rămâne, după spusele Liliei Calancea, singura scriitoare care și-a câștigat traiul doar din talent, nefiind nici măcar tradusă. Acesta, la pachet cu orele de muncă și pasiunea sinceră pe care le-a pus în fiecare rând, s-a dovedit a fi de ajuns.
A contat deosebit de mult și încrederea pe care soțul său, Cosma Brașoveanu, i-a oferit-o, încurajând-o cu căldură să scrie. Luați acest fapt ca pe un memento să îi apreciați pe cei dragi din viața voastră care vă sunt alături în demersurile pe care le urmați, de orice natură ar fi.
În final, reîntorcându-ne de unde am plecat, vă las cu unul dintre citatele mele preferate din creațiile scriitoarei:
„A rata presupune o încercare, un start în cele din urmă neizbutit. Nu poţi pierde ceva ce nu ai.”
– Omul de la capătul firului
Comments are closed.