Figură reprezentativă a epocii sale, înzestrată cu o frumusețe stranie, fără cusur, cu gene regale și ochi angelici, Romy Schneider va cuceri generații. Se naște la Viena, la șase luni după invadarea Austriei de naziști, într-o familie de actori, iar întreaga sa carieră va sta sub o stea norocoasă.
La numai 13 ani, superba Rosemarie Magdalena Albach, pe numele său real, notează într-o filă de jurnal: De fiecare dată când văd un film frumos, primele mele gânduri sunt că trebuie să devin actriță. Da! Trebuie să!. Visul i se va îndeplini, iar la numai 15 ani devine faimoasă. O interpretează magistral pe împărăteasa Sissi a Austriei, iar de aici înainte, căile succesului nu se vor mai închide niciodată.
Cunoaște faima absolută, devine preferata lui Luchino Viscontti, stârnește invidii printre colegele de breaslă și devine un fashion icon al vremurilor sale. Poartă cele mai strălucitoare ținute, este adorată de fani, care o așteaptă în fața hotelului pentru poze și autografe. Totuși, Romy duce cu sine trauma perfecțiunii absolute, asemenea Gretei Garbo și nu este niciodată satisfăcută pe deplin. Ceva lipsește, iar Romy caută împlinirea departe de ochii presei.
„Cele mai dificile lucruri sunt cele mai atrăgătoare.”
-Romy Schneider
Primul sărut și Christine, filmul care îi va schimba viața
Un regizor francez face o obsesie pentru frumoasa austriacă și decide să-i ofere rolul care îi va schimba viața. Romy primește cu încântare propunerea acestuia și zboară spre aeroportul Orly, din Paris. Cel care o va aștepta aici este nimeni altul decât puștiul rebel al cinematografiei franceze, Alain Delon.
Ea nu-l cunoaște, el nu are așteptări prea mari de la o austriacă bogată, provenită dintr-o lume în care el nu avusese niciodată acces. Se reunesc doar pentru a juca un rol într-o peliculă siropoasă, cu urcușuri și coborâșuri, ca în viață. Ceea ce nu știau este că istoria de pe micile ecrane, va deveni povestea de dragoste a vieții lor.
De aici, Romy și Alain sunt de nedespărțit, iar iubirea lor se consumă tumultos în ochii avizi ai publicului. Merg la petreceri, la serate, la decernări de premii, în vacanțe pe Coasta de Azur, în scurte escapade la Monaco, iar visul pare să nu se termine niciodată.
„Nu sunt nimic în viaţă, dar totul de pe ecran.”
-Romy Schneider
Într-un acces de nebunie se logodesc, sfidează dezacordul părinților și se mută împreună într-un apartament cu iz de nostalgie, în arondismentul 9 al Parisului.
Logodnică mereu, soție niciodată
Cinci ani aveau să fie logodiți cei doi îndrăgostiți, dar pasul cel mare nu îl vor face niciodată. Cariera îi devorează, publicul îi dorește, iar o căsnicie le-ar umbri faima. Lucrează haotic, pierd nopțile și dau naștere unor scandaluri monstruoase, care vor ține primele pagini ale gazetelor vremii.
În ziua nunții, Delon lasă o scrisoare și fuge în Mexic cu altă femeie. Ruptura o va sfâșia pe Romy, care nu-l va ierta niciodată. Se vor întâlni peste ani, cu ocazia unei noi pelicule, iar dragostea tumultoasă de odinioară se va transforma într-o complicitate stranie.
Faima o va urmări pretutindeni, dar viața personală a actriței va fi un real eșec. Se căsătorește și divorțează rapid, dă naștere unui fiu pentru a cărui custodie se luptă ani la rând, dar pe care îl pierde într-un accident. Se recăsătorește, devine mama unei fetițe, trece prin depresie, se îneacă în alcool, pierde un rinichi, iar fostul său soț se sinucide.
Găsește puterea să meargă mai departe, plănuiește cea de-a treia nuntă, dar cu câteva săptămâni înainte suferă un infarct și se stinge din viață. Vestea șochează fanii din întreaga lume, iar cinematografia franceză pierde una dintre cele mai valoroase stele avute vreodată.
La aflarea veștii, Delon zboară la Paris și își veghează iubita ceasuri întregi. Declară că rămâne cea mai mare dragoste a vieții sale, iar cu plecarea ei se încheie o eră în cinematografia franceză.
Deși reușește să strălucească prin forțe proprii, să emoționeze audiența și să dea viață unor personaje de-a dreptul remarcabile, Romy Schneider va rămâne cunoscută în istoria imaginarului colectiv drept la femme de Alain Delon.
Comments are closed.