Press "Enter" to skip to content

Virginia Woolf: Criză și bipolaritate în construirea identității

O cameră doar a ta unde devii actorul principal al propriei vieți pe care nu o recunoști ca fiind parte din tine. Viață pe care o trăiești, în același timp, la dublă intensitate și în bipolaritate pentru că nu distingi alt drum care să îți definească identitatea. Coloana sonoră care te ghidează în tot acest peisaj este inspirată din stări nevrotice și episoade de criză devenite laitmotiv. 

Acestea sunt doar câteva dintre scenariile care i-au definit viața Virginiei Woolf, pentru că nu te poți opri asupra unor aspecte care să te facă să spui „aceasta a fost Virginia Woolf”. Am ajuns la respectiva concluzie după ce am avut oportunitatea să îmi construiesc lucrarea de licență pe identitatea și viața Virginiei Woolf, când am disecat fiecare perioadă care a construit-o ca fiică, femeie și soție. 

Frumuseţea lumii are două tăişuri, una de bucurie, una de suferinţă, tăind inima în două.”

Virginia Woolf

Virginia Woolf a fost sinonimul stării de neliniște, nervozitate și o continuă luptă pentru crearea și afirmarea identității. Un drum lung care a atribuit stării omenești o nouă conotație asupra sinelui.

Toate aceste stări nu au fost dependente de condiția sa, ci au fost cimentate adânc în fiecare părticică a sufletului prin evenimentele neplăcute la care a luat parte de-a lungul timpului: moartea mamei, surorii mai mari și moartea tatălui. Anii tinereții au fost marcați brutal de trecerea la neființă a părților familiale care o întregeau. De aici și dezechilibrul pe care l-a simțit în fiecare gând, gest și afișare. 

Acestea sunt schimbările sufletului. Nu cred în îmbătrânire. Cred că ne schimbăm permanent aspectul în faţa soarelui. De aici rezultă optimismul meu.

Virginia Woolf

sursa foto: www.biography.com

A încercat să mascheze aceste traume care i-au declanșat stările sufletești și să le transforme în opere care i-au fost oglinda sufletului și vocea care niciodată nu a fost înțeleasă, nici măcar de ea. Dar, de-a lungul timpului, nu a găsit o traducere pentru nefiresc și haos, stările pe care le adăpostea în ființa sa. 

Jurnalul intim a fost chemarea în lumea sa și un mod prin care sentimentul identității se dorea a fi descoperit. A devenit modul prin care s-a scuturat de tot ce era toxic în propria minte, cât să prindă curajul de a vedea lumina de a doua zi. Virginia Woolf a fost de părere că pentru a fi aptă să scrie, o femeie are nevoie de un spațiu propriu, unde gândurile să-și dea întâlnire pentru a fi capabile de creație. 

Am trăit o clipă de pace intensă. Poate asta e fericirea?

Virginia Woolf

sursa foto: www.thoughtco.com

Căderile nervoase au ajutat-o pe Virginia să scrie și să creeze. Înconjurată doar de propria răsuflare, a conturat personaje care au prins viață din trăirile sale, unele fiind chiar exemplificări ale comportamentului său. Acestea se întâmplau doar când avea o cameră a ei, unde în liniște putea să își descopere și cealaltă parte a sa. 

Virginia Woolf și-a creat un univers unde a lăsat câte o părticică din fiecare abilitate pe care o deținea. S-a făcut remarcată ca fiind principalul membru din Bloombury Group, prin părerile despre feminism, înclinațiile spre lesbianism, conversațiile sale ca membru Hogarth Press și, nu în ultimul rând, ca fiind un scriitor marcant al modernismului. 

A fost un mix între creativitate și deznădejde. Avea puterea de a scrie neîncetat și cu mult patos, dar putea oricând să se lase pradă dezechilibrului mintal, spulberând toată creativitatea. Dualitatea sentimentelor pe care le deținea se desprindeau din evenimentele trecute ale vieții, încărcate de glorii și depresii. Trăia intens și cu optimism când operele sale erau apreciate, dar de fiecare dată bucuria era umbrită de traumele familiale. 

Odată ce te conformezi, odată ce faci ce fac şi ceilalți oameni pentru că o fac, o letargie îţi împresoară talentele şi puterea sufletului tău.

Virginia Woolf

Sfârșitul pe care l-a avut Virginia Woolf a fost neașteptat și de neînțeles, la fel cum a fost și viața pe care a trăit-o. Prin scris, oricât de dramatic a făcut-o, a încercat să dea un sens propriei sale vieți. Să găsească o înțelegere a gândurilor și, în final, o interpretare. Astăzi avem ocazia să înțelegem de ce și cum, prin capodoperele unde și-a lăsat o parte din ea. 

Comments are closed.

Copyright © 2022 Jurnalul de sâmbătă