Mereu am simțit că arta unește oamenii și stabilește conexiuni interioare pe care nu ai avea cum să le simți altfel. Creează o limbă comună încărcată de semnificații prin care poți trece orice fel de granițe lumești. Cum, de altfel, și fiecare artist ilustrează un univers care lasă în urmă recunoaștere și dorința de a te adânci în operele care au luat naștere cu mult timp în urmă.
„Arta îl scoate pe om din viața sălbatică și îl îndreaptă pe calea civilizației”
Theodor Aman
Așa cum este și Theodor Aman, care a trăit pentru și prin artă, fiind creatorul Școlii Românești de pictură și o figură emblematică pentru arta românească. Pe lângă pictură, încă din copilărie, i-a fost aproape și muzica. A crescut alături de un pian pe care îl adăpostea în propria casă din Craiova. În acel loc s-au prins rădăcinile pentru artă, la Școala Centrală unde, de altfel, a luat și cursuri de desen. De acolo, și-a împachetat dorurile în drumul spre București pentru a studia la Colegiul Sf. Sava.
A trăit într-o Românie revoluționară, dar asta nu l-a făcut să stagneze în realitățile vremii, ci și-a dus mai departe dorința de a pătrunde și înțelege arta. A plecat la Paris pentru a studia pe meleagurile pariziene, fiind ghidat de artiștii celebri ai epocii. Perioada aceasta a fost una de stilizare și înflorire, susținând succesiv ateliere de creație.
Tot în Paris și-a expus primul său autoportret, iar în anul imediat următor pictează „Bătălia de la Oltenița”, un strigăt interior pentru perioada care s-a derulat pe lângă el. Păstrând tradiția, a expus și „Bătălia de la Alma”, fiind pentru prima dată când un artist român a prezentat o lucrare inspirată de un eveniment la care a fost martor.
I-a curs prin vene arta, a trăit pentru ea și a dorit să o ducă mai departe, într-o formă care să îi îmbrățișeze seva trăirilor. Revenit din Paris, a înființat Școala de Belle-Arte, în anul 1864. A fost ceva nemaiîntâlnit până atunci, atât un triumf pentru țară, pentru valorificarea artei, cât și pentru munca plăcerilor pe care a depus-o de-a lungul timpului. A fost profesor de pictură și director al școlii pe care a înființat-o alături de Gheorghe Tattarescu.
S-a simțit ca un impuls pentru ce urma să fie arta și creația românească la acea vreme. Pentru Theodor Aman, s-a tradus în și mai multă putere de a crea, dezvoltând un interes aparte pentru picturile cu valențe istorice, fiind o raritate pentru România secolului al XIX-lea. Și-a dorit să potolească setea pe care o avea propria țară cu picturile inspirate din întâmplările autohtone.
Rădăcinile artei nu s-au oprit, astfel încât Theodor Aman s-a împuternicit cu pasiunea pentru gravură. Cu toate că, la început, i-a fost mai greu să aducă această tehnică în propria școală, a început singur să îi înțeleagă tainele. Așa au ieșit și portrete valoroase ale unor personaje istorice, care au rămas un simbol în memoria colectivă.
Theodor Aman a fost o imagine aparte pentru o perioadă istorică de căutări fără regăsiri. Și-a construit prin formă și culoare întreaga viață și a avut curajul să scoată în lumină puterea pe care o are arta.
„Artistul, ca și literatul, trebuie să aparțină timpului său; numai cu această condiție operele lui se vor transmite posterității. El trebuie să aparțină ţării sale, numai astfel va fi uimitor. El trebuie să-i exprime opiniile, dacă ţine să fie adevărat şi admirat de gânditori. El trebuie să se arate concret în cugetările lui, numai astfel va avea un ideal.”
Theodor Aman
În muzeul Theodor Aman din București îi poți cunoaște viața pictorului, fiind o invitație la introspecție și descoperire. Atmosfera secolului al XIX-lea se simte în fiecare detaliu și ai impresia că pictorul creează în acel moment, așteptând parcă să îl cunoști în persoană.
Be First to Comment