Ok, it’s time for Pretty Woman!
Lansat în 1990 și regizat de Garry Marshall, a luat Globul de Aur pentru cea mai bună actriță într-un muzical sau comedie și a popularizat melodia care a fost mult timp pe buzele și în creierul tuturor.

Atunci când am început rubrica #modacainfilme pe contul meu de Instagram am avut în minte mai multe filme pe care le văzusem recent și în crearea imaginii pentru rubrică am inclus, printre altele, și un cadru din Pretty Woman. Ca să fiu și mai exactă, una dintre ținutele mele preferate din film, aceea pe care Julia o poartă când prietena ei o vizitează, ea fiind complet schimbată: poartă un compleu cu sacou și bermude cu talie înaltă, un roșu sau corai, ceva superb.
Știm, e un clișeu de la cap la coadă, dar clar avem nevoie să vedem și astfel de filme, așa că de ce să nu ne bucurăm de ele din toate punctele de vedere, luând la analizat chiar și ținutele din film. De aceea ne aflăm aici.
E clar că e vorba despre o transformare, (un drum inițiatic dacă e să ne legăm puțin de antropologie) prin care Julia trece cu succes și cu multă încântare atât pentru ea cât și pentru ochii privitorului. Practic avem trecerea de la trashy la lady like din vremea aceea, de la kitsch la classy, de la plastic la fantastic ?.
Deși nu vreau să comentăm prea mult acțiunea filmului, am putea să ne gândim că se aseamănă pe departe cu un soi de Cenușăreasa, bineînțeles, modernă, unde se presară și puțin praf de sugar daddy și crearea de false așteptări pentru fetele care visează la asta. Am simțit nevoia să fac mențiunile acestea pentru că nu vreau să creadă cineva că dacă facem anumite alegeri în ceea ce privesc filmele, le idealizăm. Nu. Rubrica este gândită pentru moda din filme și cam aici ne învârtim.
Ei bine, este extrem de savuros styling-ul făcut de Marilyn Vance pe tot parcursul filmului. La început, pentru că scenariul permite, au fost adunate toate nebuniile anilor ’90 într-un singur outfit: de la perucă la cizme lungi, negre, lăcuite la rochie mini, mulată cu super decupaje și acel inel metalic super la modă pe atunci, care lega cele două părți ale rochiei. De aici încolo, totul este poveste. La propriu și la figurat. Ținutele devin miunate iar ea ne arată cât de superbă este. Și este!
Celebra rochie roșie cu mănuși albe, rochia maro cu buline purtată cu pălărie și mănuși scurte, blazerul bleumarin, superba rochie albă, cambrată, cu mâneci bufante, mănuși și pălărie neagră și da, chiar și pantalonii în acel galben muștar purtat cu o bluză artsy într-o manieră clasică. Toate sunt piese pentru care chiar merită să vezi acest film, unde mai pui și că are un vibe pozitiv, exact genul filmului din anii ’90.

Mențiunea finală este a outfit-ului meu preferat din film- atunci când Julia merge să își ia lucrurile din apartamentul în care locuia poartă un superb tricou alb, cu sacou negru și jeanși. Delicios pentru cine adoră simplitatea și coolness-ul pe care ți-l pot oferi aceste piese împreună.
Copertă: © Everett Collection






Be First to Comment