Inspirația de astăzi este Antoneta Galeș, cunoscută și sub pseudonimul Tony Mott, despre care vă pot spune, deși nu o cunosc personal, că emană o energie aparte.Antoaneta scrie literatură de non-ficțiune și ficțiune, iar recent a publicat volumul Ne-fericirea noastră cea de toate zilele, despre care vom afla mai multe detalii în cele urmează.
JS: Preferi să ți se spună Antoneta sau Tony? Care este diferența dintre cărțile publicate sub numele real și cele publicate sub pseudonimul Tony Mott? Cu care dintre cele două te identifici mai mult?
Prefer Tony, sună mai blând și apropiat, așa îmi spun toți prietenii. Fratele meu a găsit prescurtarea asta încă de când eram foarte mică și așa mă prezint tot timpul. Cumva Antoneta e mai departe de mine, mama mă striga așa doar când era vorba de ceva serios sau grav. Am făcut această distincție doar ca să delimitez aria ficțională de cea reală, știu că tot eu sunt indiferent de numele meu. Nu e ca și când aș avea personalități diferite. În social media chiar am trecut ambele nume pe toate platformele, mai puțin pe site-uri; am câte unul pentru fiecare nume: antonetagales.ro și tonymott.ro .
JS: Ce anume te inspiră atunci când scrii un roman polițist?
Orice. Pornesc de la o idee aparent banală și-mi pun întrebarea „ce-ar fi dacă?”. Încep cu o frântură de poveste pe marginea căreia brodez. La un moment dat mi-e clar ce s-a întâmplat și de ce, apoi mă apuc să scriu și cum. Am ales genul acesta literar pentru că mă provoacă și pe mine și pe cititori. Sunt ani buni de când a devenit mult mai complex, romanele polițiste sunt romane urbane, psihologice, cu analize complicate ale personajelor.
O prietenă m-a încurajat la un moment dat și mi-a zis că am atât de multă forță, încât aș putea scrie și romane adevărate. Evident că am râs, sunt absolut convinsă că scrierile mele sunt suficient de „adevărate” de pe acum. Sunt condimentate cu povești de dragoste, cu intrigi contemporane și, în cazul seriei Gigi Alexa, medic legist și colaboratoare a poliției , ofer chiar și plimbări pe străzile orașului în care m-am născut și pe care îl iubesc, Brașovul. Mi-au scris mulți cititori că s-au bucurat de excursiile prin oraș.
JS: Cu ce te ocupi în afară de a scrie? Am aflat că ești fondatoarea companiei numite Sonas. Poți descrie pe scurt activitatea ta?
După mulți ani într-o companie multinațională și preocupată în permanență de crearea unui mediu care să pună în valoare potențialul oamenilor care fac parte din acesta, am ales să fac consultanță. Sonas este cuvântul irlandez pentru fericire și denumirea am găsit-o în 2014. Ideea e că sunt în slujba celor care vor să aibă un impact benefic în viața lor, atât la nivel personal cât și în cadrul echipelor sau comunităților în cadrul cărora își desfășoară activitatea.
Fac training, coaching și consultanță astfel încât oamenii să fie în stare de bine. Rezultatele oricărei companii sunt obținute prin colaborarea oamenilor care lucrează împreună. Toate intervențiile mele sunt pentru obținerea succesului prin îmbunătățirea cooperării. Și este cu mult mai mult decât crearea unui climat bun, vorbesc inclusiv despre situațiile în care avem dezacorduri, cum reușim atunci să conlucrăm.
JS: În fiecare duminică citești câte o poveste criminală pe Instagram. Cum a luat naștere această inițiativă?
Anul trecut mi-am dat seama că ar fi amuzant să citesc textele scurte pe care le aveam și care sunt publicate pe tonymott.ro. Au luat un avânt fantastic, sunt deseori distribuite de multă lume. Sunt terifiante și amuzante deopotrivă.
„Fericirea este ceva ce se întâmplă și se obține din acele acțiuni corecte și concrete pe care le facem pentru noi, pentru cei apropiați și pentru lume.”
Știam că am puțin peste cincizeci de povestiri scurte. Am pornit pe 3 mai 2020, imediat e un an și încă nu m-am decis dacă mai continui sau nu. Am scris doar vreo trei între timp, am avut solicitări speciale, dacă-ți vine să crezi. Prima a fost o amică, m-a rugat să fac o povestire în care să fie personaj. Am întrebat-o dacă vrea să moară sau să omoare, personajul, nu ea. M-a lăsat pe mine să aleg.
JS: Despre ce este Ne-Fericirea noastră cea de toate zilele?
Am ezitat mult până când am stabilit titlul. Să fie fericirea sau ne-fericirea subiectul? Am ales să o las așa, în coadă de pește, tocmai pentru că ține foarte mult de cum alegem să ne raportăm la propria noastră viață. Ca specie, suntem programați mai degrabă pentru supraviețuire și nu pentru fericire – cu condiția să acceptăm că starea de fericire este diferită față de emoția de euforie și mulți fac această confuzie – astfel încât trebuie să ne antrenăm pentru a ne crește capacitatea de a avea o viață bună și împlinită. E important să înțelegem cum funcționează mintea noastră, ce ne-ar putea face bine și cum am putea alege acțiuni concrete care să ne aducă mai mult calm și liniște.
Volumul descrie pe larg temele din Caietul Fericirii. Am intenționat să prezint niște constatări apoi să pun niște întrebări la care să-și răspundă fiecare. Nu am rețete. Sunt doar provocări pe care fiecare să le integreze așa cum consideră. Vorbesc mult și despre mine, evident, dar fără să determin pe cineva să acționeze în „n” pași. Beneficiul cel mai mare este creșterea capacității de observație și a posibilității de a alege comportamente care ne fac bine.
JS: La baza noului volum este Caietul Fericirii. Ne poți povesti mai multe despre el?
Caietul este un instrument structurat pe 52 de teme, tot atâtea câte săptămâni sunt într-un an. Ordinea subiectelor a fost foarte atent stabilită, astfel încât să ofere posibilitatea de a observa progresul în creșterea stării de bine cam în patru săptămâni. Presupune niște muncă, în caiet este dat doar exercițiul, spațiul liber este pentru notarea acelor reflecții personale ale cititorului. Textele care însoțeau caietul au fost publicate pe un blog, am vrut eu neapărat ca în caiet să fie doar gândurile utilizatorului și nu și cuvintele mele. Pentru că am primit multe solicitări, am adaptat articolele de pe blog și de aceea a apărut volumul.
JS: Ce sfaturi oferi celor dornici să pornească în căutarea fericirii?
Să stea pe loc. Fericirea este ceva ce se întâmplă și se obține din acele acțiuni corecte și concrete pe care le facem pentru noi, pentru cei apropiați și pentru lume. Fericirea este doar o consecință. Dacă interpretăm fericirea ca pe ceva condiționat de obținerea a ceva: obiect, statut sau persoană, vom porni imediat după aceea în căutarea a altceva și ne îndepărtăm. Cu cât alergăm mai mult după fericire, cu atât suntem mai nefericiți în prezent.
Singurul sfat pe care-mi place să-l primesc sau să-l dau este următorul: respiră.
Un cuvânt foarte important care merită des folosit: mulțumesc.
O întrebare bună atât pentru sine cât și pentru cei din jur: cu ce pot să te ajut? -Antoneta Galeș
Be First to Comment