Dora Ilustradora și ilustrațiile care fac haz de necaz

Pe Teodora am descoperit-o pe Instagram, fiind numaidecât captivată de veridicitatea și de umorul ilustrațiilor ei. Cred că imperfecțiunea, care este esența vieților noastre și care, până la urmă, ne salvează de monotonie, trebuie cu siguranță expusă sau poate, mai bine zis, impusă pe social media. Iubesc și mai mult să știu că impedimentele cotidiene întâlnite de fiecare dintre noi pot fi împărtășite într-o manieră atât de ludică si plăcută. Vă invit, așadar, să citiți discuția cu Dora.

Buna, Dora! Pentru început, spune-ne te rog pe scurt cu ce te ocupi.

Salut! Sunt Teodora Slavu sau Dora Ilustradora. Locuiesc în Cluj-Napoca și sunt graphic designer de corporație și ilustratoare în timpul liber. Sper, însă, ca în viitorul apropiat să pot spune că sunt ilustratoare full-time. 

Poți prezenta câteva dintre ilustrațiile tale?

Vreau să cred că ilustrațiile mele nu au nevoie de descriere, întrucât multe dintre ele vorbesc de la sine. Totuși, dacă ar fi să aleg să povestesc despre câteva dintre ele… 

1. „Work from home” – they said. 

O ilustrație care oferă o imagine foarte realistă asupra felului în care biroul meu arată după o zi de lucru. Se poate observa cât de ocupată am fost numărând batistele de pe jos.

2. Overthinking is my passion

Anxietatea nu-mi dă pace nici măcar în vacanță. Noroc că am făcut un video, ca să am o dovadă clară că am închis ușa principală la plecare. 

3. An empty fridge is a sad fridge

Terapeut: Care e problema? Ce se întâmplă? 

Frigider: În ultima vreme simt un gol în suflet pe care nu îl pot explica. 

Terapeut: Ai încercat să vorbești cu proprietarul tău despre asta? 

Frigider: Da, însă mereu îmi zice că îi pare rău, dar nu se poate opri din mâncat.

4. Friyay 

Ce ușurare! Sunt cu un weekend mai aproape de pensionare. Până atunci…pot doar să sper că exista un univers paralel în care Dora nu tine evidența deceniilor rămase. 

Cum a pornit această deprindere?

Desenez de când mă știu, iar la 12 ani am început să fac cursuri de pictură și la 14 să cochetez cu fotografia. Au urmat liceul și facultatea, tot la arte. Practic, m-am trezit pe la 23 de ani că nu mai aveam încotro… trebuia să merg tot pe drumul acesta. Cariera mi-a ales-o mama, care mi-a descoperit latura artistică și care a sperat că pot deveni artista pe care ea și-a imaginat-o mereu. Daca ar fi fost după mine, aș fi fost: 1. pianistă (până la 10 ani) 2. arhitect (10-14); 3. medic stomatolog sau tehnician dentar (de la 20 în sus, când mi-am descoperit fascinația pentru dinți). 

De ce alegi să ilustrezi “struggles”?

În timpul facultății am descoperit că sunt foarte narativă în tot ceea ce creez. Subiectele pe care tindeam să le abordez făceau referire la povești culese din viața de student, povești destul de reale și uneori chiar triste, dar prezentate mereu într-un mod ironic. Pot să zic că hazul de necaz m-a ținut pe linia de plutire în tot acel timp, întrucât anii studenției nu au fost tare ușori pentru mine, din punct de vedere al dezvoltării personale. Mereu au existat niște standarde, presiuni și etichete care au lăsat loc unor mici traume care, până și în ziua de azi, mă bântuie. Dar nu-i nimic! Atâta timp cât mă pot inspira din durerile trecutului, nici o experiență neplăcută nu e în zadar (sau cel puțin așa îmi place să cred).

 Mereu au existat niște standarde, presiuni și etichete care au lăsat loc unor mici traume care, până și în ziua de azi, mă bântuie. Dar nu-i nimic! Atâta timp cât mă pot inspira din durerile trecutului, nici o experiență neplăcută nu e în zadar (sau cel puțin așa îmi place să cred). 

Stilul mi s-a conturat prin anul III, apoi a urmat masteratul, unde am avut mai mult timp la dispoziție pentru a-l explora. Pentru proiectul de disertație am conceput un proiect interactiv, compus dintr-o serie de cărți poștale ilustrate și inspirate din experiențele personale, mai mult sau mai puțin fericite, adunate de-a lungul anilor de studenție. Scopul a fost ca fiecare student la arte să se poată regăsi în ilustrațiile mele, adică să fie „relatable”, cum s-ar zice. Prin urmare, toată ideea asta de „daily struggles” își are rădăcinile în colecția mea de amintiri studențești ilustrate. Pot spune că sunt foarte mândră că am reușit să fiu consecventă în conținut în tot acest timp. 

Cu toții știm că pe social media se expun în mare parte doar lucrurile pozitive, așa că eu mi-am propus să fac vizibilă partea negativă a vieții, dar într-un mod simpatic și colorat. 

Sunt o persoană destul de ghinionistă sau, mai bine zis, o persoană care are parte de multe întâmplări inedite și de necrezut. Când viața îmi oferă o lecție, în loc să mă pun într-un colț să plâng (ok, după ce vărs câteva lacrimi…), deschid Photoshop-ul și încep să desenez. Ilustrațiile mele sunt terapia mea. Ilustrațiile mele sunt un soi de protest la adresa lucrurilor care se întâmplă atât în lume, fie ea virtuală sau nu, cât și în viața mea de zi cu zi. Cu toții știm că pe social media se expun în mare parte doar lucrurile pozitive, așa că eu mi-am propus să fac vizibilă partea negativă a vieții, dar într-un mod simpatic și colorat. 

Inspirația îmi vine trăind. O găsesc în absolut orice se întâmplă în jurul meu. Pot să visez următoarea ilustrație, sau prinde formă în capul meu în timp ce observ ceva banal pe stradă. Îmi este greu să descriu mai bine de atât cum se întâmplă, dar aș putea spune că îmi vine natural și că „I got it from my mama”. Mama este epigramistă, iar opera sa își are bazele în textele umoristice. Cu timpul, mi-am dat seama că ne asemănam mai mult decât credeam și că făcutul hazului de necaz este genetic. Îi mulțumesc pentru asta și pentru că, prin felul ei de a fi, m-a învățat cum să trec mai ușor peste toate problemele care-mi apar în cale! -Teodora Slavu

Puteți găsi ilustrațiile Teodorei pe contul ei de Instagram, aici.