Press "Enter" to skip to content

Eseu despre Anna Karina // Muza Nouvelle Vague

De puțin timp am observat că stagnez într-un prezent care nu-mi permite decât să visez la ceva ce, de fapt, nu va fi real niciodată și asta mă duce uneori cu gândul la scenariile ambigue ale lui Godard.

Mă văd lângă Marianne în Pierrot le Fou (1965), sunt în continuă mișcare cu Odile în Bande à part (1964) sau o iubesc nebunește pe Angela în Une femme est une femme (1961). Cu toate că mi-aș fi dorit, chiar și prin prisma unui rol să fiu eu cea care să trăiască toate aceste povești alături de ea, ei bine, Godard a reușit imposibilul și a găsit-o pe anti-diva cinematografiei franceze, cea a cărei filmografie este bântuită de o naturalețe și simplitate care au dat startul unui stil specific Noului Val Francez.  

Dincolo de inocență

Anna Karina, chipul pe care nu doar cinefilii și visătorii avizi îl cunosc chiar și în prezent.

sursa: vogue.com

Vorbim despre portretul fetei rebele care a marcat una dintre cele mai importante perioade cinematografice, portretul fetei cu o dorință de a crea, o dorință adânc înrădăcinată în cei care, în mod inevitabil, nu reușesc să își împletească viața artistică cu cea emoțională, rămânând mereu în umbra unei rupturi care desparte arta de intimitate.

Într-o lume care este pe cât de ofertantă, pe atât de distructivă, caută alinarea pe care nu au simțit-o din partea cărora ar fi contat, poate, cel mai mult. O găsesc apoi în plăceri efemere sau în relațiile fugare, însă un succes care îi poate aduce pe culmile disperării mai repede decât și-ar fi imaginat, nu îi cruță nici de singurătatea tipică artistului.

Karina s-a născut în anul 1940, în Solbjerg, Danemarca. Tatăl o abandonează, iar singura care îi rămâne alături doar în mod superficial, fiind lipsită de un sprijin real, este mama ei. Până la vârsta de patru ani crește alături de bunicii săi, dar pe măsură ce își dezvoltă din ce în ce mai mult spiritul critic, ajunge să își dorească altceva de la ea însăși.  

sursa: newyorker.com

Simte că doar teatrul o poate salva, dar este mult prea tânără pentru a începe studiile în actorie.

Cum ar putea să nu evoce personajul nostru, Anna Karina, o subtilă asemănare cu personajul scris de Daphne du Maurier în Rebecca, Lady de Winter? Asemenea ei, nu și-ar fi putut spune Ce umilință să fii tânără? Fără îndoială, ar fi fost foarte ușor să își abandoneze visul, dar iată că și un gram de noroc te poate scăpa de ceea ce poate părea o eternitate alături de oamenii nepotriviți. 

sursa: madelen.ina.fr

În urma violenței domestice pe care o resimte din partea tatălui ei vitreg, pleacă la Paris în anul 1958, iar Catherine Harlé, cunoscută pentru activitatea sa în anii ’60 -’70 ca agent de modele este cea care o descoperă. Deși nu vede un talent înnăscut în Karina, prin prisma colaborării lor, ajunge să fie vizibilă pentru regizorii și fotografii importanți ai vremii. 

Începutul alături de Godard

sursa: meer.com

Ambii aveau nevoie să fie recunoscuți, dar iată că, momentul în care Jean Luc Godard o descoperă pe viitoarea lui muză, nu a fost tocmai unul oportun. Regizorul se afla în mijlocul castingului pentru filmul  À bout de souffle (1960), iar Karina filma o reclamă pentru un brand foarte cunoscut de săpunuri.

În speranța că va putea juca un rol în aparență infim în filmul său, Godard îi trimite o telegramă Annei, însă profund jignită de solicitarea indecentă pe care acesta i-o face la momentul întâlnirii lor, decide să renunțe complet la dorința de a-l cunoaște mai departe. 

Începutul lor nu a fost promițător, însă nici ce avea să urmeze nu a fost demn de aprecierea multor idealiști ai iubirii.

Anna Karina și Jean Paul Belmondo, sursa: anothermag.com

Filmul care le-a schimbat complet destinul a fost Une Femme Est une Femme (1961).

Cu ocazia Festivalului de Film de la Berlin, Godard și-a putut începe colecția de premii cu două dintre cele mai importante, unul dintre acestea fiindu-i destinat chiar Karinei, pentru cea mai bună actriță în rol principal. 

Atunci când nimeni nu te vede

Subtilitatea unui gest a schimbat totul.

Și începutul relației de iubire dintre cei doi pare, de asemenea, extras dintr-un scenariu de film. În timpul unei cine în care doar Anna se afla însoțită de partenerul ei romantic din acea perioadă, primește un bilețel din partea lui Godard fără ca nimeni altcineva să mai observe acest lucru.

sursa: MUBI Latinoamérica, x.com

Evident, ar fi putut fi trecut cu vederea ca o simplă invitație la un flirt, doar pe alocuri amical, dacă sentimentele nu ar fi fost reciproce.  

I have to stay with you. You’re the only person I have in the world now.

Anna Karina

Așa cum bine știm, primul an de iubire pare a fi fără sfârșit, însă după ceva timp, Anna Karina ajunge să joace rolul secundar în acest film al realității alături de Godard, iar singurătatea și gelozia le definesc o bună parte din relația pe care urmează să o aibă. 

sursa: wannart.com

He would say he was going to buy some cigarettes and he would come back three weeks later.

I was waiting and waiting and waiting.

Anna Karina

Cu toate astea,  Anna rămâne însărcinată și alege să facă nunta în 1961, în Elveția și mai apoi la Paris, acolo unde au fost pozați de către o bună prietenă a cuplului, nimeni alta decât Agnès Varda.

În relația amoroasă nu are norocul unui parcurs linear care să o împlinească din punct de vedere emoțional și trăiește încă o traumă care o va marca pentru tot restul vieții. Suferă un avort, iar după o perioadă în care a fost spitalizată rămâne din nou singură. 

Tragicul nu se sfârșește aici. Înainte de apariția unuia dintre cele mai apreciate filme Vivre sa vie (1962), Karina se îndrăgostește de colegul ei Jacques Perrin alături de care începuse filmările pentru Le Soleil dans l’oeil (1962).

sursa: jimfriedrich.com

În urma unei crize de gelozie puternice din partea lui Godard, moment în care distruge apartamentul în care ei locuiau până la acel moment, Anna trece printr-un moment de vulnerabilitate extrem și are prima tentativă de suicid.

Vivre sa vie (1962) a fost un real succes. Poate fi privit atât ca un experiment cinematografic, cât și ca o încercare de a se reconecta cu Anna Karina. 

În 1964, Godard și Karina își înființează o companie de producție numită Anouchka Films, însă realizarea nu îi poate bucura din plin. Anna ajunge să fie internată într-un spital de psihiatrie în urma unei alte tentative de suicid, însă așa cum spuneam, Karina s-a născut pentru a fi artistă.

sursa: royalbooks.com

Și-a dorit să creeze și să lase în urma sa mai mult decât niște cadre care spun o simplă poveste. După o perioadă de recuperare, deși slăbită pune în scenă unul dintre cele mai bune roluri în filmul Bande à part (1964). 

It’s true: the film saved my life. I had no more desire to live. I was doing very, very badly. This film saved my life.

Anna Karina

În 1966 a avut loc ultima colaborare intre cei doi, aceasta finalizându-se cu un ultim film Made in U.S.A. (1966). În final, nu a contat că Jean Luc Godard și-a luat un angajament profund față de munca sa, mai presus și mult mai important decât viața alături de Karina. Aceasta nu a încetat să îi poarte o deosebită admirație și, în cele din urmă, dragoste pentru tot ceea ce au creat împreună.

Simbolul cinematografiei franceze

Chiar și după încheierea relației și colaborării cu Godard, ea a lucrat în continuare cu regizori importanți, precum Luchino Visconti și a regizat la rândul său filmul Vivre ensemble (1973),  reușind să ducă la bun sfârșit numeroase proiecte artistice, rămânând în lumea cinematografică, dar explorând și muzica, teatrul și televiziunea.

Karina se stinge din viață la vârsta de 79 de ani pe 14 decembrie, 2019.

Anna Karina, a fost cea care nu a crezut atunci când i s-a spus că poate fi acea femme fatale a anilor 1965. A fost cea care a trăit conform propriilor reguli și cea care a reușit să își rescrie din nou și din nou, în spatele camerelor de filmat, propriul scenariu.

sursa: lostinthemovies.com

În lumea filmului, adevăratul sacrificiu pe care Anna Karina l-a făcut a fost acela de a se întoarce mereu la versiunea sa din trecut pentru a trăi într-o realitate care să nu fie definită doar de replici spuse pe moment, iar asta nu poate fi pentru mine decât o sursă de curaj și inspirație continuă.

Imagine de copertă: scenă din Le petit Soldat (1963), sursa: www2.bfi.org.uk

Comments are closed.