Press "Enter" to skip to content

Între puterea de a purta și a transforma // Cum să vezi hainele dintr-o altă perspectivă 

Suntem tentați să ne ancorăm în lumi încă netrăite prin visuri, oameni, dar și prin ceea ce experimentăm. Dacă reveria este o forță necontenită care nu trasează granițe când ne desprindem de firesc, mai există un mecanism de funcționare pentru lumi nedescoperite. Și anume felul în care ne îmbrăcăm. 

Ce legătură are felul în care ne alegem hainele cu ceea ce trăim? 

Mereu am fost de părere că hainele nu sunt doar simple piese vestimentare. Ele sunt o prelungire a ceea ce suntem și un mod prin care spunem povești fără să folosim cuvinte. Ne îmbrăcăm cu emoții și experiențe, nu cu materiale, pentru că se creează o formă de a fi prin orice pereche de pantaloni sau jachetă purtată. Simplu sau cu ecou.  

Avem puterea să lăsăm deoparte tristețile dacă într-o zi fericirea vine dintr-o ținută care înglobează personalitatea neștiută din cămăruța secretă a sufletului, cea pe care o deschidem când nu avem alte rezerve de curaj. Sau să ne remarcăm printr-o alegere inspirată într-o combinație de pantaloni cu pliuri și un tricou dintr-un bumbac de calitate, alb, într-un peisaj fără culoare. 

De aceea am ales și să-mi imaginez scenarii fictive, dar rupte din realitate, construite pe baza unei alte perspective a felului în care este privit dulapul cu haine. 

Tot eu, dar într-un fel alta

sursa foto: i.pinimg.com

E o zi pe care nu am cum să o controlez, plouă și parcă nesiguranțele primează de la interior spre exterior. Nu pot să stau în casă pentru că gândurile îmi creează și mai multe scenarii despre cum putea fi și nu a fost. Deschid dulapul și îmi amintesc de puloverul din cașmir pe care l-am cumpărat acum ceva timp, după ce m-am tot gândit la el și la outfit-urile pe care le-aș putea face cu el. 

Îmi amintesc de bucuria pe care am avut-o de îndată ce l-am probat prima dată și aleg să îl port. Pentru a mă simți și mai bine, iau și pantalonii care au fost cândva ai mamei și i-am scurtat la croitoreasa care îmi e prietenă de atâția ani când îmi doresc să retușez îmbrăcămintea. O port pe mama cu mine și amintirile ei, iar după, cele create în timp prin oamenii care devin parte din lumea care pare că niciodată nu e suficient de bună. 

Mă încalț cu bocancii negri simpli care sunt „un pic prea bărbătești pentru finețea mea”, dacă m-ar vedea mama. Dar îi port și așa, pentru că îmi oferă mai multă încredere și când mă văd cu ei încălțată, dar și când pășesc. Și pentru că gradele nu-mi permit să ies doar în pulover, îmi iau un palton lung, ușor oversized care poartă și el multe plimbări cu oameni dragi, seri reci de sfârșit de toamnă și început de iarnă. Îmi acompaniază povestea pe care încerc să o formez când nu mă regăsesc pe mine în propriul corp care îmi devine apartament de închiriat. 

Sunt tot eu, dar într-un fel alta, doar pentru că am ales să-mi extind personalitatea cu poveștile hainelor mele, pe care nu le-am lăsat să devină simple lucruri de îmbrăcat. Port amintiri și le creez pe altele, dar în același timp am devenit un om fericit prin felul în care am decis să le port.

„Este ținuta care îmi creează amintirile pe care le voi transforma în versuri – despre cum a fost și ce trebuia să fie altfel.”

sursa foto: https://yourbeautypantry.com/

Eleganța pieselor simple

Deschid dulapul pentru că primesc o invitație la cină, eveniment pe care nu îl am prea des, dar vreau să îl fac memorabil. Afară e început de primăvară, așa că pot să mă joc cu materiale mai subțiri.

Aleg rochia neagră potrivită pentru orice eveniment, fiindcă pentru asta am luat-o. Este emblema garderobei mele, o piesă în care cred și care s-a transformat într-o relație de lungă durată, fără dezamăgiri. Ca accesorii aleg doar o pereche de cercei de porțelan, iar în picioare o pereche de ghete scurte, cu vârful ușor ascuțit, tot negru. Ah, nu uit de sacoul negru alături de care mi-am format aceeași relație de lungă durată. 

Sunt într-o ținută all black, chiar dacă nu am avut dresscode. Dar mi l-am format eu și am ales să mă îmbrac astfel în orice împrejurare cu un strop de eleganță. Este ținuta care îmi creează amintirile pe care le voi transforma în versuri – despre cum a fost și ce trebuia să fie altfel. 

sursa foto: i.pinimg.com

Când soarele îndeamnă la plimbări lungi și cafea bună, mizez pe o pereche de jeans în care am investit atemporalitate, alături de perechea de sneakers care duce multe plimbări pline de zâmbete, dar și griji. Le port împreună, le îmbin cu ce trăiesc în momentul respectiv și am tabloul în care licitez fără sfârșit speranțe și visuri. Îmi pun cardiganul de lână pe care îl văd ca o emblemă, fiindcă investiția a fost pe lângă materială deopotrivă spirituală. Mă pornesc din casă. Iau cu mine nostalgii, clipe de speranță și fericiri prin hainele mele, care îmi devin companie veșnică. 

Și uite așa, ne putem transforma prin ceea ce purtăm. De fapt, hainele ne poartă pe noi, când alegem să le vedem mai mult decât prin utilitate. Ele devin parte din ce suntem, ne schimbă stări, concepte și trăiri, dar mai mult, devin amintiri. 

Sursa foto imagine reprezentativă: i.pinimg.com

Comments are closed.

Copyright © 2024 Jurnalul de sâmbătă