Nora Iuga este poeta sufletului meu. Una dintre cele mai importante femei care m-a adus mai aproape de poezie, de erotism, de senzualitate și, totodată, de mine însămi. De când am descoperit-o a fost dragoste la prima vedere. Am fost fascinată de toată viața din ea, de toată bucuria și de plinătatea dorinței de a trăi pe care le emană. O bucurie atât de pură și adevărată care este aproape palpabilă atunci când o asculți pe Nora Iuga vorbind sau citindu-și poezia.
„Pe lumea cealaltă o să iau poezie cu mine.”
Nora Iuga, citat din filmul documentar
Experiența mea atât cu poezia cât și cu întreg universul Norei este una intimă, pe care am hrănit-o și care m-a hrănit de când ne-am intersectat prima dată. I-am citit toată poezia cu o foame aproape inexplicabilă, cu o dorință nebună ca scriitura ei să nu se termine niciodată. Am început să citesc romanul autobiografic, Hipodrom, de când a apărut și nici acum nu am reușit să-l duc până la capăt pentru că nu vreau să se termine. De fiecare dată când mă întorc la el și recitesc pasajele deja parcurse simt o curiozitate teribilă și, totodată, o tristețe că voi ajunge la finele cărții la un moment dat.
În luna mai a acestui an am avut ocazia să o cunosc la lansarea celui mai proaspăt volum de poezie, Fetița strigă-n pahar, iar inima mea s-a umplut de o fericire pe care de atunci o port întotdeauna în suflet. Nora e un suflet atât de tânăr, un om plin de viață căruia nu îi e teamă să fie vulnerabil, căruia nu i-a fost și nu-i este teamă să iubească și să simtă viața din creștetul capului până în vârful degetelor de la picioare.
„aș fi vrut să fac o perversitate
să-mi deșert cuvintele în urechea unui bărbat
până la orgasm”
Nora Iuga
O femeie extraordinar de puternică, a cărei scriitură a fost interzisă opt ani de zile de comuniști pentru erotism morbid, Nora Iuga a scris pe șervețele, pe hârtii, pe facturi și a pus toate poemele la păstrare, până când s-a deschis armonica și a putut fi din nou publicată. O femeie din poezie, din viață, din cer senin, din inteligență, din erotism și din versuri. Toată viața și-a dorit să fie actriță, iar acest vis i-a fost îndeplinit de Carla Teaha, regizoarea filmului-documentar De ce mă cheamă Nora când cerul meu e senin. Un film exact ca Nora – viu, actual, plin de poezie și suflet, plin de dragoste pentru viață.
Când am aflat că se face un film despre Nora Iuga și despre universul ei nu am fost încântată doar pentru că aveam să descopăr mai mult din această femeie-planetă, dar și pentru că știam că odată cu acest film un vis îi este îndeplinit. Nora avea să fie, în sfârșit, actriță. Și nu într-un film oarecare, dar chiar într-un film despre ea.
„Să știi că atunci când impresionezi un bărbat prin caracterul tău, prin personalitatea ta, atunci e mult mai greu să te uite. O să-și amintească de tine toată viața decât de o femeie cu care a avut cele mai extraordinare momente de voluptate.”
Nora Iuga, citat din filmul documentar
Am văzut filmul pentru prima dată săptămâna trecută, vineri, la cinematograful Elvire Popesco, un loc intim, care pentru o oră și jumătate mi-a fost caleidoscop și cameră obscură în care mi-am developat secvențe din film direct la mine în suflet.
De ce mă cheamă Nora când cerul meu e senin nu e un film-documentar tipic despre un scriitor și universul lui, ci este o călătorie atât în viața artistului, cât și în viața omului Nora Iuga. O călătorie în care uiți că timpul există. Asta am trăit eu vizionând acest film. Un sentiment de ieșire din timp pe care îl (re)trăiesc doar atunci când citesc sau scriu poezie. Nora este o femeie fascinantă, naturală care reușește să-ți dea fiori prin firescul din ea, prin amintirile pe care le povestește, prin maniera în care trăiește viața: din plin și cu poftă.
Cadrele curg unele din altele și te simți de parcă ai fi martor la momentele din viața unui om pe care îl cunoști de foarte mult timp, chiar dacă, de fapt, e prima oară când îl vezi, chiar dacă singura ta interacțiune cu acel om a fost prin scriitura lui. Însă așa cum spune Nora, de cele mai multe ori legăturile spirituale sunt cele mai intense, cel mai greu de explicat, cel mai greu de uitat.
Se râde și se plânge deopotrivă la acest film despre universul Norei, despre ritualurile ei, despre călătoriile ei cu trenul sau despre călătoriile interioare, despre erotismul care nu moare niciodată, despre acea voce din mintea ei care îi spune ce să scrie, despre inspirație ca excitație. Dar, mai mult decât orice, acest film surprinde personalitatea Norei în deplinătatea ei, îi surprinde sufletul liber care nu uită frumusețea, dar mai ales dorința de a trăi. Căci ce e viața, dacă nu cel mai frumos dar pe care fiecare dintre noi l-a putut primi, așa cum spune Nora Iuga.
„Poezia se citește până te îndrăgostești nebunește de ea.”
Nora Iuga, Hipodrom
Veți putea vedea filmul-documentar, De ce mă cheamă Nora când cerul meu e senin, pe marile ecrane începând cu 17 noiembrie și vă recomand cu multă căldură să o faceți. Primul meu gând când am ieșit din cinematograf a fost că vreau să îl mai văd o dată (și încă o dată…), așa că pregătiți-vă să vă îndrăgostiți de Nora și să ieșiți plutind din sala de cinema.
sursa foto imagine copertă: Werner Gadliger
Comments are closed.