Stau și mă întreb… Oare cum aș povesti despre anul care tocmai a trecut? Oare cum le-aș putea descrie nepoților mei anul care m-a ținut atât de departe de oameni și totuși atât de aproape de mine însămi?
În primul rând, cred că anul 2020 a fost și va rămâne o lecție. O lecție care ne-a învățat că nimic nu e garantat în lumea în care trăim, nici măcar o simplă ieșire în oraș sau o plimbare în parc. Dar tocmai incertitudinea este cea care ne pune la încercare capacitatea de a ne adapta. Îmi place să cred că ceea ce ne face atât de deosebiți este că, dacă vrem, putem schimba răul în bine. Putem să reluăm o veche pasiune atunci când ne vedem nevoiți să rămânem în casă. Putem percepe măsurile de siguranță și restricțiile ca pe pauze binemeritate. Si mai presus de toate, ne putem aminti că „acasă” este o binecuvântare.
Am să îl port pe 2020 în suflet, cu bune și cu rele. Am să îi dau voie să îmi reamintească, atunci când va fi nevoie, să mă opresc din alergătura cotidiană și să îmi ofer câteva clipe de tihnă. Am să îl rog chiar să nu mă lase niciodată să uit cât de important este timpul petrecut cu familia. Și am să îi mulțumesc că a fost prilejul perfect pentru a contura Jurnalul de sâmbătă.
Sper că vă găsesc cu bine în noul an, animați de frumoasa emoție a începuturilor. Vă urez toate cele bune și sper să primiți cu căldură primul număr din 2021.
Cin-cin!
Be First to Comment