Inspirația acestei săptămâni este un brand splendid, proaspăt apărut, care mi-a atras atenția și pe care sunt nerăbdătoare să îl încerc. Astăzi vreau să aflăm împreună mai multe despre conceptul REMINISCENT of și despre trezirea memoriei olfactive de către lumânările lor sustenabile, realizate în stil minimalist.

„Povestea REMINISCENT of este despre reinventare și redescoperire. Deși brandul a apărut chiar la începutul perioadei de carantină, ideea și dorința de a-l materializa sunt mult mai vechi. Am lucrat doisprezece ani în publicitate, ca designer, și deși jobul in sine este unul creativ, iar statutul de freelancer îmi dădea o oarecare libertate de care mulți nu se pot bucura, în ultimii ani stresul si frustrarea începuseră să înlocuiască entuziasmul cu care întâmpinam de obicei orice proiect nou. Atunci am simțit că e momentul sa schimb ceva sau măcar sa iau o pauza și să fac pentru o perioadă ceva ce îmi place, ce mă relaxează și care să nu depindă de deadline-uri și feedback-uri. Am avut multe hobby-uri în trecut care țineau de lucrul manual pe care am încercat să le materializez într-un business, dar niciunul nu a rezistat sau nu a avut potențialul pe care îl au lumânările.
Deși în România sunt poziționate ca produse de lux, oamenii au început sa aibă un interes tot mai mare pentru ele. Sunt convinsă că și timpul petrecut mai mult in casă în această perioadă a stârnit acest interes. Oamenii au simțit nevoia să transforme spațiul in care mai demult petreceau doar câteva ore sau în care doar dormeau într-un loc mai intim, mai confortabil, mai personal. Și așa ajungem la conceptul brandului: people/places/moments.

Am avut tot timpul o fascinație pentru mirosuri și pentru capacitatea lor de a ne transpune imediat într-un anumit moment din viața noastră sau de a ne reaminti de o anumită persoană. De aceea nu am vrut ca lumânările noastre să fie un simplu obiect decorativ cu un parfum plăcut, ci să devină un adevărat ritual. Ambalajul minimalist le face ușor de plasat în orice tip de interior, ceara de soia arde curat și nu încarcă aerul din încăpere cu substanțe toxice, așa cum face parafină. În plus, ceara de soia este vegană, fitilul de lemn netratat pocnește atunci când este aprins exact ca lemnul în șemineu și cel mai important, parfumurile complexe recreează atmosfera unor momente deosebite: o zi la plajă, o seară cu fetele, o plimbare într-o gradină secretă, un weekend la munte într-o cabană de lemn, casa bunicii unde se coc cele mai delicioase plăcinte, un concert rock.
Am avut tot timpul o fascinație pentru mirosuri și pentru capacitatea lor de a ne transpune imediat într-un anumit moment din viața noastră sau de a ne reaminti de o anumită persoană. De aceea nu am vrut ca lumânările noastre să fie un simplu obiect decorativ cu un parfum plăcut, ci să devină un adevărat ritual.

O altă latură a brand-ului, care e foarte importantă pentru mine și pe care lumea începe să o aprecieze tot mai mult este sustenabilitatea. Produsele REMINISCENT of sunt realizate integral din materiale reciclabile sau reutilizabile și plastic free. Faptul că recipientul este unul metalic ne-a permis să renunțăm complet la foliile de plastic, pentru că riscul de deteriorare este minim. Ceara de soia este o resursă naturală, vegetală, spre deosebire de parafina produsă din petrol. Lemnul este și el un material organic, care arde aproape fără reziduu, timp de aproximativ 40 de ore în total, deci nu vei avea nevoie o noua lumânare foarte des. Parfumurile pe care le folosim sunt fără ftalați. Etichetele și ambalajele de transport sunt din hârtie și carton. Pe lângă aceste specificații tehnice, lumânările sunt sustenabile si pentru ca promovează conceptele care încep să prindă și la noi, precum slow living, mindfulness, hygge. Până la urmă ce poate fi mai liniștit decât o carte bună și o cană de ceai sau un pahar de vin și o poveste cu prieteni dragi, toate în compania unei lumânări?:)” -Laura Lazin, director de creație REMINISCENT of
Lumânările pot fi găsite aici.
Be First to Comment