Povestea mea de dragoste cu George Michael începe, cu adevărat, acum cinci ani, când într-una dintre plimbările mele, pe toată strada răsunau notele unui saxofon, fredonând bine-cunoscuta Careless Whisper. De atunci, Michael și-a găsit loc în sufletul meu și n-a mai plecat niciodată. Așa cum aveam să-l numesc mai târziu, domnul Lover e mai degrabă un seniment decât o stare, e mai curând un anotimp senza fine decât o clipă definită de timp.
Muzica lui mi-a fost alături de atunci mereu, ca alinare și din nevoia mea de a-mi hrăni nostalgia cu care trăiesc, încât acum pare că anotimpul Lover m-a locuit dintotdeauna. Mi-a servit ca panaceu și ca anestezic, dar a fost și resortul de speranță și putere de care mă agățam când viața mă copleșea.

„You’ll never find peace of mind until you listen to your heart.”
Kissing a Fool (1987)
Geórgios Kiriákos Panagiótou, cunoscut mai bine ca George Michael a fost un artist englez de origine cipriotă. S-a remarcat în anii ’80, după ce a înfiinţat duo-ul pop Wham! alături de colegul lui de şcoală Andrew Ridgeley. Cei doi au devenit celebri datorită unor piese, care ulterior au devenit celebre, precum Last Christmas şi Club Tropicana. Mai târziu, George Michael şi-a construit o carieră solo impresionantă şi a lansat albume de mare succes, incluzând Faith şi Listen Without Prejudice Vol.1.

Universul sofisticat și fără inhibiții al artistului i-a adus aprecierea publicului și iubirea necondiționată. Libertatea artistică a jucat un rol important și în confesiunile pe care le-a făcut în mod public despre orientarea sa sexuală, sinceritatea și transparența făcând parte din farmecul propriu cu care George Michael a cucerit oamenii. Cariera și personalitatea lui au făcut un melanj perfect în captarea spiritului acelei epoci, iar el a rămas mereu stăpânul propriilor alegeri artistice, indiferent de riscurile care îl așteptau.
„Dacă oamenii ascultă ceea ce fac eu, ascultă versurile, citesc versurile, mă ofer lor.”
-George Michael
Viața tumultoasă și excesele i-au afectat în oarecare măsură cariera artistică, însă cumva a găsit puterea să revină, să facă din cuvinte rugăciune, iar din muzică crez.

Zeul muzicii pop s-a stins din viață la numai 53 de ani, chiar în dimineața de Crăciun a anului 2016. Moartea sa a generat o durere sfâșietoarea atât familiei sale, cât și colegilor și publicului.
Indiferent cum arăta viața sa de om, artistul George Michael va rămâne în inimile noastre atemporal. Sunt de netăgăduit finețea, eleganța, rafinamentul, dragostea și lecțiile despre putere și libertate pe care George le-a sădit și hrănit în inimile oamenilor de-a lungul întregii sale cariere și încă o face prin muzica care a rămas mărturie vieții unui zeu.

George Michael, Columbia Records/USA (1987)
„Eu încă sunt de părere că muzica este unul dintre cele mai mari daruri pe care Dumnezeu le-a dat omului.”
-George Michael

Tour (1988)
De câteva săptămâni ascult atât de obsesiv Kissing a Fool, încât a devenit laitmotivul iernii din care a mai rămas foarte puțin. Și chiar dacă astăzi am devenit mai preocupați de ce se întâmplă în afara noastră, decât în interiorul nostru, vocea lui George Michael face timpul să stea în loc și ne reamintește de fiecare dată că toate răspunsurile de care avem nevoie sunt și vor fi mereu înăuntrul nostru.






Be First to Comment