3 poezii de toamnă care merită citite

O prietenă m-a întrebat dacă sunt deschisă spre a primi sugestii pentru numerele viitoare. I-am răspuns că sunt mai mult decât încântată să ofer celor care îmi dăruiesc timpul lor citind revista ceea ce își doresc.

Sugestia ei a fost inspirată de un joc de-al nostru din timpul izolării, când am înființat în mod spontan „seara de poezie”. Mi-a spus că i-ar face plăcere să ofer recomandări de poezii și mi i-a propus în mod special pe Nichita și pe Nina. Nostalgia acestei săptămâni este chiar poezia și am preluat propunerile prietenei mele, alăturându-l și pe Blaga. Ce ar fi să recităm poezii de toamnă ca în școala generală?

1.„Voiam să rămân în septembrie” de Nina Cassian

Voiam să rămân în septembrie
pe plaja pustie și palidă,
voiam să mă-ncarc de cenușa
cocorilor mei nestatornici
și vântul greoi să-mi adoarmă
în plete cu apă năvoade;

voiam să-mi aprind într-o noapte
țigara mai albă ca luna,
și-n jurul meu – nimeni, doar marea
cu forța-i ascunsa și gravă;

voiam să rămân în septembrie,
prezentă la trecerea timpului,
cu-o mână în arbori, cu alta-n
nisipul cărunt – și să lunec
odată cu vara în toamnă…

Dar mie îmi sunt sorocite,
pesemne, plecări mai dramatice.
Mi-e dat să mă smulg din priveliști
cu sufletul nepregătit,
cum dat mi-e să plec din iubire
când încă mai am de iubit…

2.„Aerul” de Nichita Stănescu

Frunzele mă atrag spre ele violent,
copacii negri din toamnă,
sub ochiul lunii lent
refuzând să adoarmă.

Aud un ceas bătând în turn
ore în trecutul îndepărtat,
când frigul selenar, nocturn
îngheață-n aer, suspendat.

Și brusc trecutu-mi pare viitor
și urc spre secole latine
și-aud un ding, un dang sonor
al frunzelor foșnind prin mine.

3.„Vară de noiembrie” de Lucian Blaga

Iubito-mbogăţeşte-ţi cântăreţul, 
mută-mi cu mâna ta în suflet lacul, 
şi ce mai vezi, văpaia şi îngheţul, 
dumbrava, cerbii, trestia şi veacul. 
Cum stăm în faţa toamnei, muţi, 
sporeşte-mi inima cu-o ardere, cu-n gând. 
Solar e tâlcul ce tu ştii oricând
atâtor lucruri să-mprumuţi. 

O, lumea, dacă nu-i o amăgire, 
ne este un senin veşmânt. 
Că eşti cuvânt, că eşti pământ, 
nu te dezbraci de ea nicicând. 
O, lumea e albastră haină, 
în care ne cuprindem, strânşi în taină, 
ca vara sângelui să nu se piardă, 
ca vraja basmului mereu să ardă.

Sursă foto: www.life.ro