Astăzi a sosit momentul să împărtășesc un amalgam de cuvinte așternute pe hârtie într-o noapte în care lucrurile parcă își pierduseră sensul, căpătând totuși valori cu totul noi. Azi e despre scrierile care iau naștere într-un caiet cu de toate, scrise în pat, cu un scris la fel de dezordonat ca așternuturile:
„Cred că nostalgia e o formă superioară a trăirii. Iar noi, nostalgicii fără vindecare, avem nevoie să împărtășim din marea de emoții care ne cuprinde atunci când nu ne mai încadrăm în acum.
Există o fascinație aparte în a-ți vorbi ție din trecut. În a te privi în ochi într-o fotografie și a te vedea naiv, chiar dacă, de fapt, fotografia nu e atât de veche, iar naivitatea nu s-a disipat, ci a mai fost pe alocuri modelată de trăiri.
Noi, nostalgicii, nu visăm cu ochii deschiși doar la ceea ce am traversat, ci și la trăirile altora.
Te-au durut vreodată amintirile? Nu, nu cele triste. Amintirile frumoase. Te-a durut vreodată încărcătura versului unei melodii așa tare că nu ai putut să o asculți până la capăt? Știi melodia aceea? Da, melodia pe care o ocolești și care te lovește tocmai când ești mai vulnerabil?
Așa ne simțim mereu noi, cei care nu ne mai vindecăm de nostalgie…”
21.12.2020
Be First to Comment