În numărul de azi am ales să vă împărtășesc câteva dintre reflecțiile mele interioare care sunt inspirate dintr-un loc real, drag mie. Este un fragment de proză scurtă despre viață și nu doar.
O curte cu blocuri gri părăginite așezată ironic în apropierea unor clădiri din sticlă impunătoare. Arată de parcă ar fi granița dintre două lumi. Ce antiteză, ce contrast al extremelor!
În partea cu blocurile, timpul s-a oprit. S-a încăpățânat, s-a așezat tacit pe o bordură și a refuzat să se mai scoale. Când pasul hotărât și apăsat al trecătorului pășește aici, se simte obligat să se ajusteze, să devină domol și lent. Să nu perturbe. Se simte obligat să vorbească în șoaptă. Odată ajuns aici, amprenta timpului, a trecerii, a apusului devine dureros de palpabilă.
Parcă și zgomotele orașului au surzit, făcând loc manierate și cuminți, apăsării și atmosferei copleșitoare. Laitmotivul pare a fi stagnarea. Aici, melcii par a fi cele mai grăbite ființe; poate din cauza asta sunt atât de numeroși. Loc al umbrelor și al decăderii. Al tristeții și remușcărilor.
Dincolo, timpul s-a grăbit de parcă cineva l-ar fi amenințat din umbră. A alergat cât l-au ținut picioarele. Și a ajuns departe. Clădiri care vuiesc, vibrează sub pașii, râsetele și conversațiile tinerilor care muncesc, dornici de dezvoltare. Sunt momente în care nu ai unde să pui un deget de atâta viață. De atâtea suflete care forfotesc în cunoaștere, în progres. Aici, orele trec pe nesimțite, minutele zboară cu viteza luminii.
Reflexii ale zâmbetelor și razelor de soare în sticla care îmbracă scheletul metalic al clădirilor. Oameni alergând, oameni împărtășind idei. Loc al strălucirii și al vigorii. Al entuziasmului și al curajului.
Declin și prosperitate. Apus și răsărit. Stagnare și avânt. Întuneric și lumină. Liniște și gălăgie. Detașare și alăturare. Apatie și vitalitate. Trecut și prezent.
Trebuie să recunosc că mă aflu concomitent în ambele lumi. Uneori amprenta trecerii timpului și efemeritatea clipelor îmi înconjoară sufletul într-un mod mai pregnant, iar alteori încrederea în sine, curajul și optimismul îmi conduc pașii curioși pe care-i fac prin lume. Simt că indiferent în care parte ne aflăm într-un moment al vieții ar trebui să nu ne pierdem încrederea în noi și liniștea din suflet. Să avem grijă de sufletul nostru, de sensibilitatea lui și să trăim frumos.
„Frumusețea va salva lumea.” – Feodor Dostoievski
Copertă: © Marcos Guinoza
Be First to Comment