Da, vorbim despre Chanel. Nu despre cea reală, Gabrielle, ci despre ținutele din filmul Coco Avant Chanel. O splendoare de film cu o splendoare de actriță, Audrey Tautou, care a fost și nominalizată la César pentru cea mai bună actriţă după rolul din acest film.
Filmul a apărut în 2009 și, așa cum ne putem da seama ușor din titlu, este un film biografic regizat și scris de Anne Fontaine. A luat Premiul César pentru cele mai bune costume și World Soundtrack Award for Film Composer of the Year, așa că voi lăsa aici și un link către coloana sonoră: https://youtu.be/-RuIZj-8vhc.
Nu aș vrea să vorbesc deloc despre povestea în sine pentru că țin mult să descoperiți singuri filmele și poveștile pe care oamenii se străduiesc să ni le ofere în forme atât de speciale.
Catherine Leterrier s-a ocupat de partea de costume și am senzația că vă va cuceri pe multe dintre voi. A făcut poezie acolo și nu poezie romantică clasică. E altceva și e bine făcut. Transmite atât de multă emoție prin hainele pe care le-a ales pentru Audrey și nu numai, încât îți dă senzația că altfel nu avea cum să fie… Că e imposibil să fi purtat o altă pijama în scena cu părul despletit pe hol, că e imposibil să fi avut alt tip de rochie în timp ce dansa cu marea sa iubire ș.a.m.d.
Ador felul în care delicatețea actriței se combină perfect cu elemente contradictorii: Coco își făcea des haine din piese bărbătești, care în mod normal la vremea aceea ar fi asprit oarecum energia feminină atât de necesară. Ei bine, hainele purtate de actriță reușesc să o facă să pară o lalea albă în mijlocul a multor buchețele împopoțonate cu funde și sclipici.
Da, vorbim despre un altfel de feminin, care poate acum nu ni se mai pare inedit, dar care la un moment dat a fost începutul a ceea ce multe dintre noi purtăm acum. Am adorat canotiera și cămașa de sub rochia în carouri pe care le-a purtat la brațul lui Boy.
M-am topit la rochia neagră, simplă. Am zâmbit cu dor de miros de nisip cald la văzul marinierei și a felului în care avea prins părul în scena confecționării pălăriei. M-am înfiorat de plăcere la văzul pijamalelor de mătase, simple, impecabile, care aproape că te fac să simți ce simte cel care le poartă.
M-a bucurat rochia cu paiete și funda din păr la fel ca o melodie de care ai nevoie când te simți puțin „meh” și vrei să-ți amintești cât de frumoasă e viața. O piesă vestimentară te poate scoate din starea aceea, luându-te la dans tu pe tine în tine. Poate ar fi un exercițiu interesant să te gândești care ar fi piesa aceea pentru tine.
Am și multe cadre preferate din acest film adorabil, unul dintre ele ar fi acesta:
E o altfel de poezie. E o alăturare de firesc feminin autentic, elegant, deloc forțat cu un masculin studiat, controlat și pus la punct în cele mai mici detalii. Poate că așa e și în viață… Firescul extrem de fermecător, feminin se combină cel mai frumos cu masculinul clasic, pus la punct, poate doar cu un mic, foarte mic twist. Vorbim tot despre haine…evident.
Sursă imagini: Pinterest
Be First to Comment