Lucruri de care îmi e dor în această perioadă

Săptămâna aceasta e despre evocare. Nu încurajez nicidecum ideea de a ne plânge de situația actuală, ci mai degrabă de a culege învățături din tot ceea ce ni se întâmplă, dar de nostalgie vă spun că nu mă vindec. Niciodată.

Care sunt lucrurile pe care îmi e dor să le fac? Păi îmi e dor de căldura unui restaurant micuț într-o zi ploioasă. De lumina slabă revărsată peste mesele cu pahare de vin la care se spun povești fără sfârșit. De muzica în surdină care este acoperită de râsetele amestecate.

Îmi e dor de ciocolata caldă băută la o cafenea într-o seară în care parcă nu aș fi făcut nimic altceva.

Îmi e dor de teatru. Tare dor. De scaunele din catifea vișinie, de emoția și de tremurul din sală, de cortine, de aplauze, de discuțiile de după spectacol din fața teatrului, pe bulevard.

Îmi e dor de o seară de jucat cărți. De whist-ul ăla care se întinde până dimineața, care pare că nu se mai termină niciodată.

Îmi e dor de dragul meu cinematograf de bulevard, de mirosul de vechi și de ecranul ridicat parcă prea sus.

Îmi e dor de o ieșire care se transformă în mod neașteptat într-o petrecere, de un dans spontan pe o melodie de suflet.

Îmi e dor. Dar e bine și așa. Asta e realitatea noastră acum…