Press "Enter" to skip to content

Plimbare cu flori și cireșe prin muzeul „Theodor Aman” din București

Oare de câte ori nu ni se întâmplă să trecem, în graba cotidiană, pe lângă diverse nestemate fără să le acordăm atenție? Exact așa mi s-a întâmplat mie cu muzeul Theodor Aman, aflat într-o zonă prin care m-am plimbat foarte mult, făcându-mă aproape mereu că nu îl văd. Până de curând când, dorindu-mi să evit aglomerația din alte locuri, am hotărât să vizitez din muzeele din București și să expun povestea lor aici.

Muzeul a fost deschis în anul 1908 în cadrul reședinței pictorului, păstrând în viață aerul de Belle Epoque și operele sale de artă.

Clădirea din strada C.A. Rosetti, îngrădită de un gard înalt cu trandafiri, este foarte impunătoare. De îndată ce am intrat mi-au atras atenția o masă pe care era gravat numele pictorului, cu o călimară și o pană așezate pe ea și un tablou cu renumitele cireșe. Apoi, în sala cea mare m-au copleșit diverse aspecte: violoncelul, soba, pictura „Transport de buți iarna” și cele două vitrine din lemn, una cu pensule și cu sticluțe de la diverse substanțe folosite pentru pictură și cealaltă cu cărți vechi de autori precum Molière și cu un craniu care m-a trimis instant cu gândul la Memento Mori.

Cel mai mult cred că mi-a plăcut totuși încăperea cu flori și fructe și cu pereți într-un roz cald, primitor. Am admirat timp îndelungat veridicitatea cireșelor, a pepenelui roșu care părea proaspăt tăiat și a florilor delicate, în nuanțe calde.

Theodor Aman s-a născut în 1831 la Câmpulung-Muscel. În 1850 începe să studieze pictura la Paris cu Michel Martin Drolling și ulterior cu François Eduard Picot. Opt ani mai târziu se întoarce în țară, urmând ca în 1864 să fie numit director al Școlii naționale de arte frumoase, care fusese recent înființată.

„Coardele romantismului și ale violoncelului atârnat și astăzi în atelierul pictorului s-au rupt mai demult. Avem totuși impresia că ne aflăm în fața unui inițiator de marcă și a unui artist puțin obișnuit. Cursul vieții sale se încheie în afară de orice s-ar putea numi „eroic”; eforturile penibile, sincere și animate pe care le-a depus pentru binele unei întregi generații, se unesc cu un talent delicat…

Străbătând căile trecutului, ne înclinăm în fața directorului de la „Belle Arte”, în fața artistului cu plete și lavalieră care, în pofida vremurilor potrivnice, a știut să picteze și să graveze, pentru cei de acum sigla plastică a epocii sale. Aman rămâne deci mai mare decât opera lui și va fi socotit întotdeauna ca atare de către cei conștienți, care-și dau seama de fanatismul sincer al acestui dascăl născut și de rostul lui ca fondator al școlii noastre de arte frumoase.”

Oscar Walter Cizek, Aman (1931)

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.