Cum poate vestimentația unui film să ne vorbească despre dominație și subordonare? The Bitter Tears of Petra von Kant, una din realizările istorice ale cinematografiei europene, oferă un studiu de caz exemplar în acest sens. Filmul demonstrează printr-o formalitate tehnică remarcabilă că moda nu este mereu o expresie personală, ci și un mod prin care se organizează relațiile.
Margit Carstensen o interpretează Petra von Kant, o creatoare de modă narcisistă și autoritară, aflată într-o relație de control față de asistenta ei, Marlene (Irm Hermann), o femeie timidă care acceptă condițiile impuse de Petra. Într-o seară, Petra o întâlnește pe Karin (Hanna Schygulla), o tânără de care se va atașa rapid. Între cele două, se formează o dinamică puternică, dar dezechilibrată.
Petra vede în Karin un înalt potențial estetic. Așadar, aceasta îi propune lui Karin lansarea în industria modelingului,. Karin, în acest punct, venind dintr-un mediu în care aceste coduri sunt încă necunoscute, acceptă. Petra facilitează lansarea carierei lui Karin, transformând-o treptat într-o extensie a propriului ei proiect personal și afectiv.
De aici începe o transformare atât vizuală, cât și personală. Pe măsură ce relația evoluează, imaginea lui Karin devine tot mai stilizată. Petra nu se îndrăgostește doar de Karin, ci și de posibilitatea de a o modela. Regia lui Fassbinder folosește moda ca un mecanism prin care arată că hainele stabilesc și poziții: cine modelează, și cine este modelat. Estetica filmului este seducătoare, dar și constrângătoare.
Privit astfel, filmul amintește de ideea lui Pierre Bourdieu că gusturile nu sunt complet individuale, ci mai degrabă o creație într-un mediu social specific. Ele oferă vizibilitate, dar sunt dependente de mediul social în care se dezvoltă.
În vestimentația filmului, sub direcția lui Maja Lemcke, acest lucru devine clar. Karin devine vizibilă în măsura în care se aliniază regulilor impuse de Petra. Această vizibilitate vine cu un cost pentru Karin: pierderea autonomiei sale.
Deși filmul a fost lansat în 1972, rămâne surprinzător de actual. Moda, în ziua de azi, este asociată cu termeni precum „empowerment”, „autenticitate” și „fluiditate”, pe care industria le-a preluat și transformat în stiluri ușor de reprodus.
Platformele digitale accelerează acest proces. Stilurile circulă rapid, sunt adaptate și replicate. În acest context, stilul personal devine adesea o variație într-un set limitat de opțiuni deja validate. Astfel, alegerile noastre continuă să existe, dar sunt ghidate de coduri care preced individul.
Mai oferă moda, în acest caz, un spațiu al expresiei individuale? Diversitatea stilurilor noastre riscă să fie absorbită de logica algoritmică a vizibilității. Așadar, putem chestiona: ce înseamnă a fi cu adevărat „vizibil”, atunci când vizibilitatea noastră este integrată într-un sistem care transformă diferența în valoare?
Acesta este în mod precis punctul în care Petra von Kant a rămas un film care merită discutat și astăzi. Pentru Petra, stilizarea nu este un gest neutru, ci o modalitate prin care distribuie puterea. Karin devine aici dorită și vizibilă, dar în interiorul unui sistem care o depășește.
Deși filmul nu oferă o morală clară, clarifică, într-o anumită măsură, că puterea și estetica nu pot fi separate. Modul în care ne prezentăm ține de alegere, dar în măsura în care avem acces la condițiile care fac alegerea posibilă.
Într-un moment în care suntem încurajați să credem că putem deveni orice prin estetică, imagine și prezentare, filmul invită la o întrebare mai incomodă: cât din această libertate ne aparține cu adevărat?
Articol realizat de Iustin Ursache
Comments are closed.