Cu toții știm că diamantele, înainte de a fi strălucitoare și rezistente, se formează printr-un lung proces și sub multă presiune. Asemenea formării diamanetelor este și Ofelia Cozma: complexă, cu multe laturi de descoperit, sclipitoare, dar cu o forță unică în adâncul ei.
De la inginer, agent de asigurări și esteticiana personală a membrilor Familiei Regale din Kuweit, până la profesor de design și tehnologie la Școala Britanică din Kuweit și de artă la British Academy of International Arts, este în prezent mentor de stil și femeia care inspiră tânăra generație, prin storytelling, faptul că eleganța nu are vârstă. Astfel, Ofelia a adunat lecții autentice despre rafinament, adevăratele valori, cunoașterea de sine și puterea interioară, prin locurile și oamenii care au format-o.
În conversația care urmează, „doamna care aduce stilul” (așa cum este cunoscută în online), ne aduce o perspectivă profundă asupra autenticității și a perseverenței, împreună cu sfaturi revelatorii pentru tinerele femei.
JS: Ce obiceiuri dau sens dimineților de sâmbătă pentru Lady O.?
Îmi beau cafeaua consultând listele sau făcând altele. Sunt om al listelor, al planurilor de lecție, pe care scriu și mărunțișurile. Bifând cât mai multe, îmi dau sentimentul că, și într-o zi în care nu am făcut lucruri cu impact, am făcut ceva. Ceva care poate fi important pentru mine, pentru ordinea din cap, pentru tihna din suflet, pentru ordinea casei.
Cel mai important este faptul că nu mă mai grăbesc, cu excepția zilelor în care am ceva stabilit: clientă, shooting, emisiune, întâlnire. Însă întotdeauna, orice fac prin casă, ascult muzică. Chiar și în timp ce scriu acum.
JS: Aveți un stil vestimentar, dar și o identitate bine ancorată. Ce sfat i-ați oferi unei femei tinere care încă își caută stilul și identitatea?
Sfatul meu pentru femeile tinere este acesta: să își facă timp pentru a se privi cu onestitate și să se cunoască.
Îmi amintesc că, la școala la care am predat timp de zece ani și care mi-a șlefuit multe fațete (The British School of Kuwait), o parte a procesului de design era ca studenții să își cunoască punctele slabe și punctele puternice. Este vital să știi asta, pentru a dobândi mai ușor competențe și a excela în unele direcții.
Eu, bunăoară, atunci când, în adolescență, mi-am dat seama că nu sunt o frumusețe, așa cum erau prietenele mele, m-am concentrat prin a mă mobila la interior, pe la caracter și în cap. Asta m-a ajutat să îmi văd de ale mele, să înot pe culoarul meu, fără să mă compar mereu cu ceilalți, ci analizând ce fac eu pentru ca viața mea să fie armonioasă și cât pot eu s-o fac de echilibrată. Sunt un om obișnuit, în sensul semantic al cuvântului. Iar asta poate că m-a făcut vizibilă în ochii oamenilor: nefăcând altceva decât să fiu eu, în fiecare etapă a vieții mele.
„Sunt un om obișnuit, în sensul semantic al cuvântului. Iar asta poate că m-a făcut vizibilă în ochii oamenilor: nefăcând altceva decât să fiu eu, în fiecare etapă a vieții mele.”
JS: Cum ați defini, în prezent, arta de a fi femeie și cum credeți că a evoluat această perspectivă de-a lungul anilor?
Nu cred că este o artă. Cred că este educație, care include valori, bun simț, cultură, maniere. Chiar dacă I can buy myself flowers, mereu mi-a plăcut să fiu femeie, să fiu și ajutată (prin completare) de soțul meu.
Cred cu tărie că e necesar ca o femeie să poată fi independentă. Să aibă o identitate proprie, independentă de ce îi oferă părinții ori partenerul. Să își valorifice abilitățile, cunoștințele, studiile. Să nu aștepte validarea din a fi soția sau ruda cuiva. Funcțiile și titlurile trec, propriul tău rost pe lume este cel care durează și rămâne. Iar, la capătul zilelor, să știi cine ești tu, pe persoană fizică, te ține cu spatele drept.
Nu am o definiție și evit să dau verdicte. Pentru mine, a fi femeie a fost greu, atâta timp cât am fost tânără și m-am bazat doar pe ce sunt eu. Mi-a fost mai ușor atunci când am locuit în Kuwait. Nimeni nu m-a întrebat cine este soțul meu sau câți ani am. Revenită în țară la o vârstă la care eram neangajabilă (53 de ani), absentă 20 de ani din România, fără a avea conexiuni, doar un portofoliu, am răzbit greu.
Cred cu tărie în valorile mele și, chiar dacă am sacrificat mult timp, energie și bani, am ținut cu dinții de ele. Să fii femeie nu este ușor. Fiindcă la noi încă primează alte criterii de evaluare: vârsta, banii, poziția socială, faima, numărul de followers. Rar se află mai pe la coada listei și calitatea ta umană. Dar este frumos, dacă înveți să rămâi feminină.
JS: Ați ajuns să lucrați și pentru Sheikha Maraheb al Sabah din Familia Regală a Kuweitului care v-a spus că dumneavoastră știți să dați valoare lucrurilor. Cum poate o femeie să insufle valoare lucrurilor mici sau mari pe care viața i le oferă?
Așa este, și mi-a mai spus ceva care îmi folosește și acum, atunci când am umbre și îndoieli în privința mea: Chanel never gives discounts. Be a Chanel. Asta însemna, de fapt, că sunt pe treapta Premium și să nu scad de acolo.
Nu știu cum am făcut asta, dar sigur are legătură cu educația, cu respectul pentru bani, cu cumpătarea, cu ce merită și ce nu merită. Una e valoarea și alta e prețul. Eu nu îmi măsor succesul în prețul obiectelor, ci în oameni.
Eu cred că reușesc să arăt femeilor din generațiile de după mine, o altă perspectivă asupra vârstei. Iar ele știu că nu le spun lucruri iluzorii, fiindcă eu sunt o femeie care, dacă excelează în ceva, este în a fi rezilientă și antifragilă. Nu am avut o viață ușoară, sunt un very late bloomer și nu am avut calități excepționale, doar o tenacitate care nici acum nu mă lasă să stau comod pe canapea să mă uit la telenovele.
A fost și este un drum anevoios, dar, cum zice Cohen: there is a crack in everything, that’s how the light gets in. Să te agăți de partea luminoasă, să cauți soluții și rezolvare la probleme, să nu uiți ceea ce ai, nu doar ce nu ai, asta m-a adus și mă ține efervescentă, dar liniștită.
JS: Așa cum viața ne oferă, la fel ne și pune la încercare. Sunteți o femeie care a trecut cu grație peste multe provocări și ați reușit să o luați de la capăt. Care este secretul pentru a ne putea păstra eleganța interioară chiar și în fața încercărilor?
Durerea ni se dă. Suferința este felul în care ne raportăm la durere. Nu cred în victimizare, văicăreală sau resemnare. Eu am fost mereu setată că mă am doar pe mine. Și, deși asta este o vulnerabilitate, a devenit și cea mai mare putere a mea. Că am reușit să trec prin încercările majore ale vieții fără mare zgomot, suferind în tăcere, recalibrându-mă, mi-a solicitat toate resorturile și resursele de valori acumulate.
M-am uitat mereu și la cei cu probleme mult mai mari decât ale mele, m-am tras de umeri în sus atunci când nisipurile mișcătoare mă trăgeau în jos. Mă bucur că nu am abandonat-o pe copila anxioasă și introvertită și am ținut-o în brațe și am ridicat-o de pe jos. I-am bandajat zgârieturile, i-am curățat rănile, i-am lipit plasturi, i-am șters lacrimile.
Făcând lucrurile în ritmul meu, unul lent, dar organic, asta m-a adus aici.
„Durerea ni se dă. Suferința este felul în care ne raportăm la durere.”
JS: Într-o lume în care tinerețea este adesea idealizată prin filtre, intervenții și standarde efemere, cum putem îmbrățișa cu drag trecerea timpului?
Convingerea mea este una și bună: conștientizarea și acceptarea. Mi-am dat seama că inspir multe femei, că și datorită mie, nu mai privesc maturitatea sau bătrânețea cu spaimă. Desigur, nu este o mare bucurie să simți cum te dor toate cele, ori că trebuie să gestionezi tot mai multe semne de îmbătrânire. Însă tocmai de aceea le spun: aveți grijă de voi! Fără exagerări, fără a face din asta o obsesie, dar să nu vă neglijați.
Este important cum te simți, altfel, oricât ți-ai întinde fața, oricât ți-ai lucra fizicul, oricâte filtre pui, dacă nu ești bine pe dinăuntru, și anume în cap, niciodată nu vei fi mulțumită de tine. Iar mulțumirea vine, cel mai adesea, din a-ți afla rostul pe aici, pe lume și prin lume.
JS: Pentru Jurnalul de Sâmbătă, nostalgia este mai mult decât o stare de spirit. Ce vă trezește cel mai des sentimentul de nostalgie?
Eu am câteva cântece „ale noastre”, pe care, ori de câte ori le ascult, îmi amintesc cum mai rămâneam în mașină, chiar dacă ajungeam acasă, ca să nu oprim muzica ( Tougher than the Rest- Bruce Springsteen, Lady în Red- Chis de Burgh, Can’t stop loving you- Phil Collins).
Sau un parfum al soțului meu, ( Rive Gauche- YSL, pe care nu îl mai găsesc, ca să îl cumpăr), ori primul parfum cumpărat atunci când am mers în Kuwait, care nu îmi lipsește din casă de atunci: Samsara- Guerlain.
Sau orice imagine pe care o văd din Paris, primul oraș european în care am mers împreună, din primii bănuți strânși, după ce depășiserăm etapa „dulap de plastic cu fermoare”. Ori fotografii vechi, pe hârtie. Sau carduri cu desene făcute de copii, în care îmi scriau ce simțeau ei. Ori verigheta lui, atunci când îmi caut niște cercei…
Sunt multe lucrurile care mă fac nostalgică, dar este duioșie și emoție bună, care mă face să zâmbesc, nu este tristețe, iar asta îmi spune că sunt bine cu mine și cu viața mea. Obișnuiesc să spun „continui să continui”.
JS: Ce cărți sau filme ne recomandați pentru a ne cultiva rafinamentul?
Fără legătură cu stilul și rafinamentul, un film reper pentru mine rămâne Forrest Gump. La cărți aș numi Flori pentru Algernon de Daniel Keyes și M-am hotărât să devin prost de Martin Page.
Mi-am cultivat rafinamentul în vremuri în care nu aveam referințe, ci doar o mare curiozitate și dorință de a învăța cum să fac lucrurile frumos și chiar ce să nu fac, ceea ce este, poate, la fel de important în viață.
Este esențial să te cunoști, apoi este un proces continuu de dezvoltare și șlefuire. Fiindcă, dincolo de structura noastră de bază, trecem prin etape ale vieții.
Să fac un corolar, a fi este, oricum, mult mai important decât a avea, fiindcă prima o generează pe cealaltă. E un drum continuu, este despre valori, despre alegeri și încă mă mai surprind cu ce găsesc la mine și a început să mă bucure acest „altfel” al meu.
Cititoarelor Jurnalului le-aș face un îndemn: să fie curioase. Vor fi surprinse de ce vor afla.
Comments are closed.