Press "Enter" to skip to content

Bucharest Fashion Week 2025 // Contemporanietate în stil clasic

Săptămâna trecută a avut loc a doua ediție a Mercedes Benz Bucharest Fashion Week. Jurnalul de Sâmbătă a fost prezent la eveniment și vă împărtășește în cele ce urmează cele mai importante momente ale evenimentului.

@teleportbyadinabudacu

Avangarda în industria modei, care vine dintr-o direcție sustenabilă pe care designerii o adoptă și promovează, a fost punctul forte al prezentărilor de anul acesta. De la deconstrucție artistică și totodată funcțională, până la elemente neașteptate de styling, BFW a adus în prim plan ideea importantă a creativității, rebeliunii în modă și artizanatul de calitate superioară.

Ami Amalia

@teleportbydianabudacu

Încep cu show-ul care m-a impresionat până la lacrimi. Anul acesta Ami Amalia vorbește despre iubire și acceptare, propunând ideea inovativă de a integra publicul în show.

Elementele de styling, care i se datorează Domnicăi Mărgescu, sunt și ele extrem de bine construite și discută subtil despre versatilitate, pun in accent elementele de compoziție și design a ținutelor, accentuate de umanitatea modelelor, care provin din toate categoriile sociale.

Puterea feminină a reprezentat un alt punct central al show-ului. Finalul a fost și el transcendent, prezentând creatorul înconjurat de creații între aplauzele publicului cu ochii umezi și pielea de găină.

Vestiaire d’un osieau libre (VOL)

@teleportbydianabudacu

VOL, cu colecția sa Alchemy F/W2025, și-a propus să prezinte dualitate. Folosindu-se de alb și negru, a discutat despre extremități care se unesc pentru a forma ceva mai mare si mai puternic decât reprezintă individual. Armonia dintre cele două culori care își are inspirația în arta alchimiei, VOL prezintă această uniune precum precursorii chimiei încercau să găsească echilibrul perfect între soare și lună.

VOL a descris în manifestul acestei colecții „îndrăzneală, eleganță, structură și fluiditate – pentru a crea un look care este împreună puternic și eteric.”

Designul hainelor dau modelelor încredere, prezență și putere. Voalurile dramatice trimit cu gândul la o mireasă reintrerpretată, dantela la o imagine sexy și seducătoare.

Închei cu un citat din manifestul VOL:

„Alchemy este o invitație de a asista la arta transformării, unde contopirea contrariilor crează un nou tip de frumusețe.”

Vestiaire d’un oiseau libre

Litkovska

@teleportbydianabudacu

FW’ 25/26 collection 3 a.m. – traverse

 I stepped away from the weight of trends and public expectations. To create in silence, where meaning reveals itself- uncompromised, untamed, and free from the echoes of opinion.

– Lilia Litkovska, despre colecție

Înainte de a face cunoștință cu 3 a.m. – traverse, ar trebui să înțelegem mai bine conceptul de cauză-efect. Un concept relativ simplu, dar care, însă, îi duce mai departe Liliei Litkovska curajul pe care și-l impune inevitabil în fața unei realități mult prea dureroase.

I want to pass this truth on to the people around the world who wear my collection.

– Lilia Litkovska

Colecția ei este un omagiu adus celor care au trecut și încă trec prin experiențele cauzate de război, iar Lilia ne-a țesut mai mult decât un adevăr necesar. Inspirată de experiența ei pe muntele Kilimanjaro alături de cinci militari ucrainieni, Olga, Mikhailo, Oleksandr, Vlad și Roman, designerul ne va aduce în față simboluri care vorbesc despre transformare.

Dacă aș putea să descriu în esență prezentarea care ne-a ridicat tuturor așteptările cu privire la parcursul MBBFW de-a lungul celor două zile, v-aș spune că există fragilitate într-un spirit liber, la fel de mult precum există și putere.

It has always been important for me to deliver a certain message in the language of fashion.

– Lilia Litkovska

Și pentru că ați aflat „cauza”, nu îmi rămâne, în cele din urmă, decât să vă vorbesc despre efect. Acesta, în mod normal, distruge, într-adevăr, însă creează și ceva neașteptat: o evoluție, care se vede în croi, materiale și texturi.

Vedem, iată, o jachetă supradimensionată cu umerii „sculptați”, care ne poate plasa într-un film auster. Domină, este rigidă, însă cumva pare și extrem de maleabilă și coexistă cu acel soi de familiaritate sau altfel spus, cu acea căldură, pe care o aduce lâna tricotată scoasă din mâneci.

Accesoriile de tip cagulă au fost, de asemenea, prezente în marea majoritate a ținutelor din cadrul acestei prezentări, iar pe lângă ideea de refugiu și protecție, mă ajută să înțeleg și însemnătatea genții purtate pe diagonală. Mereu pe fugă, mereu în căutarea unui loc sigur, fiind totodată menite să îți țină captivă vulnerabilitatea.

I’ve been collecting these newspapers during the years of the big war to use it as a detail of the 3 a.m. — traverse collection in today’s fast-paced world.

– Lilia Litkovska

Ziarele păstrează un ecou al acestor ani și devin mai mult decât niște simple foi. Litkovska le-a folosit în ținute drept accesorii în locul unor mâneci sau genți care ar fi putut fi fabricate dintr-un material mult mai comun. Dar, aceste mărturii devin în modă un refuz în ceea ce privește ștergerea efectelor despre care vă vorbeam anterior. Pe lângă acestea, un material predominant în 3 a.m. – traverse a fost și pielea, cea care nu poate în acest context, să ne transmită altceva în afară de durabilitate, ceva care te poate ține departe de lupta directă cu realitatea.

articol realizat în colaborare cu Alexandra Zamfirescu

sursă copertă: @teleportbydianabudacu

Comments are closed.