Pentru Adriana Șerbănescu, fotografia nu este doar un mod de a surprinde realitatea, ci o modalitate de a pătrunde în sufletul oamenilor. De la portrete intime, la momente speciale din viața celor pe care îi întâlnește, Adriana știe cum să capteze clipa și să o transforme într-o amintire de neprețuit.
Proiectele ei au purtat-o din România, unde fotografiază evenimente, portrete și businessuri locale, până la oportunități internaționale, în America și Italia.
Te invit să descoperim împreună mai multe despre călătoria ei fotografică, cum și-a transformat pasiunea în profesie și ce proiecte o așteaptă în 2025.
JS: Cum ai descoperit fotografia și ce te-a atras cel mai mult la această artă?
Am descoperit fotografia în copilărie, cotrobăind prin cutia cu amintiri a bunicii. Văzând portretele rudelor mele am simțit o nostalgie ciudată a unor vremuri pe care nu le trăise nici măcar bunica, darămite eu.
„Am înțeles că prin fotografie îngheți un moment în timp, căci memoria te lasă inevitabil, iar fotografia e singurul lucru cu care rămâi.”
O clipă numai și numai a mea, căci nimeni nu va mai surprinde același lucru – fix în același moment, din fix același unghi, cu fix aceeași emoție.
Dar nu te teme, nu sunt așa de serioasă mereu. Adevărul este că îmi place superficialul și mă hrănesc adesea cu feedbackul primit de la oameni. Pe de-o parte, pentru că nu îl cred, pe de alta pentru că îl cred prea mult.
JS: Care este cea mai memorabilă fotografie pe care ai realizat-o și ce poveste se ascunde în spatele ei?
Este cea mai memorabilă dacă e prima care mi-a venit în minte, nu? E vorba despre o fotografie spontană făcută într-o seară în superba Barcelona. Nimerisem într-o fiesta cu muzică tribală și jocuri de foc și artificii. Lumea cânta, dansa și scanda, era o adevărată frenezie pe acea străduță lăturalnică.
Nu e nicio surpriză, aveam camera la gât, așa că am reușit să surprind un cadru dark și sparkly care simt că mă reprezintă în totalitate; literalmente: creativitatea care vine în scântei și pasiunea roșie (nu sunt cea mai subtilă persoană din lume…).
JS: Ce te inspiră cel mai mult în viața de zi cu zi?
„Sunt o sumă eclectică de David Lynch, Rembrandt, Pink Floyd, muzică Raï, Tim Walker, Viața cu Louie, Ansel Adams, pisici, Fleetwood Mac, latino.”
Muzica e inspirația mea supremă, dar și alți fotografi, directori de fotografie, sau filme. De fapt, aș zice că arta, în general, de orice fel, mă inspiră. În proiectele personale adaug puțin și din trăirile mele, fie ele adevărate sau imaginate. Altfel, nu am un stil anume.
JS: Cum reușești să găsești frumusețea în momentele neașteptate?
Era vara lui 2022 și făceam prima excursie în afara țării după pandemie, în Italia. Cum aveam doar o zi la dispoziție pentru Lacul Como, eu și jumătatea mea mai bună am decis să închiriem un scuter ca să ne mișcăm mai repede. Dar, vezi tu, nu era orice scuter.
„Visul era să ne plimbăm pe malul lacului călărind o Vespa roșie, eventual în timp ce cântam Sarà perché ti amo.”
Dar cum realitatea bate ficțiunea, am avut un scuter negru, a plouat torențial, iar aventura noastră s-a terminat mai devreme din cauza unor alunecări de teren. Drumul de întoarcere a fost un roller-coaster emoțional ce ne-a dus de la râs isteric și glume proaste, la umor negru și panică totală.
Uzi până la șosete și îmbătați cu adrenalină, în vârful dealului, peisajul parcă s-a deschis în fața noastră. Copacii din stânga au fost înlocuiți de panorama Lacului Como, peste care se ridicase cel mai mare curcubeu pe care îl văzusem vreodată. Cuvintele nu pot descrie ceea ce am simțit în acel moment. Atunci am fost, poate, cel mai aproape de perfecțiune.
JS: Apropo de perfecțiune, crezi că ai putea să o surprinzi într-o fotografie?
Nu am o fotografie care să ateste, am doar amintirea acestui moment aproape perfect de la Lacul Como. Zic aproape pentru că, ar fi fost cu adevărat perfect dacă aș fi avut camera la gât. Dar dacă aveam camera la gât, însemna că nu ploua, iar curcubeul nu avea cum să se arate; analogie pe care o respect și în fotografia mea.
„Dacă stau să-mi setez camera perfect, să găsesc unghiul potrivit și lumina cea mai bună, sunt șanse mari să ratez momentul. Pentru mine, esența unui moment perfect stă fix în imperfecțiuni.”
Un sărut nefocalizat, un apus surprins prin parbriz, un nas roșu care dă de gol niște lacrimi necurse, o fustă în mișcare, sau chiar cadrul pe care nu l-am tras, ci doar l-am trăit.
JS: Cum arată anul 2025 pentru tine?
Mi-am propus ca 2025 să fie anul în care fotografia mea să ajungă la mai mulți consumatori de artă.
„Voi începe printr-un maraton de portrete chiar pe 8 martie la Echoes Haus, locul care va găzdui și prima mea expoziție cu licitație caritabilă.”
Peste zece lucrări din seria SKIN vor fi expuse, iar sumele licitate vor fi donate către proiectul #MameFaraPauza al Asociației Aluziva. Va fi o seară cu muzică, cocktailuri bune și portrete roz la care vă aștept în număr cât mai mare.
Pe 9 martie, în stilul caracteristic, mai strecor o tură de portrete și în mini studioul meu, unde pregătesc un decor feeric cu produse românești făcute de femei dragi mie (haine de la Zestal, lumânări parfumate de la Odyssee Candles și bijuterii din porțelan de la Alina Tudorache).
Pe plan personal, îmi doresc să călătoresc cât mai mult și mai departe, să-mi îmbunătățesc condiția fizică și la final de an să pot spune cu mândrie că vorbesc spaniola fluent.
Pe Adriana o găsiți la My Tiny Studio, pe Facebook, Instagram și pe site-ul ei, adrianaerys.com
Sursă fotografii: Adriana Șerbănescu
Comments are closed.