E toamna lui 2024 și tocmai a apărut al patrulea și ultimul sezon din seria „My Brilliant Friend”. L-am așteptat mult timp și răsfoiesc cartea după care e făcut ca să-mi amintesc scenele marcante: moartea, despărțirea, cutremurul, pierderea și finalul. Încă sunt convinsă că n-o să mai citesc niciodată ceva scris cu o asemenea forță încât să-ți zguduie sufletul. Și încă mă mai întreb uneori de unde a venit vocea asta puternică din romanele ei. E o femeie în vârstă, mică de statură, care bea multă cafea? E un bărbat de vârstă mijlocie care a studiat literatura? E o tânără de douăzeci și ceva de ani cu o viață ascunsă de scriitoare?
Cine este Elena Ferrante?
Elena Ferrante este un nume sonor în scena literară contemporană. Știm că ea este autoarea Tetralogiei Napolitane și că primul volum din această serie ocupă primul loc în topul celor mai bune cărți ale secolului 21, conform publicației The New York Times. Știm că dintre cele o sută de cărți incluse în acest top, trei sunt ale ei. Știm că există și un serial reușit bazat pe tetralogie.
Mai există unul bazat și pe romanul ei cel mai recent, Viața mincinoasă a adulților, și alte filme bazate pe alte romane semnate de ea. Știm despre ea că scrie foarte bine despre prietenia feminină, despre mame, despre luptele de clasă, despre infidelitate, despre femei și bărbați și despre experiențe prea puțin exploatate în literatură. Cunoaștem toate aceste lucruri despre opera ei, dar nu știm cu certitudine cine este Elena Ferrante.
Într-o scrisoare din 1991, Elena Ferrante luase deja decizia să nu își dezvăluie identitatea și spunea că își dorește ca romanul ei de debut să fie citit pentru că e bun și pentru că are ceva de povestit. Refuza orice modalitate de promovare și credea că treaba ei de autoare fusese doar să scrie romanul. Odată terminată, cartea era un organism autosuficient care își începea propria viață prin lume. Motivele pentru care a ales anonimitatea au variat de la dorința de a nu-și lăsa viața de familie afectată de faima ei ca scriitoare, până la critici la adresa condiției autorilor în literatura contemporană.
Ferrante credea că în centru trebuie să stea cartea, nu autorul și că o poză cu ea pe coperta romanelor nu ar fi schimbat, sau cel puțin nu ar fi trebuit să schimbe, esența lor și modul în care au fost primite de către cititori. În multe interviuri (desfășurate mereu în scris) Elena Ferrante a criticat sistemul mediatic care acordă mai multă atenție autorului decât textului pe care l-a scris și insistența cu care jurnaliștii încercau să obțină un nou indiciu în elucidarea misterului din jurul identității ei.
Acest mister, pe care ea-l găsea enervant și inutil, creștea și trecea de la publicații cotidiene la cercetări academice care aveau ca scop găsirea autoarei.
Di Stefano: În fine, se poate ști cine sunteți?
Ferrante: Elena Ferrante. Am publicat șapte cărți în douăzeci de ani. Nu e suficient?
fragment din Frantumaglia
Nu e suficient?
Sexismul descris atât de clar și violent în cărțile ei și-a făcut loc și în discuțiile care o priveau. Mulți au atribuit cărțile semnate de ea unui bărbat sau chiar unui grup de bărbați. O singură femeie n-ar fi putut să scrie cu o asemenea forță.
Au fost propuse mai multe nume, dar cel care a stârnit cele mai multe controverse este Domenico Starnone. Născut tot în Napoli, Starnone părea să semene cel mai mult din punct de vedere stilistic cu Ferrante. Au fost făcute studii, au fost comparate romanele lui cu cele ale lui Ferrante și pe baza asemănărilor, s-a crezut mult timp că el se afla în spatele pseudonimului.
Mai târziu, au apărut alte dovezi care o leagă pe autoare de Domenico Starnone și de soția lui, Anita Raja, traducătoare din germană. Astăzi mulți cred că Elena Ferrante este fie Anita Raja, fie Domenico Starnone, fie rezultatul colaborării dintre cei doi soți, însă autoarea și cei de la editură nu au confirmat niciodată aceste teorii.
Anonimitatea Elenei Ferrante stârnește încă interes și ridică mai multe probleme. Ne impinge sexismul să atribuim opere bune bărbaților? E curiozitatea sau neglijența cea care ne determină să acordăm atâta importanță datelor biografice ale autorului și atât de puțină textului? Cazul Elena Ferrante este, mai degrabă, un experiment.
Într-un moment în care internetul produce zilnic persoane publice care își expun viața, trăirile și gândurile pe diverse platforme, cum reușește Elena Ferrante să câștige faimă prin absență? Răspusul ni-l oferă chiar ea: e prezentă în cărțile pe care le-a scris și tot ce trebuie să știm despre ea, găsim acolo. Inclusiv certitudinea că Elena Ferrante e femeie și e genială.
Comments are closed.