Press "Enter" to skip to content

Grație și eleganță // Istoria casei de modă Repetto

Ne aflăm in Franța anilor ’40. O tânără adolescentă blondă, frumoasă, cu o talie extrem de fină, care visează să ajungă o faimoasă dansatoare ia lecții de balet la Paris. Cu toate că visul său nu ajunge să se realizeze pe deplin, această tânără devine unul dintre cele mai cunoscute staruri de cinema.

Cu timpul, pasiunea sa pentru arta dansului se reflectează în tot parcursul vieții sale, în special prin vestimentație.

Brigitte Bardot // Pinterest

Suntem tot în anii ’40 la Paris. Aici, doamna Rose Repetto decide să lanseze o colecție de încălțăminte specială de balet, altfel spus, faimoasele poante, inspirată fiind de fiul său, un viitor coregraf celebru. Ulterior, aceasta deschide un boutique în centrul Parisului de unde se pot achiziționa poante, dar și alt echipament specific de dans. Zece ani mai târziu, destinul casei de modă Repetto se intersectează cu cel al frumoasei blonde de la începutul poveștii, nimeni alta decât Brigitte Bardot, iar de aici va începe o colaborare memorabilă.

Brigitte Bardot încălțată cu Cendrillon // Repetto

Am ajuns în anul 1956, anul premierei filmului Et Dieu… créa la femme (în traducere Și Dumnezeu… a creat femeia). Starul peliculei, Brigitte, numită și B.B, după inițialele sale, poartă în film o pereche de pantofi roșii realizați de marca Repetto, iar casa de modă devine instant celebră.

Pantofii, numiți Cendrillon (în traducere Cenușăreasa) își au originea din faimoasele poante de balet, însă ajung să fie purtați peste tot de doamnele și de domnișoarele care o idolatrizează pe Brigitte.

Colecție de pantofi // Repetto
Bluză tip cache-coeur // Repetto

Am ajuns în prezent, iar casa de modă Repetto continuă să fie una dintre cele mai populare mărci pentru articole de balet și alte produse de lux. Cendrillon se întâlnesc în numeroase mărimi și culori, fiind utilizați în toate tipurile de ținute. Fustele vaporoase din tul, rezervate exclusiv artistelor de la marile spectacole de balet, pot fi acum achiziționate și accesorizate în diferite stiluri.

Geantă tutu // Repetto

Repetto propune și genți elegante din tul care amintesc de rochiile de tip tutu purtate de balerine. Mai mult, bluzele de tip cache-coeur, preferate de dansatoare ca echipament de încălzire între repetiții, au devenit din ce în ce mai apreciate, la fel și body-urile nelipsite ale balerinelor.

Magazinul Repetto

Boutique-urile Repetto sunt vizitate astăzi atât de dansatoare, cât și de turiști veniți din toată lumea, fascinați de universul misterios al baletului. Nu este o întâmplare faptul că primul boutique Repetto este situat pe una dintre străzile de lângă legendara Opéra de Paris, un edificiu emblematic pentru lumea baletului. Mai mult decât un simplu magazin, Repetto face parte din istoria vestimentației de dans, iar rolul său în popularizarea acestei arte și a ținutelor cu care este asociată este semnificativ.

Comments are closed.