Press "Enter" to skip to content

Gracie Studio // Tapițeria dusă la superlativ

Când ne gândim la design-ul interior, nu de puține ori gândurile ne îndreaptă la tapetele cu motive rafinate, care reușesc să aducă un plus de personalitate oricărei încăperi. La fel cum se întâmplă și cu cele de la brandul Gracie Studio, care s-a remarcat de-a lungul istoriei sale de peste 120 de ani prin intermediul tapetelor pictate manual.

Fondat în 1898 de Charles R. Gracie, în incinta orașului care nu doarme niciodată, compania a început prin a vinde lămpi și piese unice de mobilier. Ulterior, a devenit prima afacere care importa tapete lucrate de mână în Statele Unite ale Americii, având o contribuție semnificativă în dezvoltarea acestei ramuri. În prezent, aceasta este administrată de Mike și Jennifer Gracie, a patra generație de lideri care au grijă de moștenirea prețioasă lăsată în urmă de Charles, ajutând-o să continue să înflorească.

„Aș ghici că stră-străbunicul meu ar fi uimit și încântat să știe că ducem mai departe ceea ce a început el într-un mic magazin din New York în 1898. Mi-aș dori ca el și toate generațiile anterioare Gracie să poată clipi și să vadă ce facem noi astăzi”

Jennifer Gracie, Director Creativ

Elementele din natură sunt adesea întâlnite în creațiile marca Gracie, inspirate din cultura chinezească și cea japoneză. Începând cu secolul al XVIII-lea, arta tapiseriei și-a găsit drum dincolo de granițele Asiei, ajungând în cele din urmă și în atenția occidentului, cu totul fascinat de reprezentările idilice ale naturii regăsite în obiectele cu numele de „Chinoiserie” (din franceză, „în stil chinezesc”). Fiecare panou este confecționat cu măiestrie manual, în același studio din China unde compania lucrează de mai bine de 50 de ani.

Ceea ce frapează orice privire îndreptată spre creațiile Gracie este atmosfera de poveste pe care acestea o creionează. Fiecare tapet este un obiect de artă în sine, realizat cu atâta măiestrie încât reușește să te transpună într-un peisaj grandios, desprins din orice realitate. Acest efect este obținut din utilizarea unui caleidoscop de texturi și materiale, precum hârtia de orez, papier chinois, mătasea și frunza de ceai.

Operele companiei au devenit un adevărat fenomen cultural, îmbrăcând pereții unora dintre cele mai renumite clădiri din lume. De la Casa Albă din Washington D.C., la „Camera Grădinii” (din engleză, „The Garden Room”) de la Winfield House din Londra, Gracie s-a făcut remarcat prin meticulozitatea și experiența personalizată, de cea mai înaltă calitate, pe care o oferă clienților săi, făurind o narațiune în jurul solicitării acestora. 

„Totul la tapetele noastre pictate manual este unic! Îmi place nivelul infinit de personalizare pe care îl putem oferi și este minunat să lucrăm cu clienții pentru a ne asigura că iubesc fiecare element al designului. Atât timp cât pictăm manual fiecare panou de tapet, de ce ar trebui ca o încăpere să fie asemănătoare cu alta? De la culoare la dimensiune și elemente de design, singura limită este imaginația clientului.” 

Jennifer Gracie, în cadrul unui interviu cu The Glam Pad

Mai mult, dacă în general societatea ia în considerare o mașină scumpă ca punct de reper pentru o investiție, creațiile Gracie au ajuns atât de consacrate încât reprezintă o dorință care se regăsește pe lista cu lucruri de care trebuie să te bucuri măcar o dată în viață ca persoană pasionată de design. Brandul este o emblemă pentru lumea contemporană, demonstrând în repetate rânduri că imaginația poate lua orice formă.

Surse fotografii: graciestudio.com și @graciestudio (Instagram)

Comments are closed.