Press "Enter" to skip to content

Cum amenajezi o locuință care îți reflectă personalitatea // O conversație cu Ștefan Bugalete

O locuință nu este doar spațiul fizic, ci locul în care, de cele mai multe ori, ne petrecem cea mai mare parte a timpului, în care ne putem regăsi confortul și energia, sau care ne poate influența creativitatea și starea de armonie. Totodată, acasă poate fi și o extensie a stilului de viață, prin modul în care trăim, dar și prin alegerile de design funcționale și estetice.

Pentru a afla cum putem crea locuințe care să vorbească despre noi am discutat cu Ștefan Bugalete, arhitect cu peste opt ani de experiență în domeniul designului de interior, pentru a ne povesti despre modul în care elementele fac diferența și cum alegerile atemporale ne pot transforma casa în acasă.

JS: Bună Ștefan! Povestește-ne câteva lucruri despre cariera ta și cum vorbește meseria ta despre tine ca om.

Aș spune că mai degrabă meseria m-a ales pe mine decât am ales-o eu. Pe parcursul facultății de arhitectură începuse să-mi devină destul de clar că nu este ceea ce-mi doresc și că voi urma o carieră într-o zonă antreprenorială. Am încercat diverse business-uri, pentru ca mai târziu, să-mi dau seama că singurul lucru sigur pentru care oamenii mă caută și mă apreciază în ceea ce fac, rămânea design-ul interior. Am lăsat deoparte tot ce aveam eu în plan până la momentul respectiv, chiar și business-ul care nu era într-un moment foarte bun, așa că decizia a fost mai ușor de luat.

Meseria vorbește despre mine ca om prin ceea ce fac, este observabil un tipar și un stil anume în care mă regăsesc. Este vorba despre un stil autentic, care ține într-o oarecare măsură și de filosofia mea de viață. Pun accent foarte mult pe latura practică și pragmatică în design și cred că asta se vede în ceea ce fac, fiind un lucru pe care îl aplic și în viața de zi cu zi.

Singurul lucru sigur pentru care oamenii mă caută și mă apreciază rămâne designul interior.

JS: Ce ai descoperit în toți acești ani de design și arhitectură?

Piața de arhitectură și design interior era cu totul altceva acum șase-șapte ani. S-a sesizat o creștere semnificativă a cererii pentru proiecte de design interior, iar asta înseamnă că oamenii din România își doresc și tind cât mai mult spre a avea acele case și interioare pe care le văd pe Instagram sau Pinterest. Influența mediului online se observă destul de clar în preferințele oamenilor și dorințele lor, iar asta se vede și în resursele pe care ei sunt dispuși să le aloce către astfel de proiecte. Este un moment bun să fii în zona de design interior și arhitectură în România.

sursa foto: arhiva personală

JS: Când vine vorba de decor, care sunt elementele comune de care ții cont în orice context?

Putem vorbi de elemente comune în orice context în ideea în care împreună cu beneficiarii ne regăsim într-un anumit stil de proiecte și fel de a face lucrurile care o să se regăsească mai târziu și în rezultat. Dacă ar fi să spun concret care sunt aceste elementele care se regăsesc în toate proiectele ar fi liniile simple, volumele clar conturate, iluminatul difuz și scenariile de iluminat mai complexe, cu multe surse. Culori și tonuri neutre. În general un stil modern, curat, minimalist, dar totuși cald și atemporal.

sursa foto: arhiva personală

JS: Dacă ai putea locui în orice casă, reală sau dintr-un film, cum ar arăta?

În acest moment al vieții, cu siguranță aș alege un apartament sau un penthouse, o locuință în mediul urban, aproape de acțiunea din oraș. Mi-aș dori să fie cu ferestre foarte mari deasupra orașului, cu vedere atât către răsărit cât și pentru apus. Răsăritul, atunci când reușești să-l observi dimineața, te face să te trezești cu o stare naturală de bine și percepi ciclul zilelor cu totul altfel. Apusul poate fi spectaculos aproape în fiecare seară. E un spectacol pe cer pe care dacă aș avea posibilitatea, mi-ar plăcea să nu-l ratez în nicio seară.

JS: Cum amenajăm o casă într-un stil specific unui editor care lucrează de acasă?

Mă duce cu gândul la un spațiu privat, intim. Aș vedea clar o zonă de studiu poate, cu o bibliotecă foarte mare, un spațiu de citit cu lumină deasupra fotoliului. Ar trebui să fie o zonă de studiu sau un birou separat de zona de zi. Aș pune foarte mult accent pe culorile calde, mai închise la culoare, care să direcționeze la o stare de calm, meditativă și o stare de lucru bună pentru un editor.

sursa foto: arhiva personală

JS: Să ne imaginăm că locuim într-o casă italienească, cu un acoperiș înclinat și ferestre mari. Este realizabil să fie construită și la noi în țară?

Da. Tehnic vorbind, este realizabil cu tot ce înseamnă materiale de construcții și închidere a unei case – ferestre, termosistem, acoperiș. În momentul de față ne permite tehnologia să construim o casă în stil italienesc, fără nicio problemă în România. Dar poate mai corect ar fi să facem o casă cu un stil românesc. Avem un specific climatic, cultural și tradițional care ne poate direcționa către o casă care să fie mult mai bine integrată în contextul zonei. Nu trebuie să ne facem o casă ca a bunicilor, dar sunt anumite elemente tradiționale foarte reușite în arhitectura tradițională românească care poate fi integrată în arhitectura contemporană.

Nu trebuie să ne facem o casă ca a bunicilor, dar sunt anumite elemente tradiționale foarte reușite în arhitectura tradițională românească care poate fi integrată în arhitectura contemporană.

JS: Cât de mult contează felul în care este amenajată casa pentru creativitate, confort și starea de bine?

Contează enorm și poate fi cel mai important lucru pentru starea de bine și confort într-o casă. Creativitatea este ceva ce ține și de persoana în sine. Cu siguranță se pot atinge într-un interior bine gândit, corect făcut, din culori și tonuri care să fie plăcute, cu lumina corect poziționată. Cred că oamenii încep să conștientizeze importanța acestui fapt pentru că ne petrecem extraordinar de mult timp în interior și în case. 

JS: Dacă ne-am dori să avem o locuință care să rămână atemporală, ce ne-ai recomanda?

Unele metode prin care am putea să facem amenajarea noastră interioară să fie actuală și peste ani ar fi, în primul rând, să folosim materiale autentice, precum marmură, granit, lemn, sticlă, metal, și alte materiale naturale pe care le putem folosi la interior. Sunt o sumedenie de materiale pe care le putem folosi în detrimentul acestor materiale care apar periodic și de compozit de care sunt sigur că în timp, uzura lor morală va fi cu siguranță mai mare decât uzura fizică.

O a doua metodă prin care putem face un interior să rămână atemporal este să folosim obiecte de designer. Lampadar de calitate, cu un design foarte atent gândit, piese care vor rămâne și vor funcționa o lungă perioadă. Este o investiție pe termen lung și sunt piese care ar trebui să rămână în casa noastră până la finalul vieții.

sursa foto: arhiva personală

Comments are closed.