Trebuie, înainte de toate, să deschideți Youtube și să dați play unui șir foarte lung de piese nostalgice, printre care mai puteți strecura și câteva șlagăre de Crăciun. Acum că atmosfera e pregătită, să pornim în aventura londoneză.
Pe lista mea (interminabilă) cu orașe de vizitat într-o viață, se afla bineînțeles și Londra. Așa că nu am stat pe gânduri și am rezervat două bilete dus-întors la finalul lunii noiembrie.
Entuziasmată peste măsură că târgurile de Crăciun din capitala Angliei s-au deschis chiar pe 21 Noiembrie, aveam să număr zilele până să aud cuvintele magice: Ladies and gentelmen, welcome to London, local time is 10:00 AM.
Vreme ciudată la Londra! – am exclamat imediat ce am ajuns în fața unei atracții centrale a metropolei, Podul Westminster (unde tronează celebrul Big Ben). Și dacă vremea e mereu capricioasă în Anglia, să știți că nu la condițiile meteo m-am referit, ci la agitația stranie cu care m-a întâmpinat orașul. Probabil pe fondul tensiunilor politice globale s-a instaurat această atmosferă.
După ce am reușit să fac abstracție de sirenele mașinilor de poliție, de protestatarii adunați în fața Guvernului, de elicopterele care survolau zona, am surprins câteva cadre și am plecat spre arii mai tihnite ale orașului. Prima impresie: Unde am ajuns? Ce film de acțiune se toarnă aici?

Pe urmele prințesei Diana
Fiind o mare admiratoare a prințesei Diana – despre care am citit zeci de cărți și am văzut tot atâtea filme – nu mi-aș fi iertat greșeala de a nu merge la Palatul Buckingham.
Acesta este reședința principală a monarhilor britanici, situat în cartierul Westminster, folosit pentru evenimente de stat și pentru cazarea invitaților regali. A fost centrul social al poporului britanic în momente de veselie, dar și de doliu național.
Palatul Buckingham a devenit oficial Palat Regal al monarhului britanic odată cu urcarea pe tron a Reginei Victoria, în 1837, fiind cel dintâi monarh care a avut reședința permanentă aici.
Intrarea pentru adulți costă £42.30. Totuși, schimbarea gărzii poate fi văzută din fața clădirii (dacă ești inspirat și ajungi devreme!). Atenție! Sunt zeci, poate chiar sute de oameni, capabili să te calce în picioare pentru a se apropia mai mult și mai mult de gardul de la intrare.
Cea de-a doua impresie: englezii au o organizare deficitară. Aveam să aflu mai târziu că sunt extrem de agitați și că trăiesc într-un ritm haotic.
Is the life of the realness
London is a state of mind
Rudyard Kippling

Unde sunt luminițele festive?
Trebuie să vă spun că am cercetat cu atenție, înainte de a ajunge în patria haosului, unde sunt cele mai frumoase decorațiuni de Crăciun și unde sunt amplasate cele mai multe luminițe.
Evident, planul de acasă nu se potrivește cu cel din târg, iar luminițele nu erau amplasate toate la momentul hoinărelii mele pe bulevarde străine. Dar asta nu înseamnă că nu le-am găsit.
Pe strada Ebury, nu foarte departe de cazarea noastră, am găsit o cafenea parcă desprinsă din poveste, Peggy Porschen. Coada era – după cum ne așteptam – uriașă, dar a meritat așteptarea.
Aici poți găsi fel și fel de prăjituri și sortimente de cafea. Desigur, din meniul generos nu lipsește ceaiul englezesc foarte aromat.
P.S. Prețurile sunt moderate.
British Museum, ceai și istorie
Spre deosebire de alți împătimiți ai călătoriilor, nu mi-am dorit să vizitez Madame Tussauds, ci British Museum – unul dintre cele mai vechi și mai importante muzee ale lumii.


Clădirea muzeului datează din anul 1848 și ascunde exponate diverse, de la mumii egiptene la comori romane. Aici poți admira bustul lui Iulius Cezar, un fragment din Columna lui Traian sau Sfinxul din Taharqa.
Toate aceste obiecte sunt așezate în galerii tematice pe fiecare etaj în parte. Intrarea este liberă, dar este nevoie de o rezervare în prealabil.

De neratat la Londra
Trebuie notat că ai nevoie de mai multe zile pentru a vizita principalele obiective turistice ale Londrei. Deși nu am reușit să le bifez pe toate, voi trece în revistă câteva dintre cele mai importante:
Westminster Abbey – locul unde au fost încoronați regii și reginele Angliei, ultimul eveniment de această anvergură fiind încoronarea Regelui Charles, pe 6 mai 2023.
Turnul Londrei – este o capodopera istorică situată pe malul de nord al râului Tamisa. A fost construit în anul 1066, fiind folosit atât ca închisoare cât și ca reședință regală.
London Eye – este o roată imensă de observație dotată cu telecabine și face o rotație completă în 30 de minute pentru a te bucura de cea mai frumoasă priveliște din Londra. De sus poți vedea Big Ben, Palatul Westminster, Catedrala Sf. Paul, Palatul Buckingham.
I’ve been walking about London for the last 30 years
And I find something fresh in it every day.
Walter Besant

Impresie finală: Londra nu este orașul meu de suflet, dar este o metropolă fascinantă, plină de contraste, care trebuie vizitată măcar o dată în viață.






Comments are closed.