Press "Enter" to skip to content

Vintage glamour // Accesorii esențiale care nu se demodează niciodată

Dacă te afli printre iubitoarele de vintage, atunci crezi și tu că tot ceea ce e vintage este atemporal, are mai multă personalitate și te face să te simți unică. Iar accesoriile vintage ocupă un loc special. Ele pot fi integrate atât în garderoba modernă, cât și pentru a crea un look complet retro. Oricum ar fi, le iubim pentru că ne ajută să ieșim din tipare și ne aduc un plus de stil și eleganță.

Farmecul accesoriilor vintage a trecut testul timpului

Ai devorat filme și seriale precum Mad Men, Marele Gatsby, Peaky Blinders sau Mic dejun la Tiffany? Atunci, cu siguranță, ai observat că personajele devin memorabile prin stilul vestimentar. Joan Holloway cu rochia roșie și broșa prinsă în piept, Daisy Buchanan cu accesoriile pentru păr și perlele sale, Polly Gray cu ochelarii de soare, Holly Golightly și pălăriile ei voluminoase. 

Accesoriile clasice nu se demodează niciodată. Ele aduc un plus de autenticitate și stil oricărei ținute, reușind cu brio să îmbine trecutul cu prezentul.

Perlele, simbol al eleganței și rafinamentului

Colierele și cerceii cu perle au fost purtate de figuri iconice precum Coco Chanel, Audrey Hepburn, Grace Kelly, Prințesa Diana, Jackie O.Astăzi, perlele se pot adapta atât ținutelor casual, cât și celor formale. Desigur, dacă alegi o rochie elegantă, o poți accesoriza fără să stai pe gânduri cu perle.

Sau dacă participi la un bal mascat ori la o petrecere tematică a anilor 1920, perlele sunt iarăși soluția ideală. La ținutele casual, le poți purta într-un outfit complet negru, pentru o notă extra de eleganță. Sau chiar la unul colorat, inspirat din Emily in Paris.

Eșarfele din mătase

Megan Draper, interpretată de Jessica Paré, în serialul Mad Men

Faimoase mai ales în anii ’50 și ’60, eșarfele din mătase adaugă un aer șic oricărei ținute. Au fost purtate și transformate într-un simbol al feminității de femei celebre ca: Grace Kelly, Catherine Deneuve, Sophia Loren, Brigitte Bardot.

Pot fi așezate în jurul unui coc sau a unei cozi pentru un look retro sau înfășurate în jurul capului, aducând un aer boem. Purtate strâns în jurul gâtului, eșarfele adaugă un accent stilat unei ținute casual, cum ar fi o cămașă albă cu blugi sau o rochie vaporoasă. Un truc simplu, dar de efect, este să legi o eșarfă din mătase de mânerul genții.

Broșele vintage

Broșele sunt accesorii care au revenit în modă datorită versatilității. De la modele florale delicate la cele art-deco (preferatele mele), pot transforma o ținută simplă într-una sofisticată.

Le poți purta pe reverul unui sacou, la rochii, pentru a lega o eșarfă elegantă, inclusiv la genți (în stilul Birkin), pe pălărie, în talie (pentru a accentua o curea), pe gulerul unei cămăși sau al unei bluze.

Ochelarii de soare Cat-Eye

Reprezintă un model iconic care a definit glamourul anilor ’50 și continuă să fie un accesoriu modern de neratat. Mai multe femei celebre au popularizat acest model de ochelari, printre care: Audrey Hepburn, Jane Fonda, Patti Smith, Twiggy, Elizabeth Taylor, Brigitte Bardot.

Datorită colțurilor pronunțate, evidențiază trăsăturile chipului. Sunt adesea considerați o piesă statement, ceea ce înseamnă că pot transforma chiar și cele mai simple ținute, ca o pereche de blugi clasici și un tricou alb, în ceva special. Sunt versatili, se potrivesc la orice tip de îmbrăcăminte, de la casual la elegantă. Adaugă un strop de nostalgie la fiecare ținută modernă datorită istoriei retro.

Poșeta clutch vintage

Micuță, din satin, piele lăcuită sau cu aplicații de mărgele, reprezintă o altă piesă statement ce evocă strălucirea perioadei de aur a Hollywoodului și nu numai.

Istoria ei începe în secolul al XIX-lea, câștigând o mare popularitate în anii 1920 datorită stilului flapper, apoi în anii 1930, odată cu actrițele celebre care le purtau.

S-au reinventat de-a lungul anilor, fiind adorate și în zilele noastre. Se pot purta cu rochii de seară elegante, la un top cu umerii goi și o fustă midi, pantaloni palazzo și o bluză elegantă.

Unde găsești accesorii vintage?

Pe lângă răspunsul clar (târguri, magazine online, anticariate, grupuri sau comunități online, piețe de vechituri etc.), vreau să vă prezint trei locuri magice pe care le-am descoperit și de unde am cumpărat cu mare drag, de fiecare dată, accesorii de poveste.

Italian Vintage Shop (italianvintage.ro)

sursa imagine: https://www.instagram.com/theitalianvintageshop/

Îți recomand să vizitezi magazinul fizic, pentru că îți dă impresia că pășești într-o altă eră. Aici, te poți bucura de ceai și cafea de calitate, prăjituri delicioase, muzică bună, în timp ce admiri piesele de mobilier vechi, tablouri pictate cu măiestrie și accesoriile de care te vei îndrăgosti pe loc (ceasuri, poșete, inele, lănțișoare, broșe și nu numai).

„Selecția noastrǎ atent curatoriatǎ vă oferă cu mândrie o colecție permanent împrospătată, în sprijinul sublinierii autenticității și unicității pe care fiecare dintre noi o caută în construirea stilului propriu.”

Anamaria Haidar

Vintage Bazar (vintagebazar.ro)

Încă un loc de poveste pe care îl poți vizita și fizic, nu doar online. Aici, Ana Albulescu te așteaptă cu sute de accesorii atent alese și e imposibil să nu pleci măcar cu un inel sau o broșă.

A vintage treasure (avintagetreasure.ro)

sursa imaginii: https://www.instagram.com/a.vintage.treasures/

Nu au un magazin fizic, dar sunt prezenți la multe târguri din oraș. Pe lângă accesorii vintage autentice, aici găsiți și niște reproduceri foarte dibace la modele de umbrele ale secolului trecut. Iar poșetele vintage sunt spectaculoase, având în magazin chiar și modele autentice din anii ’30.

Accesoriile vintage sunt o fereastră către trecut, ecouri ale unor epoci pline de stil și creativitate.

Ele le oferă iubitorilor de modă ocazia de a descoperi articole rare, fiecare având povestea sa. Așadar, te provoc să cauți autenticitatea și frumosul în piesele vintage!

Sursă imagine copertă: Ioana Rozorea / Italian Vintage Shop

Comments are closed.