Al nimănui
Deși nu a urmat cursurile vreunei școli de actorie, Alain Delon s-a născut pentru a fi pe marile ecrane. Frumos, elegant, cu ochii de un albastru inconfundabil, urma să cucerească inimile femeilor de pretutindeni și să stârnească gelozia bărbaților mai puțin înzestrați de natură.
Se naște în vremuri complicate, într-o zi mohorâtă de noiembrie a anului 1935, la Soceaux. Deși trăiește într-o zonă liniștită a Franței de altădată, are o copilărie tumultuoasă. Părinții divorțează când micul viitor mare actor împlinea patru ani. Ambii se recăsătoresc și lasă băiatul în voia sorții. Curând, acesta ajunge la un internat romano-catolic, de unde va fi exmatriculat câțiva ani mai târziu.
La 14 ani, renunță definitiv la școală și e convins că va fi întreaga viață un vagabond. Se va înșela! Face planuri peste planuri, vrea să ajungă la Chicago, deși nu are un sfanț, intră în conflict cu legea și decide că i s-ar potrivi rolul de pușcaș marin în îndepărtata Indochina. La 17 ani se înrolează în marina franceză și petrece 4 ani în Vietnam, în timpul primului război indo-chinez.
Diavolul cu ochi albaștri
Privirea, postura și eleganța au transformat puștiul vagabond într-un zeu al cinematografiei. Rolurile curg unul după altul, conturile se rotunjesc, femeile îi cad la picioare. Petrece verile pe yacht-uri de lux în Corsica și Caraibe, este invitat la cele mai somptuoase petreceri și are acces în cercurile elitiste de la Cannes sau Hollywood. Călătorește în întreaga lume, ține primele pagini ale gazetelor cu legăturile sale amoroase și este poreclit Diavolul cu ochi albaștri.
Nu îi lipsește nimic, este cuceritor chiar dacă face afirmații misogine, chiar dacă nu e susținător al majorității politice sau are legături cu mafia corsicană. Își iubește femeile cu patos, dar mai mult se iubește pe sine.
Are nenumărate aventuri cu figuri faimoase ale epocii, precum Brigitte Bardot, Dalida sau Monica Vitti, dar și perioade scurte în care pare că s-a cumințit. Se logodește cu Romy Schneider, vieneza cu origini regale, care îl iubește împotriva voinței familiei sale.
Vreme de cinci ani, cei doi par un cuplu care va îmbătrâni împreună, dar Delon este un Don Juan și nici o femeie nu va pune capăt definitiv acestui renume.
Afacerea Markovic
Cariera lui Delon a fost marcată, de-a lungul timpului, nu numai de scandaluri amoroase, ci și de fel și fel de zvonuri privind asocierea sa cu mafia corsicană. Totuși, un eveniment tragic îl va urmări pentru totdeauna și, pentru o vreme, îi va păta cariera de star internațional.
Câtă vreme se afla pe platourile de filmare ale producției La Piscine, șoferul său – care ar fi avut legături cu mafia, dar și cu elita politică franceză – este găsit mort într-un tomberon. Stevan Markovic îl cunoscuse pe Delon la Belgrad, în timpul unor filmări și devenise rapid omul său de încredere.
Gurile rele susțin că bărbatul, dependent de jocuri de noroc și pornografie, ar fi deținut materiale compromițătoare cu Delon, cu șoția președintelui Pompidou, dar și cu alți politicieni. Acestea ar fi fost motivele pentru care trebuia redus la tăcere.
Cazul a atras atenția poliției, casa lui Delon a fost percheziționată în repetate rânduri, dar lipsa probelor a făcut ca așa-numita afacere Markovic să rămână neelucidată până în zilele noastre.
Viaţa nu-mi mai oferă mare lucru. Am cunoscut totul, am văzut totul. Urăsc epoca asta. Îmi vine să vomit. Există fiinţe pe care le urăsc. Totul este greşit, totul este fals, totul este falsificat. Nu mai există respect, nu mai există cuvântul dat. Doar banii mai contează. Toată ziua auzim vorbindu-se doar despre crime. Ştiu că voi părăsi această lume fără regrete.
Alain Delon,
Paris Match, 2017
Bon Voyage, monsieur Delon!
Moare în liniște, în fortăreața sa de la Douchy, pe 18 august 2024. Așa cum și-a dorit, va fi înhumat pe domeniul său, alături de căinii mult iubiți, după ce primăria îi aprobase solicitarea cu câțiva ani în urmă.
Lasă moștenire o avere uriașă, pe care copiii săi începuseră să o dispute încă din timpul vieții sale. Dar, dincolo de aspectele materiale, lasă o moștenire cinematografică și artistică imposibil de măsurat.
Merge să strălucească în alte lumi, să își vadă părinții măcar o dată împreună (așa cum și-a dorit întotdeauna), să se reunească cu cele trei iubiri ale sale și…să joace table cu Belmondo. Lasă în inimile fanilor un gol imens și ia cu sine o epocă strălucitoare, care nu se va mai întoarce niciodată.
Bon Voyage, monsieur Delon!
Chapeu bas!
Din întâmplare, faimos
În 1957, Delon schimba joburi mizere în capitala Franței pentru a-și câștiga pâinea. Pentru o vreme – conform zvonurilor – este gigolo în Parisul decadent, recent eliberat de sub ocupație nazistă.
Apoi, e măcelar, ospătar, șofer, portar sau…asistent personal. Întâmplarea sau destinul fac să o cunoască pe actrița Brigitte Auber – cu care începe o relație tumultuoasă – și să o însoțească la Festivalul de Film de la Cannes.
Norocul îi surâde, iar înfățișarea îl ajută să fie descoperit de regizorul David Selznick. Acesta este impresionat de frumusețea lui Delon și îi oferă primul său contract cinematografic – cu condiția să învețe rapid limba engleză.
Întors la Paris, este decis să învețe limba care îi poate aduce faima, dar îi iese în cale un alt regizor, Yves Allegret, care îl convinge că poate atinge faima și vorbind franceză, jucând pe ecranele patriei sale. Rupe contractul cu americanul și decide să meargă pe mâna francezului.
Imediat vine și primul rol într-o producție cinematografică pentru junele Delon. Joacă exemplar în Quand la femme s’en mêle, iar pelicula depășește încasările preconizate. Numaidecât, vine și cel de-al doilea rol, într-o producție care va ajunge și peste ocean, Faibles femmes.
Delon devine star internațional.
O părăsește pe Romy pentru o cântăreață, nemțoaica Nico, cu care are un fiu pe care nu îl va recunoaște niciodată, deși asemănarea tată-fiu este izbitoare.
Se îndrăgostește apoi iremediabil de partenera sa din Le Samourai, Nathalie, pe care o și ia de soție. Ea va fi singura doamnă Delon și îi dăruiește un fiu, pe Anthony, dar nu bănuiește că a semnat un pact cu diavolul.
Delon o părăsește patru ani mai târziu pentru că în peisaj apăruse o altă pradă, Mireille D’Arc. Cu aceasta menține o legătură de cincisprezece ani, cu suișuri și coborâșuri, după cum îi era obiceiul.
În 1991, Delon o părăsește și pe Mireille după ce îi este alături în recuperarea la care este supusă actrița după un accident grav. Aceasta este picătura care a umplut paharul. Mireille se resemnează, Delon pleacă mai departe și se oprește din drum doar când apare o nouă iubită.
Se îndrăgostește de frumoasa Rosalie van Breemen, cu care se logodește. Aceasta îi dăruiește doi copii, pe Anouchka și pe Fabien. Relația durează cincisprezece ani. Sătulă de scenele de gelozie, de comportamentul toxic al actorului, Rosalie îl părăsește. E singura femeie care l-a părăsit.
Rănit, lupul singuratic se retrage în bârlogul de la Douchy.
Douchy, singurătatea și câinii
În 2019, fiica lui, Anouchka, îi înmânează premiul Palme d’Or onorific, în cadrul Festivalului de la Cannes. Va fi ultima oară când urcă pe o scenă. Îmbătrânit, cu greu recuperat după două AVC-uri, Delon mulțumește femeilor – datorită cărora a ajuns o stea, după cum susține. Mândria nu l-a părăsit nici în anii din urmă, iar privirea ne amintește de puștiul rebel de odinioară.
Singur, lipsit de toate cele pe care le-a iubit și le-a rănit deopotrivă, bătrânul Delon se refugiază la Douchy. Cumpără un domeniu înverzit departe de agitația orașului și îl mobilează după bunul plac. Refuză să mai apară în filme și trăiește, așa cum a făcut-o întreaga viață – singur, cu demonii săi, pendulând între lumini și umbre.
Își ține filmele sub cheie, are un soi de sanctuar al său și singurii prieteni de nădejde îi sunt câinii. Iubește animalele mai mult decât oamenii și cere cu ardoare ca, atunci când are să părăsească această lume, să fie înmormântat în mijlocul lor.
Își petrece ultimii ani urând lumea în care trăiește, criticând modernitatea și tânjind după anii săi de glorie. Îi este dat să simtă suferința morții celor trei mari iubiri ale sale – Romy, Mireille și Nathalie. Apoi, să-și aștepte cu jind propriul sfârșit.
Totul în viaţă îl datorez femeilor. Ele m-au creat. Ele au făcut din mine un bun actor. Femeia a fost motivaţia mea…
Alain Delon, TIFF, 2017
Comments are closed.