Press "Enter" to skip to content

Ghid îndemânatic pentru o garderobă neîndemânatică

Mulți dintre prietenii mei vor fi un pic nedumeriți când vor citi acest articol pentru că știu că nu obișnuiesc să scriu la rubrica de Modă și stil

Dar îmi place moda, în special să observ outfit-urile altora. Însă am o singură problemă – deși am un ochi format când vine vorba de artă, în general, nu prea știu să mă îmbrac fancy. Stilul meu e unul casual, cu tente simpatice pe ici-colo, dar nu stau mult să mă gândesc, îmi place ca totul să fie lejer și practic.

Până acum un an sau doi aveam sertarele și dulapurile pline de haine – pline! Putea să fie lejer un magazin de second-hand, pentru că de majoritatea nici măcar nu mă atinsesem de ani buni. De ce le-am ținut? De nostalgie. Și pentru că erau drăguțe.

Însă a început să mă cam enerveze când stăteam prea mult să mă gândesc ce să iau pe mine, în contextul în care aveam dulapul plin și cu toate astea, simțeam că nimic nu îmi stă 100% bine.

Așa că am regândit treaba și o să sintetizez sfaturile mele în acest sens astfel încât să fie totul simplu de înțeles. Sigur există oameni ca mine care nu se pricep atât de bine la modă, însă vor ca hainele să le vină bine.

1. Am luat totul la mână și am triat fără milă

Știu că pare foarte obositor și chiar e, dar ajută atât de mult să scoți tot și să fii dură cu decizia de a le da, fără resentimente. A fost momentul în care am zis: „Gata, pe asta nu am purtat-o de cinci ani și nici că o mai port. O dau”.

Sentimentul de regret voia să se aștearnă pe mâinile mele tremurânde, că era o bluză drăguță, avea material fain, culoarea era una minunată, dar trebuia să existe un motiv pentru care stătea acolo de cinci ani, nu?

© Unsplash

2. Culori nepotrivite

Unul dintre motivele pentru care nu mai purtam anumite haine era culoarea. Am acceptat, în sfârșit, că unele culori pur și simplu nu mi se potrivesc, oricât de frumoase sunt sau oricât de mult mi-ar plăcea acea culoare în alt context. Dar da, alt context, nu pe mine.

Spre exemplu pe mine culorile albastru, alb, roșu, roz, mov și gri nu mă complimentează absolut deloc. Îmi plac nuanțele astea? Da, însă culoarea pielii mele nu are nicio legătură cu ele. 

*Ca tips & tricks, nu mă pricep la ce se potrivește pe x culoare de piele, dar ce fac eu e să mă îmbrac cu acea haină și să văd dacă mă luminează la față sau dacă mi se pare că ceva nu e în regulă. Dacă observ asta, atunci e clar că nu mi se potrivește.*

3. Mărimea și dimensiunile

Cam în toți anii, de când mă îmbrac singură, am purtat haine largi și lungi. Nu eram foarte mulțumită de corpul meu și mă simțeam mai confortabilă să port astfel de haine.

© Unsplash

Am realizat că mie cel mai bine îmi stă cu lucruri tip crop top sau care au o lungime ce se termină după șolduri, dar nu foarte jos. Iar ca blugi, cei cu talie înaltă, mom jeans sau boyfriend. În momentul în care realizezi ce proporții ai, totul arată bine, chiar dacă nu sunt cine știe ce branduri sofisticate.

4. Am cumpărat doar haine care îmi vin perfect

Ultimul lucru pe care l-am făcut a fost să cumpăr doar hainele de care eram 100% mulțumită. Fără vreun gând ca: „dacă ar fi avut aia, era perfectă, dar hai că o iau că-mi stă cât de cât ok.” A făcut o mare diferență momentul în care mi-am cumpărat doar haine care îmi complimentează corpul și proporțiile.

(…) ideea e să te uiți în oglindă onest, fără critică la adresa corpului tău, ci la adresa hainelor pe care le porți.

De fiecare dată când probez ceva, iau partea aia critică în buzunar și renunț la hainele care-mi provoacă și cea mai mică urmă de îndoială.

Ca să închei acest mini ghid îndemânatic, ideea e să te uiți în oglindă onest, fără critică la adresa corpului tău, ci la adresa hainelor pe care le porți. Sunt lucruri care nu îți vin pentru că nu sunt croite pentru conformația ta, asta nu înseamnă că e ceva în neregulă cu tine. La fel și cu frumoasele culori care nu te complimentează.

Alege să dai hainele alea „minunate” pe care nu ai pus mâna de mult timp și creează-ți o garderobă cu lucruri de care ești 100% mulțumită. După aceea o să fie foarte simplu să îți creezi o ținută în maxim 10 minute.

Coperta: Pexels

Comments are closed.