Îmi place să cred că am fost înconjurată toată viața de cuvinte, în mod voluntar sau nu. Am fost copilul care alegea stilourile în funcție de peniță și caietele după tipul foii. Citeam mult și oriunde, iar odată ce am înțeles că poți să trăiești din și prin cuvinte, am pulsat și mai mult în dezvoltarea mea, iar unul dintre moduri a fost și este inspirația. De la viață sau de la oamenii care inspiră prin ceea ce fac, cum este și Laura Ionescu.
O urmăream de pe vremea când exista DoR, dar și prin jocurile de cuvinte pe care le făcea la Dume de mestecat. După am cunoscut-o și mai bine prin Nu te găsesc pe nicăieri, cartea ei de debut, o radiografie despre relația mamă-fiică, care te doboară din toate încheieturile. Mi-am dorit să intru în universul ei format din cuvinte pentru a afla cum e să jonglezi cu ele, dar și câte forme pot lua în contexte diferite.
JS: Dacă ai avea la îndemână câteva cuvinte, ai încerca să faci un paragraf pentru a te descrie, sau te-ai rezuma la propoziții simple?
Depinde de moment și de spațiul pe care îl am la dispoziție. Cred însă că aș alege să fiu o propoziție simplă, ca un soi de punchline. Ușor de ținut minte.
JS: Pentru că scrisul este jobul tău de zi cu zi, ți-ai format o rutină (în special de când ești freelancer)?
Cred că da. Scriu în fiecare zi. Poate nu ce mi-aș dori să scriu, adică o nouă carte. Ci altfel de texte. Le privesc ca pe un exercițiu. Nu sunt foarte strictă în ceea ce privește programul, adică îmi organizez zilele, pe cât posibil, în funcție de cum mă simt, ca să mă surprindă energia pe mine, nu eu pe ea. Sunt zile în care mă trezesc cu mintea limpede și simt că iubesc diminețile, dar există și dimineți sacrificate pe rugul scrisului nocturn. Îmi dau voie să fiu. Mai greu de făcut decât de zis, dar mă străduiesc.
„Îmi dau voie să fiu. Mai greu de făcut decât de zis, dar mă străduiesc.”
JS: În ultimul timp, creativitatea și noțiunea de think outside the box au fost două cuvinte care au dominat lumea creativă. Cum vezi tu creativitatea în scris, prin lentila omului cu vechime care lucrează în publicitate?
Toți suntem povești. Cred că oricine își poate explora creativitatea prin scris cu potențialul de a fi surprins de sinele pe care îl descoperă acolo. Pe mine m-a surprins al meu, fiindcă mi-a adus foarte multă bucurie (pe care acum o mai rătăcesc). Nu m-am așteptat să îmi placă atât de mult scrisul. Să dureze atât. Și să nu mă plictisească. Nicio zi nu seamănă cu cealaltă.
Astăzi lucrezi la un spot radio, mâine la un script de reclamă. Exersezi fără să vrei. Înveți să esențializezi sau să dezvolți, să sugerezi sau să exprimi. Ajungi, în timp, să ai o viziune creativă – să știi exact de unde pleci și unde vrei să ajungi cu un concept, o campanie, un text, orice scrii. Cât timp o faci cu intenție și curiozitate, procesul de învățare nu se termină niciodată. Prefer creativitatea cu final deschis, spre deosebire de povești.
„Cred că oricine își poate explora creativitatea prin scris cu potențialul de a fi surprins de sinele pe care îl descoperă acolo.”
JS: Să ne imaginăm că ai o cameră doar a ta unde la un birou ești Laura care scrie texte pentru un client în publicitate, iar la celălalt Laura scriitoare, care lucrează la o nouă carte. Ești același om în ceea ce privește sentimentele, sau vorbim de experiențe de scriere diferite?
Sunt aceeași în toate ipostazele mele. Nu am cum să mă dedublez. Creativitatea aia vine din același loc și n-are niciun sens să mă apuc să o împart în două, pentru că îmi doresc să scriu bine chiar și atunci când nu scriu literatură. Sunt același om, doar că aleg să fac lucrurile pe rând, nu simultan.
JS: Nu te găsesc pe nicăieri a avut un ecou puternic la lansare. Te-ai simțit copleșită de feedback-ul primit? Cum ai gestionat toate momentele când oamenii spuneau că se regăsesc în povestea pe care ai scris-o?
Am fost și le sunt incredibil de recunoscătoare celor care și-au luat din timpul lor să-mi scrie. Și da, experiența a fost copleșitoare și dulce-amăruie: te regăsești în povestea mea fiindcă ai trecut prin ea. Suntem foarte mulți, dar nu găsim prilejul să vorbim despre asta. Pentru că nu e niciodată un moment bun să vorbim despre moarte și e prea sirop să vorbim despre iubire. Așa că evităm să o facem.
„Prefer creativitatea cu final deschis, spre deosebire de povești.”
JS: Reprezintă un dar să îți transformi sentimentele, tristețile, bucuriile sau dezamăgirile în scris? Te naști cu puterea de a vedea viața prin cuvinte?
Nu știu dacă te naști cu ea. Vezi lumea, pur și simplu. Și apoi înveți să scrii. Și, câteodată, când scrii, se întâmplă să vezi mai clar ceea ce deja văzuseră ochii tăi. Sau poate intenționat altfel decât au văzut ei, pentru că ți se pare că nu văd suficient. Dacă ne naștem cu ceva, e potențial creativ. Prin ce sau dacă alegem să-l manifestăm este ceva ce ține de încercare, răbdare și bucurie. Nu mi-am propus să-mi transform emoțiile în scris, dar mi-a plăcut să scriu și nu aveam despre ce altceva.
„Aș spune că îmi văd viața cu ochii și o înțeleg prin scris. Sau că încerc s-o înțeleg, deși poate nu e mare lucru de înțeles.”
JS: Ai avut oportunitatea să jonglezi în mai multe domenii care implică scrisul – copywriter, scriitoare, dar și profesoară. Îți vine greu să faci o distincție între ele și să păstrezi tone of voice-ul specific fiecărei activități?
Deloc. Pentru că vocea mea e mereu aceeași, tot ce fac e să mă adecvez la situație. Să-mi schimb tonul, practic.
JS: Care sunt planurile de viitor? Îți propui să mai lansezi o carte?
Nu îmi prea fac planuri. Dar explorez, caut, trăiesc și aștept ca una dintre idei să mă strige, să mă duc înspre ea, s-o scriu. Și apoi sigur, dăm un party de lansare.
JS: Ce sfaturi ai pentru cei care se aventurează în acest domeniu – de copywriter, scriitor? Ce ai fi vrut tu să știi la început de drum?
Le-aș spune că a-ți găsi vocea e un proces mai complicat decât pare la o primă vedere. Și că au nevoie de răbdare, exercițiu și citit cât cuprinde. Le-aș spune că e important să-și formeze niște gusturi, dar că este la fel de important să se aventureze în afara zonei de confort literar pe care și-au creat-o. Și, în final, le-aș spune să scrie orice, oriunde, oricând și să creadă în puterea propriilor cuvinte înainte de a le cere celorlalți s-o facă.
Credits imagine reprezentativă: Bogdan Dincă
Comments are closed.