Press "Enter" to skip to content

Popas în București cu Ioana Florescu // Recomandări culturale (8)

2024 este un an bogat din punct de vedere artistic. Cultura poate fi împărțită în doi zi de zi, pentru că sunt multe evenimente culturale la orizont. Iată ce te așteaptă în teatru, cinema și nu numai în luna februarie.

Film

Perfect Days (r. Wim Wenders, Germania-Japonia, 2023)

Fiecare zi din viața noastră poate fi perfectă dacă alegem să ne uităm cu atenție la micile bucurii din jur. Ne-o dovedește chiar Hirayama, un om fericit cu viața sa simplă ca îngrijitor al toaletelor din Tokyo. În afara rutinei sale de zi cu zi se bucură de pasiunea lui pentru muzică și literatură. Iubește natura, copacii pe care îi fotografiază și mica sa grădină din interiorul apartamentului. Deși prezentul este important, pe parcurs, o serie de evenimente neprevăzute vor dezvălui treptat mai multe despre trecutul său.


Perfect Days este nominalizat la premiile Oscar din acest an la categoria Cel mai bun film internațional, fiind un reminder pentru schimbarea perspectivei asupra vieții de zi prin cele mai mici gesturi. Filmul este distribuit în România de Bad Unicorn Films.

Poor Things – (r. Yorgos Lanthimos, SUA, 2023)

Regizorul Yorgos Lanthimos stă în spatele poveștii incredibile a Bellei Baxter, interpretată de Emma Stone, o tânără readusă la viață de geniul unui om de știință cu metode neortodoxe. Deși protejată de doctorul Godwin Baxter, jucat Willem Dafoe, Bella „crește” și devine o tânără curioasă, dornică de cunoaștere. În căutările ei, reușește să îl atragă și pe Duncan Wedderburn, în rolul căruia se află Mark Ruffalo, un avocat fustangiu. Cei doi pornesc într-o călătorie lungă plină de aventuri și descoperiri care va da tonul de comedie al filmului, nominalizat la premiile Oscar în 11 categorii.

Diverse

Bucharest Spoken Word – 17 februarie – Heavy Yard (Strada Vasile Lascăr 38)

Am mai vorbit în trecut despre scena de spoken word din România și cum a început ea să ia amploare, predominant în zona Transilvaniei. Dacă scena locală organizează evenimente de mare anvergură precum Transylvania International Spoken Word Festival, cu participanți și invitați naționali sau internaționali, în București, apetitul pentru spoken word de-abia acum se face simțit. 

Pe 17 februarie, comunitatea Bucharest Spoken Word vă așteaptă la Heavy Yard pentru o seară de spoken word și open mic alături de invitata specială, Eva Maria Luca, membră a Poethree Collective. Accesul este gratuit.

Teatru

Hernie de Disc – 15 – 25 februarie –  Cuibul Artiștilor (Bulevardul Pache Protopopescu 66)

Pasionat de jazz, Mihai găsește un album rar pe care dorește să-l asculte în propria sufragerie. Dorința se transformă în vis, căci ceilalți, împreună cu problemele lor, i se urcă în cap și dau petrecere. Hernie de Disc este cea mai nouă producție a Cuibului Artiștilor, o comedie în care vei fi surprins de fiecare nouă situație. Rezervările se fac direct pe site.

Artă

Universul lui Salvador Dali – ARCUB (Strada Lipscani 84-90) 

Salvador Dalí a fost unul dintre cei mai influenți artiști ai secolului XX, celebrul artist a dus la apogeu suprarealismul în artele vizuale, punând accent pe explorarea subconștientului și a zonelor iraționalului în creația sa.

Artist polivalent, care a influențat diverse universuri artistice: sculptură, literatură, cinematografie ba chiar și publicitate, Dalí a reprezentat un fenomen unic, lăsându-și scris numele în istoria artei. 

Una dintre cele mai ample expoziții dedicate artistului catalan la noi în țară, cuprinde nici mai mult nici mai puțin de 170 de lucrări. Astfel, Universul lui Salvador Dalí invită privitorii într-o călătorie de neuitat printre operele excentricului artist incluzând exponate precum: sculpturi în mărime naturală, mobilier suprarealist și alte opere de artă special realizate, în a căror compoziție se regăsesc materiale precum sticla, bronzul, aurul și chiar diamantele.

Călătoria suprarealistă culminează într-o experiență VR unică ce va lăsa o amintire de neuitat asupra memoriei și imaginației fiecărui vizitator. 

Biletele pot fi cumpărate fie online, prin platforma de ticketing, fie de la casa de bilete ARCUB.

Cei noi – Graduate Curated – Muzeul de Artă Recentă -9 februarie – 20 mai 2024 (Bulevardul Primăverii nr. 15)

Pentru prima dată în ultimele decenii, tineri absolvenți şi studenţi din cele mai importante patru centre artistice naţionale – Iaşi, Bucureşti, Timişoara şi Cluj-Napoca – expun împreună la MaRe.

Expoziţia Cei noi / Graduate Curated, curatoriată de către Antonia Iordache și Erwin Kessler este dedicată studenților din anii terminali şi absolvenţilor din ultimii trei ani (2021-2023), de la toate specializările – pictură, grafică, sculptură, ceramică, artă murală, foto-video, design vestimentar şi industrial.

66 de lucrări realizate de 41 de tineri artişti vor invada spaţiile MARe/Muzeul de Artă Recentă, pe 4 etaje, de la -1 şi parter la etajele 1 şi 2. Dedicate iniţial Colecţiei Permanente a muzeului, galeriile mari de la etajele 1 şi 2 vor deveni pentru trei luni o veritabilă hartă a celor mai recente direcţii, tendinţe şi personalităţi ale artei româneşti.

Cei noi / Graduate Curated reprezintă ansamblul de practici, stiluri, idei, tehnici, subiecte şi formule vizuale ce exprimă individualitatea generaţiei actuale de artişti, demonstrând transgresarea mediilor şi tehnicilor artistice, prin intermediul instalațiilor, formule hibride în care practicile interdisciplinare se întâlnesc şi colaborează.

Expoziția poate fi vizitată până pe 20 mai, între orele 11:00 și 20:00 (exceptând marțea). Biletele se achiziționează de pe platforma asociată: https://tickets.mare.ro


Ca întotdeauna, dacă ai sugestii, comentarii sau ți-ai dori să regăsești alte evenimente în aceasta rubrică, scrie-mi la thatstrangeredhead@gmail.com și ne revedem în două săptămâni.

Comments are closed.