Ea – o tânără neastâmpărată cu visuri mărețe, care picta orice pânză îi cădea-n mână. El – un bărbat trecut bine de prima tinerețe, suferind de patima alcoolului, diagnosticat cu obezitate și afemeiat. Împreună: Frida Kahlo și Diego Rivera, cuplul celebru al Mexicului de altădată.
Se cunosc într-o vară toridă, în inima Mexicului, pe vremea în care ea era doar una dintre cele 35 de studente ale școlii Escuela Nacional Preparatoria. Era anul 1922, iar Rivera era unul dintre cei mai faimoși pictori ai veacului. Deși gras, duhnind a băutură și deloc manierat cu femeile, era curtat și înconjurat de cele mai frumoase dintre acestea.
Mă voi căsători cu omul acesta, avea să rostească Frida, vrăjită de arta lui Rivera, nu neapărat de persoana sa. Și avea dreptate, pentru că va deveni ucenică, muză și soție a marelui Diego Rivera. Se vor iubi cu patos, spre surprinderea lumii, iar povestea lor va dăinui peste veacuri. Dar calea Fridei nu era marcată doar de glorie și strălucire. Va fi scăldată în tequila și suferințe crâncene, în urma cărora femeia se va reinventa.
Se naște în Ciudad de Mexico într-o vară toridă, în 1907, iar destinul său stă sub semnul tragediei încă din copilărie. Este o fire bolnăvicioasă, suferă de poliomielită și este supusă unei intervenții în urma căreia un picior îi este vizibil subțiat.
Spre deosebire de sora sa Cristina – față de care va nutri sentimente amestecate de iubire și ură – este vulcanică și se remarcă într-un mediu dominat de patriarhat. Totuși, se îndreaptă spre medicină și merge cu regularitate la cursurile de anatomie.
În toamna anului 1925, mai exact pe 25 septembrie, Frida și partenerul său de la acea vreme, un anume Alejandro – un tip dur, implicat în fel și fel de scandaluri de cartier – se aflau într-un autobuz local, care se ciocnește cu un tramvai. În urma accidentului, artista suferă numeroase fracturi, iar medicii sunt nevoiți să apeleze la fel și fel de aparate și sonde metalice pentru a o repune pe picioare – la propriu. Suferă peste 35 de operații și află că nu va putea avea copii niciodată. La cei 18 ani ai săi această veste nu o afectează. Târziu însă, va picta portrete pline de regret în acest sens.
Renunță la medicină și se dedică întru totul picturii, iar cele trei luni de invaliditate îi servesc drept sursă de exploatare a unui talent colosal, dar neșlefuit – cum Rivera însuși îi mărturisise.
Diego nu e soțul nimănui şi nici nu va putea fi vreodată, dar este un companion extraordinar.
Frida Kahlo
Frida pictează zi și noapte, pictează ca să uite și, în același timp, pictează ca să-și amintească. Figura ei este una diferită, misterioasă, iar stilul vestimentar pe care îl adoptă o transformă într-un etalon al unei feminității brutale. Pictează suferința și, între veșminte colorate, pensule felurite, pânze și sticle de tequila, devine din ce în ce mai cunoscută, mai apreciată, mai curtată.
Deși se spune că acel fatidic 25 septembrie i-a marcat viața pentru totdeauna, Frida susține că cea mai mare nenorocire a vieții sale a fost căsătoria cu Diego Rivera. Ea avea 22 de ani, el 44. Ea era la începutul carierei, căutând faima cu orice preț, oferindu-și inima amanet. El cunoștea totul, nu îl mai surprindea nimic, avea Mexicul la picioare și lupta – dar nu destul – cu patima alcoolului.
Se căsătoresc în ciuda tuturor opozițiilor care vin cu înverșunare din partea familiei Fridei, iar de aici înainte, devin un tot. Se iubesc cu pasiune și – tot cu pasiune – se urăsc.
Elefantul și porumbița
Ea se pictează pe sine. El pictează alte femei. Se pierd în aventuri pasagere, ba chiar jură că se vor despărți, dorm în camere separate, recurg la violență și nu își vorbesc cu săptămânile. Dar Friducha, cum obișnuia să o alinte Rivera, totdeauna se întoarce. Ține un jurnal și mărturisește că iubirea pentru broscoiul acela afemeiat o orbește și că nu-l va părăsi niciodată. Când Rivera se încurcă chiar cu sora Fridei, între cei doi se formează o prăpastie care nu se va astupa niciodată pe deplin.
La rândul său, ea îl înșală cu bărbați și femei deopotrivă, iar aventura cu Josephine Baker este, probabil, cea mai cunoscută din biografia sa.
Comuniști înfocați, cei doi se împrietenesc cu Trotsky, recent expulzat din Uniunea Sovietică, și condamnat la moarte. Refugiat în casa lui Rivera, rusul se mută rapid în locuința Fridei, iar între cei doi pornește o aventură toridă, ca o zi de august. Dar Trotsky e un fugar, proaspăt căzut în dizgrația lui Stalin, iar Frida nu se poate desprinde niciodată de uriașul Rivera.
În toamna lui 1939, cuplul de aur al picturii mexicane divorțează. Gazetele vuiesc, iar fanii caută să afle ce se petrece dincolo de zidurile deja celebrei Case Azul. Însă despărțirea lor e ca o ploaie de vară, iar un an mai târziu se recăsătoresc. Într-un carusel al emoțiilor, în vaporii licorilor mexicane, în tumultul unor revolte politice, ei sunt doi îndrăgostiți nebuni, ciudați și, aparent, nemuritori.
Beau ca să-mi înec necazurile, dar blestematele au învățat să înoate.
Frida Kahlo
Eroina durerii
Sănătatea Fridei devine din ce în ce mai precară, deși caută să-și înece amarul în alcool și să uite deziluziile pe care i le provoacă bărbatul mult iubit. Dar Frida nu se dă bătută, chiar și țintuită în pat, cu un picior amputat, grav afectat de o cangrenă, pictează. Pictează alte lumi, se pictează pe sine, pictează alte femei – poate foste amante ale sale sau ale lui Rivera. Creează cele mai provocatoare tablouri, aduce în ochii publicului o explozie de culoare și suferință, iar numele său atinge legenda.
Eroina durerii, cum e denumită Frida, se reîntoarce în timp prin tablourile sale. Rănită în viață și în iubire, speră ca trecerea în neființă să-i fie alinare, ca pacea să vină măcar în ceasul din urmă. Măcinată de o iubire obsesivă, artista se pierde pe sine în încercările repetate de a-l recâștiga pe Diego.
Își spun adio în 1954, când Frida moare în brațele iubitului ei. Medicii spun că ar fi murit în urma unei embolii pulmonare. Gurile rele afirmă că s-ar fi sinucis, sătulă de atâta durere. Avea 47 de ani și cucerise Mexicul.
Diego devine o umbră după moartea Fridei. Apropiații îl văd însingurat, îmbătrânit și trist, iar alcoolul îi este bun companion. Nu a mai pictat niciodată la fel și nu a mai iubit la fel, deși se căsătorește la numai un an de la despărțirea de eterna sa parteneră. În 1958, moare și el în urma unui infarct.
Astăzi, veacuri mai târziu, numele Fridei atinge legenda și, ironia sorții, îl depășește în strălucire pe cel al maestrului său. Picturile sale, acele retratos pline de mister, împodobesc cele mai mari muzee ale lumii, iar Mexicul îi închină ode în zile de sărbătoare. La Casa Azul e tot acolo, pe strada Del Carmen, iar statuia Fridei rămâne neclintită.
Comments are closed.