Femininul interbelic // O amintire a preaiubitei actrițe Leny Caler și a relației sale cu Mihail Sebastian

Să ne imaginăm o stradă din București, în jurul anului 1944, unde Micul Paris își etala ori de câte ori avea ocazia mai marii scriitori, actori și muzicieni. Acolo văd eu ascuns numele ei, al frumoasei femei care a uimit un public întreg cu talentul și carisma de care s-a îndrăgostit nebunește și Mihail Sebastian.

Un sfat care a schimbat o viață

Leny s-a născut în 1904 și a fost o împătimită a artei, cel mai probabil afinitatea pentru frumos fiind moștenită de la părinții săi, de asemenea artiști. Își urmează instinctul, dar ține cont și de îndemnul celebrei Maria Ventura, de a studia la conservatorul particular de artă dramatică al actorului Alexandru Mihăilescu.

Nu avea habar de succesul ce urma să o lovească la scurt timp după absolvire, așa că o urmărește pe Ventura la teatrul Bulandra cu o nestăpânită dorință de a juca și ea, pe marile scene într-o bună zi.

…îmi adresa câte un cuvânt de simpatie ca de pildă: „Ce mai faci caraghioasă mică?” Eram beată de fericire când o auzeam. 

Simpatia pe care Maria Ventura, actrița cu o reputație și un talent actoricesc demne de invidiat o purta caraghioasei Leny avea să se materializeze curând într-un mic rol, oferindu-i șansa admiratoarei sale să joace alături de ea în piesa cu titlul Îndrăgostita.

Ulterior, în Teatrul Maria Ventura, Leny a ajuns să fie nu doar observată, ci și îndrăgită și înțeleasă de către cei care o priveau, bucurându-se de fiecare rol jucat pe scenele care i-au trasat, încetul cu încetul, drumul către reușită.

Toate acestea datorită Mariei, celei căreia i-a rămas profund recunoscătoare și loială. Peste ani, Ventura, deja stabilită la Paris, este distribuită într-o piesă pe care Leny vine să o urmărească. Îi oferă mentorei sale sincere felicitări și fără să știe, va avea parte de ultimele momente de apreciere și iubire alături de aceasta.

Cu ochii înlăcrimați așez pe mormîntul ei, de câte ori trec prin Paris, o floare a recunoștinței, a dragostei, a nesfârșitei mele admirații pentru marea prietenă, directoare și actriță. 

O iubire în mai multe acte

Să fi fost oare un accident momentul în care Mihail Sebastian și Leny Caler s-au întâlnit? Actrița era oricum o împătimită a scrierilor lui Mihail, savurând cu plăcere nu doar romanele acestuia, ci și articolele lui, pe care le căuta nerăbdătoare în fiecare gazetă a vremii.

Ei bine, în secret, nu era doar Leny cea care se bucura de operele unui artist. Deci, de ce momentul întâlnirii lor nu a fost nici pe departe așa cum și-ar fi imaginat ea? 

N-aveam atunci de unde să știu că Sebastian, timid din fire, era și mai intimidat de prezența mea. Mă văzuse pe scenă și aveam pentru el – ca pentru orice tânăr spectator – mirajul actriței de succes pe care o admirase.

Iată răspunsul. Mihail s-a prezentat ușor nesigur, fiind la rândul său extrem de emoționat de apariția ei. Îi urmărea fiecare piesă de teatru și era nespus de încântat să o poată cunoaște, în sfârșit, pe femeia care se afla întotdeauna la doar câțiva metri de el, dar cu care nu apucase să vorbească niciodată.

S-a legat o frumoasă prietenie între cei doi. Trecând de la laude, la critici, în final s-a ajuns la un pariu care avea să le schimbe radical viețile amândurora. Mihail nu a fost încă de la început un amator al dramaturgiei, numind teatrul după spusele lui Leny „un gen minor al artei”.

Indignată fiind de ce aude din partea prietenului său, îi lansează o provocare acestuia. Următorul dialog dintre cei doi este, de asemenea, extras din colecția revistei TEATRUL, anul 1986: 

La scurt timp el i-a prezentat Jocul de-a vacanța, acolo unde Leny a interpretat-o pe Corina, personaj dedicat ei.

Mihail a avut un real succes și după Ultima Oră, iar odată cu apariția piesei Steaua fără nume putem spune că apogeul carierei sale a fost atins. Leny era cu adevărat mândră de succesul lui care a ajuns totodată să le întărească și mai mult legătura, nemaiexistând acum neînțelegeri în relația lor.

El se voia romancier, eseist. Dorea teatrul numai ca pe un „Violon d’Ingres”. Faptul că scria teatru mai ușor decât orice altceva era o dovadă în plus că se simțea atras de „genul minor al artei”.

Pe atunci, Mihail Sebastian și Leny Caler, sau chiar Leni, așa cum obișnuia el să îi spună, erau nume pe care cu greu ar fi fost posibil să nu le auzi constant în jurul tău. Actrița era îndrăgită nu numai de Mihail, ci și de numeroase tinere, rolurile ei portretizând adesea adolescența, ajungând și mai ușor la inimile acestora, considerând-o chiar „una de-a lor”. 

Atunci când nu erau la teatru, se plimbau sau își ocupau timpul cu diferite alte activități, precum mersul la concerte. Dramaturgul al cărui succes era acum extrem de apreciat, avea o pasiune pentru muzica clasică, reușind să o aducă și pe Leny în universul lui Mozart.

Ne duceam împreună la concerte și m-a făcut să cunosc, să înțeleg și să iubesc divina muzică a lui Mozart, compozitorul lui preferat, care a devenit și al meu pentru totdeauna.

Cu toate că anii treceau, iar cei doi au ajuns să își trăiască separat poveștile de iubire, Leny nu l-a putut uita niciodată pe Mihail Sebastian. La auzul veștii incidentului, cel care l-a costat viața pe celebrul scriitor, actrița a trăit un adevărat șoc.

Multă vreme am fost obsedată de dispariția lui, ființa mea refuza această realitate. 

Recitind corespondența sa cu Mihail a realizat o ușoară superficialitate cu care a tratat în trecut relația sa cu acesta. După spusele sale „se știa iubită” și mereu îndrăgită de cel care i-a fost întotdeauna aproape.

Deși se uita la ceva străin, nerecunoscând cine era fata din acele scrisori, acum cu o gândire și un scris total diferite, chiar și acea Leny Caler ar fi dat poate orice să îl mai țină măcar o dată aproape pe bunul său prieten, Mihail Sebastian. 

 

Imagine de copertă preluată din sursa: sanuuitam.blogspot.com Sursă citate: Revista TEATRUL, 1986