Toamna se numără evenimentele culturale. Și dacă vremea de afară nu ține cu noi, propun o selecție de recomandări accesibile, majoritatea aflându-se la câteva click-uri distanță.
Film
Imaculat – (r. George Chiper, Monica Stan, 2021) – HBO Max
Imaculat spune povestea Dariei, o tânără de 18 ani care ajunge la dezintoxicare pentru a scăpa de dependența de droguri insuflată de prima ei dragoste. Inocența o salvează de avansurile sexuale ale celor mai mulţi dintre narcomanii din centru şi îi aduce, în final, protecţia lor. Ajunsă în centrul atenţiei, Daria descoperă că tratamentul special vine cu un preţ mare.
Filmul, câștigător a trei premii în cadrul festivalului de film de la Veneția în 2021 – premiul pentru regizori aflați la debut Luigi De Laurentiis Award Lion of the Future; premiul principal al secțiunii Giornate degli Autori Directors Award; premiul Autrici under 40 din partea Venezia a Napoli. Il cinema esteso acordat autoarei Monica Stan pentru cel mai bun scenariu, este acum disponibil pentru vizionare pe platforma de streaming HBO MAX.

De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin (r. Carla Maria Teaha, 2023)
Pentru că am avut ocazia să urmăresc acest documentar-portret cu ocazia Nopții Albe a Filmului Românesc în luna septembrie, vă recomand și vouă să-l urmăriți în cinematografe. La 92 de ani, Nora Iuga este un personaj unic: poetă, romancieră și traducătoare, suflet tânăr și avangardist, cu spirit ludic, carismă și autoironie.
Carla Teaha surprinde timp de 85 de minute povestea scriitoarei ale cărei cărţi au fost interzise de comunişti pentru „erotism morbid”, însă nu doar atât. Pe parcursul filmului ni se dezvăluie perspectiva Norei asupra vieţii și secretul tinereţii fără bătrânețe. Filmul este distribuit în cinematografe de către Bad Unicorn.

Teatru
Câinele mamei mele – online
Un cuplu încearcă să se căsătorească, să-și ia un câine împreună, să facă un copil, însă nimic nu reușește să le sudeze relația. Tatăl pleacă, iar mama, copilul și câinele rămân într-o casă deprimantă. Decid să facă un pact: mama îi va oferi toată dragostea și grija din lume, însă copilul nu va avea voie să plece de lângă ea niciodată.
Spectacolul, în regia Luizei Mihăilescu, după un scenariu de Alex Gorghe urmărește acest contract toxic dintre mamă și fiu. Este o scrisoare de dragoste dedicată mamelor narcisiste. Spectacolul a făcut parte din stagiunea de primăvară a teatrului Apollo111, dar acum îl puteți găsi și online, aici.

Cassandra – Apollo 111 – 30 noiembrie
Cassandra, în regia Letei Popescu este o adaptare a spectacolului Mouthpiece și spune povestea unei scriitoare care rămâne fără voce în ziua în care trebuie să compună și să citească elogiul mamei sale. Dispariția figurii materne declanșează un proces de auto-analiză comic-absurd prin care Cassandra încearcă să-și găsească locul, să-și înțeleagă propria feminitate, raportându-se ironic la normele sociale moștenite.
Spectacolul devine o călătorie prin mintea acestei femei într-o notă sarcastică și provocatoare. Biletele sunt disponibile aici.

Artă
Gustav Klimt Immersive Show – MINA Museum (strada George Constantinescu 2-4)
MINA, sau Museum of Immersive New Art te invită la Gustav Klimt Immersive Show.
Aceasta este o producție multimedia care cuprinde peste 60 dintre cele mai cunoscute opere ale celebrului artist, o figură importantă a mișcării Art Nouveau. Printre opere se numără Doamna cu Evantai, unul dintre cele mai valoroase tablouri vândute la o licitație în Europa, Sărutul, cea mai cunoscută lucrare a sa și considerată o comoară națională a Austriei și Portretul Adelei Bloch-Bauer, cunoscută ca Doamna în Aur, cea mai reprezentativă lucrare a perioadei de aur a lui Gustav Klimt.
Expoziția de artă reprezintă o călătorie imersivă prin capodoperele lui Klimt, grație animațiilor și expunerii la 360 de grade într-un spațiu de șapte metri înălțime. Expoziția poate fi vizitată între orele 12 și 22 de miercuri până duminică, iar biletele au un preț unic de 50 de lei.

Diverse
ORBIS – Șangri La Artistic Ground
Orbis este un serial audio care explorează impactul pe care lupta pentru putere îl are asupra mediului înconjurător și psihicului uman prin construirea unei povești complexe, cu acțiunea plasată într-un viitor distopic al României. Narațiunea este construită în jurul a cinci personaje principale, jurnaliști de investigație în redacția Agora, care se află într-o luptă declarată cu un sistem al cărui grad de corupție pune în pericol siguranța întregii populații, grav afectate de o neurotoxină care a paralizat și a omorât peste cinci milioane de oameni de pretutindeni.
Însă înverșunarea acestui grup de justițiari de a demasca neregulile sociale nu rămâne fără repercusiuni. În momentul în care una dintre membrele grupului este găsită moartă în condiții suspecte, se declanșează o serie de evenimente misterioase, conectate între ele printr-o simbolistică neașteptată, care zguduie societatea din temelii.
Orbis poate fi urmărit pe Spotify sau Youtube.

Stagiunea de toamnă – Teatrul Improbabil
Despre Teatrul Improbabil e foarte probabil să fi auzit până acum, dacă te numeri printre fanii conceptului de teatru radiofonic. Mergând pe premisa Ai nevoie de un reflector ca să vezi un spectacol?, Teatrul Improbabil aduce mai aproape experiența unui spectacol de teatru, direct către ascultător, prin platformele de streaming. Cea de a treia stagiune, care poartă numele Rezidență, București, este descrisă ca o „stagiune la colț de stradă”, care oferă spațiu poveștilor despre străzile, amintirile și trăirile din Bucureștiul pe care îl știm din perspective variate și unice.
Cele patru spectacole, Alb și Roșu de Ștefan Iancu, (regia Andrei Măjeri) Tot nimicul care a încăput într-un reportofon, de Cătălina Mihai, (regia Radu Iacoban) , În capul tău de Edda Coza, (regia Catinca Drăgănescu) și Punisher Mov de Alin Uberti (regia Eugen Jebeleanu) pot fi ascultate în tihnă pe Spotify.

Ca întotdeauna, dacă ai sugestii, comentarii sau ți-ai dori să regăsești alte evenimente în aceasta rubrică, scrie-mi la thatstrangeredhead@gmail.com și ne revedem în două săptămâni.
Comments are closed.