Je vous parle d’un temps / Que les moins de vingt ans / Ne peuvent pas connaître / așa debutează cel mai cunoscut și mai nostalgic cântec al francezului Charles Aznavour. La numai câteva săptămâni de la apariție va deveni un soi de imn al Franței, iar interpretul se va bucura de aprecierea publicului de pretutindeni.
Dar până la succesul intitulat La Boheme e cale lungă și ar fi bine să încep cu începutul. Armean de origine, născut pe meleaguri franceze într-o familie de artiști, Charles Aznavour va deveni o legendă a baladei franceze. Sărac, dar curajos, armeanul cucerește publicul și învinge concurența. Astăzi, moștenirea sa muzicală și culturală atinge valori inestimabile.
Când am ascultat pentru întâia oară o piesă de-ale sale nu credeam că va deveni unul dintre interpreții mei favoriți. Câteva săptămâni mai apoi am găsit o biografie a familiei Aznavour, redactată cu patos de sora artistului, Aida Aznavour. Am devorat-o în două-trei zile și pasiunea pentru legendarul artist a sporit.
Dar cine-i acest bărbat mărunțel cu voce gravă, care articulează frazele cu atâta ardoare, încât l-ar iubi chiar și necunoscătorii limbii franceze? Vom descoperi personalitatea sa treptat, iar scriitura Aidei ne va purta în lumea fermecată a fratelui său. Deși va sta pretutindeni în umbra acestuia, femeia îl va prețui nespus și nu va trăi într-un complex de inferioritate.
Bucătar sau cântăreț?
Până la faima mondială, Aznavour este doar un băiețel timid, cu aer de poet, care străbate Parisul în lung și-n lat, doar și-ar găsi o slujbă, care să-l ajute să contribuie la cheltuielile căminului. E vremea anilor nebuni ai Franței, iar contextul socio-economic nu este, nici pe departe, unul favorabil. Familia interpretului trece prin mari lipsuri materiale, iar arta lor – mama este actriță, iar tatăl cântăreț de operă – nu aduce mare profit. Criza economică îi determină pe aceștia să închidă porțile unei afaceri de familie pe care o aveau deschisă de câțiva ani, un restaurant în care Charles cânta alături de tatăl său șlagăre de odinioară. Cine ar fi crezut că micul fiu al lui Misha Aznavour va deveni vocea Franței și își va scoate din sărăcie familia numeroasă?!
Povestea Aidei debutează timpuriu, cu fragmente din copilăria copilului Aznavour, iar modul de evocare al femeii ne face să alunecăm în borcanul cu melancolie. De la un paragraf la altul, de la un capitol la altul, lucrarea devine din ce în ce mai strălucitoare și antrenantă. Viața armenilor în Franța, sărăcia cartierului în care trăiau, nebunia acelui secol și visurile unor copii; acestea sunt temele principale ale jurnalului respectiv.
Intitulată duios Frățiorul, cartea Aidei Aznavour spune povestea familiei sale, axându-se pe cel mai celebru membru, cel care avea să fie botezat Frank Sinatra al Franței.
Edith Piaf, profesoară sau amantă?
Cântă cu pasiune, iubește muzica și arta, iar întâlnirea cu Edith Piaf este evenimentul care îi va marca viața și cariera. Alături de marea doamnă a muzicii franceze, Aznavour avea să devină din ce în ce mai bun. Se zvonește că ar fi locuit împreună mai mulți ani și că, pe lângă maestră, Piaf i-ar fi fost amantă. Biografii veacului au dramatizat chiar pe baza poveștii lor, iar gazetele și-au împânzit primele pagini cu bârfe deocheate.
În anul 1956 apărea prima sa melodie de mare succes – Sur Ma Vie – cântată în premieră pe scena Olympia din Paris, iar copilul sărac de odinioară are Franța la picioare.
În viața privată însă, apar drame care îl vor urma multă vreme. Prima sa căsătorie se destramă după zece ani. Cei doi copii ai cuplului rămân cu mama, iar artistul caută refugiul în alte versuri… și-n alte brațe. Scrie romanță după romanță, interpretează mai multe personaje în filme care rulează cu sala închisă, iar faima devine parte din viața sa.
Parisul este acasă, dar va fi totdeauna strâns legat de Armenia, țară pe care o va vizita de mai multe ori, despre care va compune și care îl va inspira. Se recăsătorește și crede că, de această dată, va fi pentru totdeauna. Mariajul durează însă numai cinci ani.
În 1976, pare că norocul îi surâde și-n dragoste și, pentru întâia oară, declară în fața presei că suedeza Ulla Thorsell este marea dragoste a vieții sale. Și avea dreptate!
Aznavour pare invincibil prin muzica sa, dar și prin evocările Aidei, care își omagiază fratele cu ardoare în acest manuscris. Târziu, în anii bătrâneții sale, cântărețul își scrie memoriile și deschide publicului porțile universului său lăuntric. Totuși – deși i-am citit memoriile – găsesc mai provocatoare și mai melancolică cartea surorii sale.
Aznavour, de neoprit
Până la finele lui 2018, Aznavour – la cei 94 de ani ai săi – avea programate numeroase concerte în mai multe state europene. O veche problemă de sănătate revine, iar artistul își anulează turneul și promite să revină cu forțe proaspete. Nu o va face însă, căci se stinge din viață pe 1 octombrie, la casa sa din Mouriès, Franța. Îi va fi alături cea care l-a prețuit întotdeauna, soția sa Ulla. Bătrânul Charles pleacă să se reunească cu Patrick, fiul său mort la numai 25 de ani.
Muzica lui dăinuie peste veacuri, lasă amprente, încântă și amăgește suflete. Dar Charles nu mai este, iar fără el Montmartre semble triste // Et les lilas sont morts – cum o spune și piesa.
Imagine de copertă: Edith Piaf și Charles Aznavour după spectacolul său la Paris, 9 octombrie, 1958; fotografie realizată de Unbekannt Unbekannt.
Comments are closed.