Press "Enter" to skip to content

O călătorie în stilul parizian // Despre gențile de mână și farmecul lor

Stilul parizian ne-a fascinat și continuă să ne fascineze de decenii întregi prin eleganță, simplitate și practicabilitate. În alegerile sale vestimentare, femeia pariziană nu se îmbracă pentru a atrage atenția, însă reușește să o facă de fiecare dată. Accesoriul care nu lipsește niciodată din garderoba unei adevărate parizience este, fără îndoială, geanta de mână.

Deși sunt foarte populare gențile de tip tote bag și ghiozdanele chic, există la Paris numeroase mărci de genți atemporale care au devenit celebre în toată lumea. Printre acestea am putea menționa marile case de modă de lux, precum Louis Vuitton, Saint Laurent, Chloé, Givenchy sau Dior, dar și branduri mai accesibile, însă nu mai puțin fermecătoare, precum  Polène, Lancaster, Longchamp, Le Tanneur sau Léo et Violette.

Polène

Una dintre cele mai cunoscute mărci franțuzești de genți și accesorii din piele este, cu siguranță, Polène. Fondată în 2016, Polène a cunoscut rapid un succes enorm în rândul persoanelor de toate vârstele pasionate de modă și de stil. Cu un boutique situat într-o zonă centrală a Parisului, în apropiere de Biblioteca Richelieu, această marcă îi atrage atât pe francezii și pe străinii stabiliți la Paris, cât și pe turiștii veniți din toată lumea.

Colecția Polène cuprinde genți realizate dintr-o piele fină, dar durabilă, în culori clasice, având forme unice ce denotă eleganță și feminitate. Nu este de mirare că însăși Catherine, Prințesa de Wales, a fost surprinsă la un eveniment oficial cu o geantă Polène.

Lancaster

O altă marcă extrem de populară în rândul pasionaților de modă este Lancaster, fondată în 1990. Având numeroase magazine atât la Paris, cât și în alte orașe, Lancaster se remarcă prin practicabilitatea sa, printr-o paletă largă de culori și prin liniile sale moderne. În colecția sa se află și așa numitele sac baguette sau genți care au o formă pătrată și care se pot purta sub braț, ca faimoasa pâine tip baguette franțuzească.

Léo et Violette

O marcă de marochinărie pariziană mai puțin cunoscută, dar absolut superbă este Léo et Violette, numită după creatorii săi, un cuplu de parizieni pasionați de stilul clasic. Înființată în 2013, această marcă este un exemplu de eleganță, de funcționalitate și de atemporalitate. În colecția sa se numără atât accesorii pentru femei, cât și pentru bărbați, având un design modest, fără logo-uri vizibile, dar realizate într-un stil perfect minimalist, specific genților pariziene.

Comments are closed.