Cristina este psiholog și artist, mentor în dansuri africane moderne, mentor în dezvoltarea emoțională și spirituală, creatoare de experiențe pentru minte-trup-suflet, care invită sufletele curioase să cunoască și să exploreze înțelepciunea interioară prin mișcare conștientă și dans intuitiv. O găsiți și pe Instagram la @divine33nectar (cont personal) și @sacred11vibration (cont terapeut).
Cum te-ai prezenta dacă ai avea un minut la dispoziție?
Dacă aș avea doar un minut la dispoziție pentru a mă descrie aș uita complet de numele meu pe care l-am primit de la naștere sau de vârsta pe care o am, ori de toate certificările și pregătirile pe care le-am obținut și m-aș reduce până la cea mai primordială forță de viață și anume vibrația. Simt că sunt vibrație în toate formele ei și pe toate dimensiunile pe care le conțin.
Sunt un spirit liber, sunt apa care ghidează și care iartă. Sunt pământ care iubește și vindecă, sunt aer care poartă și sunt foc care trezește și împuternicește.
Ce înseamnă pentru tine să te vindeci?
Pentru mine vindecarea nu este un proces de reparare, ci îmi reamintește cine sunt, mă reîntoarce la esența mea. Vindecarea e o călătorie în sine și e un spațiu în care îmi pot permite să fiu eu. Este nevoie să fie lăsată să se întâmple fără tensiune, control și rezistență.
Aici intervine partea de a accepta și părțile mai puțin plăcute la mine. Dacă ar fi să împart călătoria de vindecare în trei nivele, acestea ar fi: acceptarea, transformarea și integrarea.
Vindecarea e ciclicitate – de fiecare dată când se întoarce o parte din noi pe care am confruntat-o în trecut, o face pentru că e pregătită să întâlnească o nouă versiune de-ale noastre, de la care să învețe să reacționeze și să gestioneze acea dimensiune interioară dintr-o perspectivă nouă, diferită.
Eu am avut două alegeri și de fiecare dată mă reîntorc la ele: să mă las să cad și să nu fiu prinsă (de mine) sau să mă las să cad și să aleg să mă prind în brațe.
Te-a ajutat dansul să te reconectezi cu neîncrederile tale?
Dansul era un medicament pentru mine, înainte să ajung să-l folosesc în mod conștient. A fost dintotdeauna extensia mea sau eu a lui. Un spațiu de o intimitate infinită unde pot să fiu și să mă exprim exact așa cum îmi doresc să o fac.
Când eram mică era singurul mod prin care puteam să-mi exprim emoțiile. Nu știam să le verbalizez și ajunsese să se simtă tensiunea în corp. Mă ridicam intuitiv și mă mișcăm fără să mă gândesc la cum arată, focusul era pe cum se simte. Îmi doream ca emoțiile mele să primească o voce.
„Rămâneam blocată în minte, iar corpul era salvarea mea, spațiul meu safe.”
Așa am început ușor-ușor să le aduc conștient în corp. Dacă eram furioasă, foloseam o mișcare care să-mi încordeze mușchii, să-mi scuture corpul. Îmi dădeam voie să fiu foarte expresivă, așa cum poate societatea nu-mi oferea spațiul să fiu. Rămâneam blocată în minte, iar corpul era salvarea mea, spațiul meu safe.
Am continuat să-mi spun povestea prin dans, pentru mine nu există limite când vine vorba de el. Îmi oferă libertate nemărginită – un spațiu infinit în care pot crea, recrea și distruge.
„Am continuat să-mi spun povestea prin dans.”
Ce situație ți-a afectat cel mai mult încrederea de sine și cum ai reușit să o confrunți?
Momentul în care am început să-mi clarific de ce am venit aici și care e misiunea care a declanșat o schimbare nemărginită în interiorul meu. Au început să se schimbe lucrurile accelerat și iremediabil în viața mea – prima dată în cercul de prieteni, care s-a dizolvat imediat, apoi în relațiile romantice, profesionale și în familie. Iar acela a fost momentul în care am rămas realmente singură – cu mine.
Lecția cea mai de preț – when everything is lost, everything is (re)born and found.
Recunosc, la început mi-a fost foarte dificil să gestionez sentimentele, dezamăgirea față de judecată, neîncrederea și descurajarea completă pe care am primit-o când mi-am dat voie să mă exprim autentic. Mă bucur că m-am lăsat să trec prin ele și să mă cunosc și așa.
Acum sunt recunoscătoare pentru fiecare abandon și respingere din exterior care m-a propulsat și mai adânc în inima mea. Pentru întreg procesul de reamintire a cine sunt și pentru compasiunea, răbdarea și blândețea cu care am învățat să le primesc.
Ce m-a ajutat în procesul de confruntare au fost acceptarea și iertarea, în special față de mine și față de toate momentele în care nu am știut să mă aleg pe mine sau să mă onorez pentru cine sunt cu adevărat. Fiecare are propriul adevăr despre viață și despre cum merită ea trăită. Am învățat să prețuiesc fiecare suflet cu care mă intersectez în călătoria mea personală, să inspir și să mă las inspirată, ancorată mereu în esența mea.
Ce înseamnă pentru tine să trăiești?
Viața este simplitate, libertate, cunoaștere, evoluție, contrast, complexitate, continuă explorare, un ritual sau cum îmi place mie să zic – un dans cosmic al sufletului. Îmi place să mă joc cu ce trăiesc, în felul în care trăiesc, când trăiesc, deci a trăi pentru mine înseamnă să mă joc.
Povești despre (ne)încredere este o serie de relatări sincere ale unor oameni reali despre nesiguranțe de tot felul. Întrebările sunt stas.
Vrei să te alături acestui proiect? Scrie-ne un mail la redactie@jurnaluldesambata.ro.
Copertă: Fred Dwe
Comments are closed.