Una dintre marile mele plăceri este să admir oamenii. Dacă pe stradă mă ghidează instinctul, pe Instagram (unde îmi petrec destul de mult timp) o fac prin munca și felul lor de a fi. Așa cum s-a întâmplat și cu Oana Gociman, o fotografă care nu doar că fotografiază cadre pline de emoție, dar are puterea de a transforma firescul în extraordinar prin tot ceea ce observă. Am încercat să intru puțin în lumea ei boemă, dar naturală, pentru a afla începuturile fotografiei, pașii care au ghidat-o de-a lungul timpului în domeniu, dar și pentru a o cunoaște mai bine pe ea, omul din spatele aparatului foto.
Începuturi: Fotografia care devine viața în sine
Oana spune că relația pe care o are cu fotografia a crescut odată cu ea și o simte ca o constantă în viața ei, indiferent de formele diverse pe care le-a luat de-a lungul timpului. A pornit ca o joacă printr-un mod de autodescoperire, apoi ca un mijloc de a-și câștiga existența. Povestea a început cu o fată zâmbăreață căreia i se spunea des că este prea matură pentru vârsta ei, care a crescut într-un sat undeva la 45 de kilometri de Iași, într-o casă simplă la curte, cu un leagăn și o familie obișnuită unde nu i-au lipsit niciodată iubirea și sentimentul de libertate.
Copilăria și adolescența și le-a petrecut înconjurată de natură în locurile natale, asta când nu era plecată cu familia prin împrejurimi (Durău, Gura Humorului sau Vatra Dornei). Aparține generației care în clasele primare avea deja telefon și își amintește cum făcea poze la lună în fața porții casei, în clasa a patra, cu un telefon cu clapetă. Prin clasa a cincea, când deja apăruse internetul, descoperise DeviantArt, un site care era la modă, unde o urmărea pe Felicia Simion, una dintre fotografele preferate din România.
Într-una dintre veri a participat la un workshop de fotografie, de unde a primit o cameră compactă, iar din acel punct a început să documenteze cam tot ce vedea. Prima dată pe fratele mai mic cu zece ani, un „cârlionțat blond superb”, iar mai apoi bunicii, verișoara și prietenele ei. Oana spune că nu a fost pasionată niciodată de partea tehnică și că nici astăzi nu crede că s-a schimbat acest aspect. În schimb, surprinderea luminii naturale a fost încă de pe atunci preferata sa.
A urmat apoi perioada liceului, când a părăsit liniștea natală pentru a ajunge în Iași. Deși spune că astăzi ajunge la casa părinților ei când are timp liber și se conectează prin liniștea locului, tot i se face dor de haosul orașului.
„Când mă uit acum în urmă și mă mai întorc într-un weekend la ai mei și mă deconectez câte o zi de tot, departe de oraș, mă trezesc întrebându-mă oare de ce voiam atât de tare să fug, că tare bine e și când e liniște. Dar nici asta nu ține mult, pentru că mi se face dor de forfota orașului sau de zburat printr-un loc nedescoperit.”
Perioada liceului a continuat în aceeași notă de libertate și explorare, începând cu parcul Copou, una dintre cele mai poetice zone ale Iașului. „Tare important e să fii deschis la tot ce vine spre tine și să fii prezent”, spune Oana. Pentru că ea asta a făcut, în special în perioada liceului, când a descoperit oamenii care au ghidat-o către facultatea de arte, dar și către pasiunea pentru călătorie, care se leagă armonios cu fotografia. A urmat apoi, în timpul facultății, un program Erasmus în Franța, iar asta a culminat cu și mai multă pasiune pentru tot ceea ce făcea în acel moment.
Fotografia ca stil
Oana spune că încă de la începuturi au atras-o mai mult portretele, dar și stilul documentar. Ca stil este de părere că a trecut prin tot felul de faze. A avut momente când îi plăcea mai mult stilul editorial, conceptual, influențată fiind de ceea ce studia încă din facultate.
În acest moment, pentru fotografiile sale, cel puțin pe partea de documentare a evenimentelor din viața oamenilor, preferă un stil cu influențe cinematice, abordări cât mai personale, în funcție de fiecare cuplu sau persoană fotografiată. Doar că toate acestea se transformă de fiecare dată, ghidate și de evenimentul la care ia parte și oamenii pe care îi cunoaște.
„Frumusețea și particularitatea fiecărui fotograf stă în faptul că lentila fiecăruia dintre noi adaugă subiectului și filtrul experiențelor noastre, tot ce am iubit și urât vreodată, tot ce ne-a făcut să tresărim. E o lume infinit de bogată și eu chiar simt că a devenit o extensie a mea și mă face sa mă simt foarte vie.”
Fotografia, mai crede Oana, te învață să fii prezent și să crezi că „nu e nimic mai prețios în călătoria asta a noastră”.
Lumea fotografiei ghidată de liniște și simplitate
De fiecare dată când postează Oana, pentru mine este o invitație la simplitate și liniște, prin cadre firești, dar care te îndeamnă la reverie. La fel crede și ea, pentru că acest proces, de a fotografia, îi aduce liniște și poate tocmai de asta oferă același sentiment.
„Eu sunt o fire instinctivă, spre deloc rațională, întotdeauna mă las ghidată de emoția momentului, pentru că am învățat în nenumărate rânduri ca dacă nu ești acolo atunci, nicio clipă nu se va repeta, și ăsta e farmecul până la urmă.”
Procesul de învățare a fost departe de tehnică, ci mai degrabă un fel de trial and error în tot ceea ce făcea legat de fotografie. Într-adevăr, așa cum spune și Oana, tehnica are rolul ei și, în funcție de rezultatul dorit, se pliază o altfel de abordare. Însă tot Oana spune: „Eu simt ca nu mă leagă de fotografie camera foto, mă simt la fel de liberă și creativă și cu camera telefonului, pe care o folosesc foarte des și mai sunt de părere că limitarea tehnică dă naștere la rezultate muuult mai creative.”
Despre inspirație
„Probabil sună clișeic, dar viața în toată plinătatea ei mă inspiră. Mă inspiră tot ce mi se întâmplă, tot ce aleg și tot ce vine la mine fără să aleg, mă inspiră prieteni vechi și oameni pe care abia îi întâlnesc, mă inspiră cerul, stelele, asfaltul, copacii, ploaia, lumina care cade pe fereastră când mă trezesc, culorile smochinelor din bolul de la micul dejun, mâinile oamenilor care stau în fața mea la casa de marcat, ochii pisicilor mele, inclusiv momentul ăsta în care stau și tastez și mă gândesc cât de frumos e că avem toți o poveste și că oricât de banală ar fi, e unică, irepetabilă, infinită.”
Proiecte și puterea de alegere
Oana spune că la începuturi îi era greu să delimiteze ce îi place și ce nu, însă odată ce a început să se descopere mai bine, a realizat că energia și timpul sunt resurse prețioase și că e doar responsabilitatea ei să se asigure că face cu iubire ce face. Crede cu tărie că orice vine spre ea vine cu un scop și odată ce ajunge să se cunoască mai bine, poate distinge mai ușor ce îi spune intuiția, chiar și atunci când e vorba doar de teama de necunoscut.
„Oana cea mică căreia i se spunea că e cam matură pentru vârsta ei, deși a învățat că zâmbind și oferind iubire primește iubire, a avut momente în care a constatat că îi e cam greu să spună nu.”
Blocajele creative și identificarea
Oana îmbrățișează diversitatea atât pe plan personal, cât și profesional. Îi place să trăiască într-o lume a contrastelor, atât în ceea ce privește fotografia, când pierde clipe bune între editări și reeditări, dar și când se îmbracă elegant într-o zi, iar în alta umblă desculță prin iarbă.
„Am învățat să îmi dau libertatea de a nu mă băga singură într-o categorie, îmi place să îmbrățișez contrastele.”
Așa cum spune și ea, „e un joc de echilibru”, pe care simte să îl exploreze și care o îmbogățește, între a fi relevant într-un tot și în a-ți da voie să fii doar un tot al tău. Blocajele creative le corelează cu prezența în online, care poate fi apăsătoare când nu există o balanță între viața printre ecrane, conectarea alături de cei dragi și natură.
Puterea fotografiei
În ceea ce privește diferențele legate de fotografii și faptul că a fotografiat de-a lungul timpului în mai multe contexte, Oana s-a ferit mereu de clienții care doreau fotografia perfectă în sensul tehnic. De fiecare dată lasă să se observe că rolul ei este să îi redea exact așa cum sunt în acel moment, prin ochiul ei, care este antrenat să îi plaseze în cel mai favorabil unghi, pentru a-i pune în valoare. A învățat odată cu timpul că dacă abordarea e personală, cu atât mai deosebit este rezultatul.
Planuri pentru acum și viitor
Pe Oana am prins-o la final de sezon de evenimente aflate în febra editatului, cu miri nerăbdători să își primească fotografiile și cărora le mulțumește telepatic că au răbdare cu ea, chiar dacă mai pleacă în vacanțe între timp. Apar și mesajele în inbox legate de sesiunile de Crăciun, care au devenit o tradiție pentru ea de vreo trei ani.
În ceea ce privește locul unde și-ar dori să fie în acest moment, spune că se simte constant într-un dans între entuziasmul de nedescris al plecărilor (indiferent dacă e o destinație îndepărtată cum a fost Japonia sau vreun retreat) și liniștea care se așterne în ea de fiecare dată când ajunge acasă, la rutina ei, lumina blândă din casă și pisici. Cert e că atunci când stă prea mult într-una, tânjește după cealaltă, de aceea nici ea nu știe ce va urma. Însă se bucură de fiecare etapă în care se află și este recunoscătoare că are cu ea unealta prețioasă care i-a fost ancoră și care a ancorat-o mereu: fotografia.
„Pentru mine fotografia e viața însăși, în ea poți găsi frumusețe, tristețe, poți găsi greșeli, iubire, iertare. Și mai cred că nu există fotografie bună sau rea, așa cum nici viața niciodată nu e bună sau rea, ci infinită, surprinzătoare, mereu în schimbare.”
Îi poți admira munca Oanei pe profilul ei de Instagram și pe oanagociman.com, iar dacă vrei să fie parte din povestea ta, să îi scrii la oana.gociman@gmail.com.
sursa foto: arhiva personală / Oana Gociman
Comments are closed.