Press "Enter" to skip to content

Putem să ne spunem lucruri care ne dor? | Spectacolul Exil de la TNB

Te-ai gândit vreodată să pleci din țară? Poate fi vorba despre nemulțumiri politice, speranța pentru un viitor mai bun a mai multor generații sau mentalitatea unei societăți care mai are de evoluat, deși a ieșit de sub regimul comunist acum 33 de ani. Dacă emigrarea este ceva la care ai reflectat, nu ești singurul, iar piesa aceasta este pentru tine.

Primul meu contact cu piesa de teatru „Exil” a fost toamna trecută, când Teatrul Național București (TNB) anunța o nouă premieră în care urma să joace una dintre actrițele mele preferate, Ada Galeș. Deși m-a pus pe gânduri din titlu, de abia patru luni mai târziu (din cauza celor patru reprezentații sold out de până atunci) am reușit să văd piesa pentru prima oară. 

©Florin Ghioca

Știam despre succesul fulminant al acestei piese de teatru, dar nimic nu m-ar fi putut pregăti pentru ceea ce urma să văd cu proprii mei ochi. Era peste tot, în presa culturală, pe social media. Ba mai mult, Alexandra Badea, a scris istorie pentru TNB, fiind a treia femeie care punea în scenă un spectacol în Sala Mare a teatrului.

Am cochetat de foarte multe ori cu ideea plecării în străinătate, dorind să îmi găsesc vocația ca absolventă a unei facultăți de prestigiu din Marea Britanie. Din păcate, din motive personale, am rămas numai cu visul unei vieți altfel și am rămas în țară. De altfel, un raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare indica faptul că diaspora românească este a cincea ca mărime la nivel global. Însăși Alexandra Badea este un astfel de exemplu, emigrând în Franța pentru a urma calea artelor teatrale. Spectacolul capătă o formă autobiografică, autoarea dorind să se împace cu trecutul pe care îl lasă în urmă.

Spectacolul Exil
© Adi Bulboacă

Povestea ne poartă printr-o familie de trei generații, profund marcată de emigrare. Piesa tratează astfel conflictele familiale și traumele intergeneraționale din viețile personajelor. O perspectivă interesantă în cadrul piesei este faptul că vedem personajele înaintând în vârstă, recurgându-se la o dublă interpretare pentru personajele Agnes și Irina (Crina Semciuc în tinerețe) și Diana Dumbravă în rolul lui Irene, revenită în România.  

Ema (jucată de Ada Galeș) reprezintă alter egoul autoarei, o tânără născută în România dar crescută la Paris, face un film documentar, căutând să își înțeleagă și accepte trecutul, raportându-se prin prisma femeilor din viața ei: bunica Irina fugită la Paris din România comunistă în anii ’70, mama Agnes născută acolo, dar care alege să revină în anii ’90 și Magda, străbunica evreică, care își ascunde adevărata identitate în fața societății românești.

Spectacolul Exil
© Constantin Șimon

România nu este așa cum și-a imaginat Agnes (interpretată de Irina Movilă) , așa că alege să plece cu Ema, lăsându-și fiul în urmă cu tatăl său. Abandonul lui Ian îl va determina pe acesta să se refugieze în alcool la maturitate și să evite responsabilitățile vieții de părinte întocmai ca tatăl său. Deși familia pare condusă de matriah în persoana Magdei, restul personajelor masculine sunt de asemenea demne de observație.

© Adi Bulboacă

Poate personajul cu care am empatizat cel mai mult a fost Paul (interpretat de Mihai Călin). În Paul am regăsit profilul bărbatului resemnat cu propria soartă, dar incapabil să își asume public  orientarea sexuală. În fond, homosexualitatea a fost decriminalizată de abia în anii 2000, comunitatea queer rămânând marginalizată până în ziua de astăzi.

Un alt personaj masculin în planul secundar este Vlad (jucat de Emilian Oprea), iubitul Emei, față de care aceasta se află într-o oarecare antiteză. Vlad renunță la viața de corporatist și respinge eticheta familistului de invidiat profesional și personal: divorțat de două ori și cu doi copii din ambele căsnicii. Dacă unul dintre ei încearcă să își revendice identitatea prin înțelegerea rădăcinilor sale, celălalt nu se regăsește în viața prosperă din străinătate.  

Spectacolul Exil
© Adi Bulboacă

Radiografia personajelor ne arată frustrările individuale ale membrilor unei familii  disfuncționale, care nu și-a putut duce potențialul la bun sfârșit. În schimb, toți duc povara absenței profunde, implicit și lipsa sănătății emoționale, datorată blocajelor afective.

Ceea ce completează experiența spectatorului  este proiectarea în sală a discuțiilor dintre actorii care dezbat propriile viziuni asupra exilului. Aceste mici intermisii reușesc să spargă momentele de schimbare a decorului, captând perspectivele diferitelor generații alese pentru distribuție.

Spectacolul Exil
© Adi Bulboacă

În final, vă las cu replica Emei care descrie perfect mentalitatea societății românești, cea care internalizează suferința din obișnuință.: „Putem să ne spunem lucruri care ne dor?” Nu o să cosmetizez adevărul. Este un spectacol dur.  Este dur atât prin sinceritatea textului, cât și prin tema abordată, care are profunde implicații psihologice asupra spectatorului. Acesta care este pus în fața unei situații inconfortabile pe parcursul a două ore și 40 de minute. Înțeleg prea bine de ce fugim de disconfort. Uneori ne amăgim cu ideea că e mai sigur să ne distragem atenția  de la dureri, concentrându-ne asupra factorilor externi.  

Deși acest spectacolul „Exil” nu mi-a oferit un răspuns în legătură cu propriul drum sau destin în afara țării, am resimțit impactul său, dorind să împărtășesc gândurile mele despre el cu cei din jur, deci este fix genul de spectacol care rămâne cu tine mult timp și care devine cu ușurintă un subiect de discuție 

Dacă vreți să luați experiența cu voi, odată cu finalul spectacolului, recomand să ascultați coloana sonoră (care poartă semnătura lui Călin Țopa) pe platformele de streaming.

Sursă imagini: TNB.ro

Comments are closed.

Copyright © 2024 Jurnalul de sâmbătă