Press "Enter" to skip to content

Ce parfumuri ar purta Anaïs Nin | O poveste despre muze, arome și erotism

Camera de baie e învăluită în aburi fierbinți. Apa strălucește în cada crem în care Anaïs naște zorii. Soarele se înalță lent pe cer, aproape căscând, lăsând în urma lui culoarea roșiatică a buzelor sale. Tălpile roșii și calde ale femeii ating gresia rece. Picuri de apă stropesc oglinda în care femeia își admiră pentru o fracțiune de secundă trupul. Până în dormitor, Anaïs lasă urme de apă pe podeaua care scârțâie sub pașii ei. Prosopul cade. Lumina dimineții îi usucă trupul. Piele fină cu miros de săpun. Dantelă. Satin verde. Fermoarul se ridică. I s-a spus de multe ori: Ești asemenea unui drog. Fac ce fac și mă întorc la tine. Ea a crezut întotdeauna că dacă ar fi un drog ar alege să fie Black Opium – rece și totuși gurmand, senzual și ispititor.

„Eu sunt parfumul.”

Anaïs Nin, Jurnalul dragostei

Zorii se scurg în amiază. Anaïs scrie în jurnal despre ultima întâlnire cu Henry Miller. Camera devine sufocantă, aerul nu-i mai ajunge. Oftează. Își aprinde o țigară. O fumează încet ca să-și domolească sângele. Dar inima bate la fel de tare. Închide ochii. Își ascultă respirația sacadată. Își mușcă buzele. Totul în ea freamătă. Parfumul ei îi face pielea să zvâcnească. În nări îi revine aroma lui de mosc și tutun greu. Când e cu el simte că devine una cu ce aromă poartă pe trup: Sospiro…

„De fiecare dată îmi voi reveni cu ciorapi de mătase şi parfum. Nu luxul este pentru mine o necesitate, ci lucrurile bune şi frumoase.

Anaïs Nin, Jurnalul dragostei

Gemor Press, 1942-1947

„«Ai destulă cerneală heliotrop?» m-a întrebat Henry. N-ar trebui să folosesc cerneală, ci parfum. Ar trebui să scriu cu Narcisse Noir, cu Mitsouko, cu iasomie, cu caprifoi. Aş putea scrie cuvinte minunate, care ar emana mirosul puternic al mierii de femeie şi al sângelui alb de bărbat.”

Anaïs Nin, Jurnalul dragostei

Te am în vise, Anaïs, asemenea unui somnambul pe care-l obsedează un singur gând. Iar acel gând ești tu. Când ți-am deschis ultima scrisoare am crezut că odată cu ea te-ai trimis pe tine. Paginile miroseau a tine. Parfumul de pe mâinile tale a rămas impregnat în hârtie la unison cu cuvintele tale.” În seara în care i-a trimis acea scrisoare, Anaïs fusese la o seară dansantă la Paris. Purtase mătase moale pe piciorul gol, cu toate că era iarnă. Băuse șampanie, dansase mult, râsese, simțea că plutește. Toată seară s-a gândit la el. A plecat înainte să se termine petrecerea pentru că nu mai rezista. Trebuia să-i scrie. Cum a ajuns acasă, fără să se schimbe sau descalțe, s-a așezat la birou, a luat stiloul în mână, iar cuvintele au început să curgă pe hârtie așa cum îi curgea dragostea de viață prin vene. Purta un parfum oriental, care o făcea să se simtă electrizantă, care o inspira și care îi hrănea misterul interior: La Nuit Trésor.

Există femei pe lume. Și există Anaïs Nin care curge în carne și oase. Există doamne. Și există doamne sfinte făcute din cer și divinitate. Există poezii care nu te lasă să dormi. Există gânduri care te bântuie și doruri de care nu te poți lepăda.

Și există momente care-ți rămân în minte și suflet o viață nu doar pentru că s-au simțit într-un anumit fel, dar pentru că mirosul lor a rămas cu tine, aroma lor ți s-a tatuat pe piele.

Comments are closed.

Copyright © 2022 Jurnalul de sâmbătă