Dana Tole este un fotograf care reușește să îmbine sensibilitatea și dinamismul în munca sa. Nu îi este frică de nesiguranțele oamenilor, ci le folosește pentru a crea un impact pozitiv. Am vorbit cu ea și am aflat care este impactul mediului online asupra imaginii de sine și ce elemente o inspiră să creeze.
JS: Când ai început să cochetezi cu fotografia?
În ultima vreme, am încercat să merg pe firul identității mele ca fotograf, să îmi răspund la unele întrebări precum e și aceasta. Cred că fotografia a fost cea care a cochetat cu mine inițial, prin experiențele pe care le trăiam alături de tatăl meu de fiecare dată când mă ducea în universul lui de fotograf.
„Tatăl meu de fiecare dată mă ducea în universul lui de fotograf.”
arhivă personală
În perioada facultății, aveam să mă reîntâlnesc cu ea mai serios prin participarea la un workshop de fotografie documentară cu Sorin Onișor, în urma căruia am realizat că orice altceva pălește ca trăire în fața ei. Momentul în care eu am întâmpinat-o conștient și am înțeles că face
parte din identitatea mea a fost în anul 2016, când am fost selectată pentru un portfolio review cu Alessia Glaviano (Vogue Italia).
„Femeia pentru mine e un poem vizual.”
JS: Atunci când fotografiezi femei, ce calități dorești să scoți în evidență?
Autenticitate, erotism, sensibilitate. Femeia pentru mine este un poem vizual și, prin fiecare fotografie pe care o fac, realizez că eu caut de fapt o înțelegere a complexității frumuseții ei atât interioare, cât și exterioare.
„Trăim atât de mult în mediul online, ne este tot mai greu să ne bucurăm de ceea ce suntem.”
JS: Consideri că oamenii se judecă mult prea aspru atunci când văd poze cu ei?
Eu încerc să le arăt oamenilor că există ceva mai mult decât imaginea pe care o întâlnesc ei în fiecare dimineață în fața oglinzii. Unii pot să o îmbrățișeze, alții nu, depinde de maturitatea și acceptarea fiecăruia.
Consider că, în vremurile acestea, în care suntem atât de expuși la filtre, aplicații de retouch, AI etc. și trăim atât de mult în mediul online, ne este tot mai greu să ne bucurăm de ceea ce suntem.
JS: Care este secretul unui cadru perfect pentru tine?
Naturalețea momentului. Orice se întâmplă în contextul unui shooting trebuie să fie ca o extensie a persoanelor implicate.
arhiva personală
JS: Cât de greu/ușor este să lucrezi cu nesiguranțele oamenilor atunci când îi fotografiezi?
Este relativ ușor, pentru că pe mine nesiguranțele lor nu mă sperie, dimpotrivă, pot să devină punctul de plecare al ședinței foto. Am observat că nu este vorba doar despre fotografia finală, oamenii aleg să ajungă în fața unui fotograf fiindcă își doresc să trăiască o astfel de experiență, să își depășească nesiguranțele.
„Oamenii aleg să ajungă în fața unui fotograf fiindcă își doresc să își depășească nesiguranțele.”
JS: Dacă ai putea fotografia orice figură publică consacrată sau celebritate, pe cine ai alege?
Florence Welsch, solista de la Florence+The Machine. Sunt fascinată de forța și vulnerabilitatea ei, de felul în care știe să se lase purtată prin toate trăirile sale și de modul în care se contureză ca artist.
„Muzica a fost mereu una din forțele care m-au apropiat mai mult de fotografia mea.”
Am văzut-o live și mi s-a părut o oglindire puternică a unor emoții pe care eu încă nu am avut contextul să le las la suprafață și cred că un proiect cu ea ar fi o mare provocare pentru mine.
Muzica a fost mereu una din forțele care m-au apropiat mai mult de fotografia mea, ea mi-a stimulat imaginația și pot spune că sunt recunoscătoare pentru că am reușit să am în fața aparatului artiști ca Jack Savoretti sau Rhye.
JS: Ce vrei să transmiți prin munca ta? Care este, de fapt, esența unei fotografii?
Înainte să mă gândesc că aș vrea să transmit ceva, mă focalizez să înțeleg ce vreau să îmi spun mie când hotărăsc să fac o anumită fotografie. Esența unei fotografii este clipa, puterea de a fi prezenți întru totul în procesul creativ. Vreau să-l
determin pe cel care privește fotografia să intre alături de mine în prezentul acelui moment și să trăim împreună acea fărâmă de eternitate.
„Este destul de dificil să aleg o fotografie preferată, pentru că fiecare fotografie este o oglindire autentică.”
JS: Fotografia este o artă, o tehnică, dar și o emoție. Care este fotografia ta de suflet?
Într-adevăr, odată ce înțelegi tehnica mai bine, poți transmite emoția mai puternic și, de ce nu, să o duci până la un nivel de artă. Este destul de dificil să aleg o fotografie preferată, pentru că fiecare fotografie este o oglindire autentică legată de o anumită perioadă în care mă aflu, curiozitățile și emoțiile mele.
Fotografia care pentru mine a rămas atemporală este cea cu portul popular și balonul din guma de mestecat. A devenit emblematică prin faptul că a ajuns expusă digital la PhotoVogue Festival și, ulterior, a fost folosită ca identitate vizuală și pentru festivalul internațional de film Beast. Eu încă nu am reușit să mă despart de ea, pentru că simt că e un proiect care cere să fie continuat.
Comments are closed.