Press "Enter" to skip to content

Povești despre (ne)încredere #8: Iustina Cârjă

Continuăm explorarea neîncrederii în interiorul redacției, astfel că astăzi i-a venit rândul Iustinei, editor Jurnalul de sâmbătă, să împărtășească din tainele sufletului ei.

Cum te-ai prezenta dacă ai avea un minut la dispoziție?

Probabil, nu mi-ar ajunge un minut să mă descriu în totalitate. Mi-ar lua ceva timp, pentru început, să mă întreb pe mine cine sunt. 

Sunt un mix între emoție, creativitate și haos. Toate împreună și, în ultimul timp, niciodată separat. 

Mi-a fost și încă îmi este greu să vorbesc despre mine, însă pot spune că sunt o fire nostalgică, care își caută fericirea în lucruri mărunte și liniște. Nu de puține ori, sunt scoasă din zona de confort și pusă în fața unor avalanșe de gânduri și trăiri. Doar așa îmi dau seama că „cine sunt” nu poate prinde valențe subiective, ci trebuie doar să lucrezi la autenticitatea, modestia și, în esență, la plăcerile tale, pentru a te defini prin ceea ce îți aduce cu adevărat valoare. 

Visez mult și îndelungat, trăiesc în lumea mea unde sunt versuri din cărți și muzică, multe flori și oameni. Încerc, însă, să nu îmi pierd raționalitatea și echilibrul și să rămân focalizată pe exterior, pe firescul care ne invadează zilele. 

Crezi că ai inspirat vreodată pe cineva?

De-a lungul timpului mi-am căutat inspirația în oamenii care fac și aduc bine și prin lucruri mărunte. Mă inspiră onestitatea, simplitatea, transparența, modestia și bunătatea, calități pe care încerc, pe cât de mult pot, să le cresc și să am grijă de ele în interiorul meu. 

„Când simți că te-ai pierdut, te întorci la tine, la casa sufletului tău care este mereu acolo și te așteaptă.”

Gândul că aș putea inspira pe cineva mă cutremură. Nu știu dacă am ajuns în punctul în care să inspir pe cineva, dar îmi place să fac bine și să primesc un zâmbet după o faptă pe care o fac cu tot sufletul. Este un sentiment aparte când vezi că ai contribuit printr-o frântură din tine în binele celuilalt. 

Poți să inspiri doar prin simpla prezență, de aceea încerc, pe cât pot, să fiu bine cu mine și să contribui natural la fiecare conversație, plimbare pe stradă sau interacțiune socială pe care o am atât cu persoanele apropiate, cât și cu necunoscuți. 

Care sunt lucrurile care ți-au afectat cel mai mult încrederea de sine și cum ai reușit să le confrunți?

Încrederea de sine este un subiect atât de sensibil pentru mine. Nu de mult timp am conștientizat pe deplin ce înseamnă încrederea în propria persoană, în gânduri, emoții și sentimente. Mi-a luat mult timp să învăț să fiu eu (încă lucrez la asta), să mă văd ca pe cel mai bun prieten, să am încredere în mine, chiar și atunci când greșesc și cred că nu mai pot. 

Aș putea să vorbesc neîncetat despre acest subiect, însă, ca să rămân în direcția întrebării, spun doar că m-a afectat cel mai mult faptul că am căutat validare pentru firesc, pentru condiția și statutul pe care îl aveam în anumite perioade.

Însă, uitându-mă în urmă la cine eram și cine voiam să devin, îmi dau seama că au fost etape naturale din construcția și dezvoltarea mea, pentru că altfel nu puteam realiza acum ce îmi face cu adevărat bine. 

Încă descopăr și mă descopăr, zi de zi, prin fiecare întâmplare și prin fiecare om pe care îl cunosc. Și e cel mai frumos sentiment să nu te oprești din a te face bine și din a-ți privi evoluția. 

Ce sfat i-ai oferi cuiva care trece prin aceeași încercare/aceleași încercări?

Câteodată, realizezi că sfaturile sunt necesare doar pentru a primi răspunsuri fără a avea, neapărat, întrebări. De aceea este important să privești orice confruntare interioară ca pe o adevărată lecție de descoperire și creștere. Sfaturile sunt bune pentru a vedea lumina din drumul pe care îl vezi închis și nu luate ca atare, pentru că nu ai cum să te descoperi dacă te integrezi în întâmplări deja trăite. 

„De aceea este important să privești orice confruntare interioară ca pe o adevărată lecție de descoperire și creștere.”

Este bine să descoperi, să eșuezi, să te ridici fără ajutor, dar niciodată să nu renunți la ce îți aduce cu adevărat bucurie. La fel de bine este și să fii singur, să te cauți în liniște, dar și să te hrănești prin neînțeles. Toate întâmplările plăcute și neplăcute, haosul și calmul, sunt parte din noi, din construcția noastră identitară. Prin putere și suferință ești întreg, altfel nu ai cum să te cunoști și recunoști. 

Ce înseamnă pentru tine noțiunea de bine interior?

Un acasă al sufletului. Mereu m-am raportat la partea interioară ca la o construcție unde trebuie mereu să schimbi, să repari, pentru a fi și a te simți bine. Binele interior nu este ceva standard, nu ajungi într-un punct în care să spui că ai obținut tot ce ai vrut și după să stai liniștit. 

Așa cum doar sentimentul de acasă îți aduce liniștea, după zile petrecute în afara ei, la fel este și în suflet. Când simți că te-ai pierdut, te întorci la tine, la casa sufletului tău care este mereu acolo și te așteaptă. Îți rămâne doar să ai o grijă permanentă, să te mai întrebi câteodată dacă ți-e bine, dacă te-ai îngrijit suficient încât să înflorești. 

Binele interior este o construcție îndelungată care nu se sfârșește niciodată. 

*

Povești despre (ne)încredere este o serie de relatări sincere ale unor oameni reali despre nesiguranțe de tot felul. Întrebările sunt stas.

Vrei să te alături acestui proiect? Scrie-ne un mail la redactie@jurnaluldesambata.ro.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mission News Theme by Compete Themes.